FC Porto s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după o victorie clară cu FC Basel, scor 4-0 (1-1 în tur). Toate golurile de pe ”Dragao” au fost opera unor execuții superbe.Yacine Brahimi a deschis scorul, în minutul 14, după ce a executat perfect o lovitură liberă de la marginea careului. Două minute mai târziu, Casemiro a încercat să-l surprindă pe Vaclik cu un șut de la distanță, dar a reluat puțin peste poartă.Prima ocazie a elvețienilor a avut loc în finalul primei reprize, când Gashi a ratat dintr-o poziție excelentă.La începutul reprizei secunde, Brahimi a făcut ce a vrut cu fundașii elvețieni, i-a pasat lui Herrera, care a dublat avantajul gazdelor cu un șut superb, la colțul lung (47).Zece minute mai târziu, Casemiro și-a spălat păcatele pentru ratarea din prima repriză și a dus scorul la 3-0, cu un șut superb din lovitură liberă. Zuffi a ratat șansa să înscrie golul de onoare al elvețienilor, șutul său fiind apărat de portarul Fabiano.Cu un sfert de oră înainte de final, camerunezul Aboubakar a stabilit scorul final, 4-0, cu un șut superb, la vinclu.Steller a ratat ultima ocazie a partidei, în primul minut al prelungirilor, șutul său trecând peste poartă. Basel a terminat partida în zece oameni. Samuel a primit al doilea cartonaș galben, după un fault dur asupra lui Aboubakar.FC Porto a învins cu 4-0 și, cu scorul general de 5-1, s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.FC Porto: Fabiano - Danilo (21 Martins Indi), Maicon, Marcano, Alex Sandro - Casemiro, Evandro (79 Quaresma), Herrera - Tello, Aboubakar, Brahimi (73 Ruben Neves)Antrenor: Julen LopeteguiFC Basel: Vaclik - Khaka, Schar (58 Embolo), Samuel, Safari - Elneny, F. Frei (63 Kakitani), Zuffi - Gonzalez, Streller, Gashi (77 Calla)Antrenor: Paulo SousaVEZI AICI GOLURILE PARTIDEI FC PORTO - FC BASEL