”Gabi Iancu, dacă nu mă înşel, s-a transferat pe ultima sută de metri pe undeva… cred că prin coada clasamentului din Polonia.
Eu zic că el a dat cu piciorul la oala cu smântână. El venise de nicăieri. La noi n-a realizat că i s-a întins o mână şi că avea o şansă extraordinară să revină. Vorbesc despre a doua şansă.
Ajungi să fii în lotul echipei campioane, să câştigi un titlu şi să nu scoţi nimic din treaba asta. N-a fost dorinţa lui Iancu de a pleca, a fost dorinţa lui Gică Hagi! Nu l-a mai vrut! A văzut că el nu este dispus să facă pasul pentru calităţile pe care le avea. Hagi se aştepta să aibă o altă reacţie”, a spus Cristi Bivolaru pentru ProSport.
Iancu, omul care a adus titlul la Ovidiu prin golul marcat cu CFR Cluj în ultima etapă a campionatului trecut, s-a transferat la formația Termalica Nieciecza, penultimul loc în prima ligă poloneză, după 12 etape.
Gabi Iancu: ”Eu am ales să plec de la Viitorul”
”Nu cred că este treaba domnului Bivolaru unde m-am transferat eu. Nu știe dumnealui detalii despre ofertele pe care le-am avut eu și ce am făcut eu în perioada de transferuri.
Cât despre plecarea de la Viitorul, pot să vă spun un singur lucru: eu am ales să plec! A fost dorința mea să plec! Nu am mai dorit să mai stau pentru că nu mi-a plăcut ce s-a întâmplat în play-off și cum am fost tratat.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_572642745557d117fb1c42a1e1849689.jpg)
Ei și-ar fi dorit ca eu să continui și în momentul în care i-am anunțat că vreau să plec s-au dus să înregistreze la Ligă un contract de prelungire, pe care l-am făcut când am semnat cu ei la începutul sezonului. Dar, acel contract nu este valabil dacă nu-l duci în 45 de zile de la semnarea lui.
La finalul sezonului, după ce i-am anunțat că plec, nu mi-au răspuns la telefon vreo 10 zile. Au vrut să ma țină legat cu acel contract”, a spus Gabi Iancu, pentru Digi Sport.
Citește și: Editorial de Claudiu Săftoiu. Plumbul imunității s-a prăvălit salvator peste Rovana
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dfbbccd849fb8ff8766a3797a5316bb4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_14c4b4943de28d70aecfdd751222c5c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_00a0dc69104e10270e08bd19d1fac9c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_d64bb8f5c41ae2c5f59a9dee499f9036.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_dcafac899b232986f3b35fc63eea4709.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f8f8df85807e0fe6938630969ca5a90e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c8c667d09a931ff307b21983c1385bda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_2a43a009e227698eec25a0976e5f008d.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.