Concertul suporterilor ”șepcilor roșii” a avut loc în fața Universității Babeș-Bolyai, fiind, potrivit organizatorilor, un eveniment unic.

”Este un moment pe care l-am judecat și l-am întors pe toate fețele și am ajuns la concluzia că este unic, un spectacol în care o orchestră simfonică profesionistă să cânte alături de galeria Universității Cluj, cântecele Universității Cluj. Este un eveniment care probabil va rămâne unul de referință. (…) ‘U’ Cluj este unicul club din istoria României care și-a păstrat numele și identitatea de-a lungul a aproape 100 de ani”, a declarat cronicarul sportiv clujean Ovidiu Blag.

Concertul a început cu imnul echipei

Concertul a început cu imnul ”U” Cluj, ”Slavă ție studenție”, printre instrumentiști numărându-se și unul dintre compozitorii melodiei, Gelu Florea, care a venit special din Franța pentru eveniment, precum și compozitorul Florin Simion, care a orchestrat piesa.

Evenimentul fost organizat de asociația Scena Urbană, după terminarea meciului FC Universitatea Cluj — Viitorul Ghimbav (7-2). Peste doi ani, Universitatea Cluj va împlini un secol de la înființare.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
FANATIK.RO
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI