Într-un interviu acordat ziarului Libertatea imediat după meciul cu Franţa, Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, atenţiona că gazonul montat pe Naţional Arena avea nevoie de şase luni pentru înrădăcinare şi că trebuiau achiziţionate utilaje pentru fotosinteză artificială. Aceeaşi recomandare a venit şi ieri, de la UEFA.
Va rezista doar zece săptămâni
Această tehnologie va creşte însă preţul de construcţie al arenei cu încă aproximativ 1,2 milioane de euro. La aceşti bani se mai adaugă 360.000 de euro, preţul covoarelor de iarbă care vor fi aduse din Olanda. Vestea bună e că se va putea juca imediat pe noua suprafaţă, dar există şi alta, foarte proastă: iarba nu va ţine mai mult de zece săptămâni, deoarece rădăcinile sunt foarte mici şi nu se pot extinde în solul de sub gazon. Asta înseamnă că, după două luni şi jumătate, va fi nevoie de un alt “covor verde”! Alţi bani, altă distracţie.
Cuprins:
Max Bogl, constructorul Naţional Arena, va achita din propriul buzunar costurile schimbării gazonului. “Primăria nu va suporta nimic legat de gazon, noi vom plăti”, susţine Romeo Botocan, directorul pentru România al Max Bogl. Din declaraţia acestuia se înţelege că Max Bogl va achita doar preţul noului gazon, adică 360.000 de euro, nu şi cele 1,2 milioane de euro necesare pentru achiziţionarea utilajelor de fertilizare şi de fotosinteză artificială.
Firma olandeză contactată de Steaua să înlocuiască terenul de joc s-a mişcat foarte repede. Ieri dimineaţă, olandezii au tăiat rulourile de gazon în fâşii de doi metri. Fiecare fâşie cântăreşte în jur de 800 kg. Astăzi, rulourile şi utilajele vor fi încărcate în 24 de tiruri speciale, care vor porni din Olanda spre România. Cei aproximativ 2.200 de kilometri vor fi parcurşi în două zile, urmând ca luni dimineaţă să ajungă marfa în Bucureşti.
Gazonul cu care ne-am făcut de râs la meciul cu Franţa va fi scos de pe Naţional Arena luni şi va fi aruncat la coş. Marţi va începe montarea noilor rulouri, iar operaţiunea va dura între 30 şi 36 de ore.
Întrucât UEFA nu a aprobat cererea Stelei de a amâna meciul cu Schalke 04, din Europa League, patronul Gigi Becali a decis ca jocul să se desfăşoare la Cluj, pe stadionul CFR-ului, la data oficială: 15 septembrie.
foto: Dumitru Angelescu