Prezent la un nou termen al procesului, Randall Margraves a solicitat judecătorului de şedinţă, potrivit BBC, să-i permită să petreacă ”cinci minute într-o cameră încuiată” cu Larry Nassar pe care l-a catalogat drept un ”demon”.

Deoarece preşedinta completului i-a refuzat cererea, acesta a insistat şi a cerut să i se acorde măcar un singur minut, fiind din nou refuzat.

Vizibil afectat, Randall Margraves s-a repezit către locul unde se afla deţinutul Nassar, îmbrăcat într-o uniformă portocalie de condamnat, fiind cu greu oprit de cei doi poliţişti care-l flancau pe fostul medic, care l-au pus la pământ şi l-au încătuşat, evacuându-l din sală.

”Îl vreau pe acest nemernic! Ce se întâmplă cu voi, oameni buni?”, a strigat el către oamenii legii care-l scoteau din sală.

Medicul, condamnat la 175 de ani de închisoare

Madison şi Lauren Margraves depuseseră mărturie în procesul lui Nassar.

Fostul medic al lotului de gimnastică al Statelor Unite a agresat sexual cel puţin 265 de femei timp de 20 de ani, conform unui tribunal din Michigan, care îl judecă pe protagonistul celui mai mare scandal sexual din istoria sportului din Statele Unite şi care a primit deja o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă.

Conform acuzării, cel puţin 65 de victime presupuse au cerut să depună mărturie în faţa tribunalului din Charlotte, în a treia fază a procesului fostului medic, deja condamnat la 175 de ani de închisoare.

El a pledat vinovat pentru trei capete de acuzare pentru abuz sexual sub acoperirea actelor medicale la centrul de antrenament Twistars şi riscă între 40 şi 125 de ani de închisoare suplimentari.

O nouă doză de vaccin anti-COVID, acum sau la toamnă? Doi imunologi din SUA explică noile vaccinuri și cum trebuie combinate
Recomandări
O nouă doză de vaccin anti-COVID, acum sau la toamnă? Doi imunologi din SUA explică noile vaccinuri și cum trebuie combinate

„Avem peste 265 de victime identificate şi un număr infinit de victime în ţară şi în lume”, a declarat preşedinta tribunalului, Janice Cunningham, acceptând că dezbaterile vor fi transmise în direct sau postate pe Twitter pentru ca „toată lumea să poată participa”.

Guvernatorul Texasului a cerut, de asemenea, o anchetă la ranch-ul românului de origine maghiară Bela Karolyi, mult timp considerat centrul de antrenament cel mai reputat din lume, unde componentele echipei olimpice susţin că au fost agresate.

Pedeapsa primită deja de Nassar, între 40 şi 175 de ani de închisoare, se adaugă unei alte condamnări de 60 de ani pentru deţinere de material pornografic, un dosar anex.

Larry Nassar (54 ani) a intrat în rândurile federaţiei în 1986, fiind numit coordonator medical al lotului naţional feminin zece ani mai târziu, funcţie pe care a ocupat-o până în 2015.

Alături de Simone Biles, cvadruplă campioană olimpică la Rio de Janeiro (2016), alte trei campioane olimpice americane, Aly Raisman, McKayla Maroney şi Gabby Douglas, figurează pe lunga listă a victimelor doctorului Nassar. Ele au decis să se exprime în mod public după cascada mondială de dezvăluiri ale abuzurilor sexuale, declanşată de afacerea Weinstein.

De asemenea, acest scandal a antrenat demisia în martie 2017 a preşedintelui USA Gymnastics, Steve Penny. El a fost acuzat că a alertat autorităţile prea târziu în legătură cu subiectul acuzaţiilor.

Urmărește-ne pe Google News
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
GSP.RO
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
ȘOC! Unul dintre cei mai cunoscuți milionari din România a murit în urmă cu câteva ore! Sfârșitul lui a fost tragic
Playtech.ro
ȘOC! Unul dintre cei mai cunoscuți milionari din România a murit în urmă cu câteva ore! Sfârșitul lui a fost tragic
Cea mai gravă eroare de la BAC 2022. Cât a primit un elev notat iniţial cu 3,65 după contestaţie
Observatornews.ro
Cea mai gravă eroare de la BAC 2022. Cât a primit un elev notat iniţial cu 3,65 după contestaţie
Horoscop 2 iulie 2022. Săgetătorii s-ar putea să-și iasă din fire și să scape de sub control anumite emoții negative
HOROSCOP
Horoscop 2 iulie 2022. Săgetătorii s-ar putea să-și iasă din fire și să scape de sub control anumite emoții negative
Camioanele militare misterioase observate pe o șosea din Europa. Șocant ce ar transporta. FOTO
Știrileprotv.ro
Camioanele militare misterioase observate pe o șosea din Europa. Șocant ce ar transporta. FOTO
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
Orangesport.ro
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea