”Plec de la Şahtior doar dacă se desfiinţează echipa. Nu vreau să supăr pe nimeni. Am o relaţie specială cu patronul Rinat Ahmetov, iar dacă mă duc la Galatasaray, se supără cei de la Beşiktaş. Dacă mă duc la Beşiktaş, se supără cei de la Galatasaray”, le-a spus Il Luce unor apropiaţi.
Refuzul nu i-a picat bine preşedintelui Galatei, Unal Aysal, care era ferm convins că luni va bate palma cu Il Luce, la Florya. Presa de la Istanbul anunţa că başkanii îi pregătiseră lui Mircea Lucescu un buget de 30 de milioane de euro pentru a face performanţă cu „Cim Bom”.
Mircea Lucescu se gândeşte deja la reluarea pregătirilor cu campioana Ucrainei. Tehnicianul şi-a anunţat brazilienii din echipă să se prezinte la reunire direct în cantonamentul din Elveţia.
Directorul general al lui Şahtior, Serghei Palkin, a confirmat pentru presa locală că Mircea Lucescu nu are de gând să plece de la Doneţk: “Am spus de multe ori: Nu ştiu de unde apar toate aceste zvonuri. Mircea Lucescu nu a deschis o astfel de discuţie. El a spus în mod clar că nu va părăsi clubul. A dat 10 ani din viaţă pentru Şahtior”.
În cei 10 ani pe banca lui Şahtior, Mircea Lucescu a câştigat Cupa UEFA, de opt ori campionatul, cinci Cupe şi cinci Supercupe ale Ucrainei.