Viața unui iranian venit de 6 ani în România: Traficul din București e la fel ca-n Teheran, dar acolo sunt aproape de zece ori mai mulți locuitori
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Iranianul Alireza Mousavi, handbalist la Dinamo București, transmite o adevărată declarație de dragoste la adresa țării noastre, în cadrul unui interviu acordat Libertatea. Sportivul de 1,95 de metri speră să-și aducă și părinții în Capitală. Deși, a mărturisit, toți prietenii și cunoscuții săi l-au îndemnat să evite România și Bucureștiul, pe vremea când locuia la Budapesta. Sportivul a povestit cum a ajuns să-l îndrăgească pe Ștefan cel Mare și de ce nu circulă cu mașina în Capitală
Cuprins:
Seyed Alireza Mousavi Ghalehmirz. Acesta este numele întreg al iranianului de 31 de ani, unul dintre oamenii importanți ai echipei de handbal Dinamo București, calificată în grupele Champions League, cea mai puternică formație din sportul românesc. De mai bine de șase ani la București, Ali este unul de-ai noștri deja, cu acte în regulă.
Într-un interviu acordat Libertatea, iranianul a mărturisit ce impact au avut românii în viața lui și cum a ajuns să simtă că Bucureștiul este casa lui. Vrea să-și aducă și părinții aici, mai ales că-l macină distanța față de ei, mama și tatăl său trăind la 3.400 de kilometri depărtare, la Isfahan. Uriașul handbalist, de 1,95 de metri, este feroce pe parchet, dar în afara sportului e un munte de cumințenie și de liniște.
Libertatea: Ali, ai rezolvat cu obținerea cetățeniei române?
Alireza Mousavi: Am card de identitate din 2020, după ce am făcut 5 ani de locuit în România, iar la anul voi aplica și pentru pașaportul românesc. Am strâns șase ani și trei luni de când locuiesc, trăiesc în București, în România, cred, sper, îmi doresc să mai petrec mult timp aici.
- Cum te simți printre români?
- Frate, am acest feeling de mulți ani, cred că de când am sosit aici, mă simt de parcă m-am născut aici. România e Iranul meu. România e țara mea, așa simt, nu doar fiindcă vorbesc acum pentru români sau că dau interviu. Simt că m-aș fi născut aici, îmi place totul aici, trăiesc într-un loc care mă face să spun mereu „acasă”.
„Aveți cei mai frumoși munți din lume”
- Ce-ți place cel mai mult la România, la români?
- Românii sunt oameni buni. Simpli, nu figuranți, cu nasul pe sus. Sunt cool. Toți vecinii mei de la bloc sunt la fel, oameni buni, zâmbitori. De aceea am și rămas de atâția ani aici, la București, în România, îmi plac chipurile oamenilor.
- Unde locuiești în Capitală?
- Pe Calea Dorobanților, la cinci minute de mers pe jos de Stadionul Dinamo. Fiind de atâția ani aici, am cafenelele mele preferate, restaurante, obiceiuri de a merge în parc, în Herăstrău, sau cu prietenii. 2020 a fost un an teribil, jumătate de an am plâns, practic, în casă, în singurătate, în plină pandemie. Consumam bateria telefonului de două ori pe zi, atât de mult vorbeam cu amicii.
- Care sunt locurile tale preferate din România?
- Foarte multe. Cel mai mult îmi plac Brașovul și Clujul, iar zona montană mi se pare cea mai frumoasă din lume, sau cea mai frumoasă pe care am văzut-o eu în viața mea. Am văzut și Sighișoara, am mers la schi, îmi place la fel de mult și iarna, și vara, aici. Ador să merg la Mamaia, iubesc marea.
- Cât de bine cunoști limba română?
- Vorbesc, înțeleg, pot chiar să și scriu, dar nu fluent.
„Traficul mă termină psihic”
- Este ceva ce nu-ți place la români?
- Traficul mă termină psihic. Mai ales pe la orele 5.00-6.00 după-amiază spre seară. Eu am mașină, dar prefer în multe locuri să merg pe jos, oricum, de acasă la Sala Dinamo fac 5 minute pe jos. Cum să iau mașina?! Risc să fac o oră. Și în țara mea, la Teheran, de exemplu, este un trafic criminal, doar că acolo sunt aproape de zece ori mai mulți locuitori.
Teheranul are o populație de 8,7 milioane de locuitori sau de 15 milioane, cu tot cu cei din zona metropolitană, fiind pe locul 24 în lume la acest capitol.
- Ce-ți lipsește cel mai mult din țara natală?
- Familia. Gândește-te că am plecat din Iran în 2012, am stat trei ani în Ungaria, apoi, în 2015, am sosit în România. Mi-e dor de mama, mi-e dor de tata, de fiecare dată când merg acasă, la Isfahan, la șase ore de mers de Teheran, parcă îi văd tot mai bătrâni, iar acest detaliu mă rupe undeva în interior. Sper să treacă mai repede pandemia asta, problemele cu coronavirus, pentru a-i putea aduce lângă mine, la București.
De ce preferă Bucureștiul în detrimentul Budapestei
- Ai locuit trei ani în Ungaria, chiar și la Budapesta, care oraș e mai frumos, capitala maghiară sau Bucureștiul?
- Sincer? Bucureștiul e un oraș frumos, Budapesta este un oraș foarte frumos, dar mie îmi place sută la sută Bucureștiul. N-aș da niciodată Bucureștiul pe Budapesta.
- De ce?
- Pentru mine este important cine locuiește într-un loc. Mie îmi plac oamenii, cel mai mult, atunci când vorbesc de București.
- Îți mai aduci aminte care a fost primul impact al României asupra ta?
- Când a apărut oportunitatea de a mă transfera la Dinamo, să vin la București, din Ungaria, toți, absolut toți oamenii mi-au spus: „Hei, Ali, nu te duce la București! Sunt oameni săraci, bla bla”. Toți pun multe lucruri urâte în cârca României și românilor. Au fost multe chestii care mă înfricoșau, serios. Și-am venit, totuși, în România. Mi-a fost greu în primele 3-4 luni, nu vorbeam deloc limba, dar încă de atunci am observat că lumea e invers față de cum mi s-a descris.
- Poți detalia?
- Of, Doamne! Toți vorbesc în necunoștință de cauză despre România, ca de altfel despre Iran, fără să știe adevărul. Hai să-ți spun cum văd eu România! E țara cu cei mai buni oameni de pe pământ. Asta e părerea mea. Bine, eu, practic, nu mai sunt un străin pentru România.
Fanul lui Ștefan cel Mare
- Cum te-ai adaptat cu mâncarea românească?
- E prea bună. Îmi place mult, mult de tot. Preferatele mele sunt zacusca și sarmalele. Mai în glumă, mai în serios, mănânc 20-30 de sarmale la o masă. Sunt mort după ele! Sarmale cu carne de vită. De fapt, e felul meu de mâncare preferat. Le-am dus și părinților în Iran. Acasă, avem ceva asemănător, cu orez sau cu legume, „dolme” se numește, dar sarmalele românești îmi plac mai mult.
- Și ce nu-ți place?
- Carnea de porc. Nu neapărat că sunt musulman, dar nu-mi place. Plus că te îngrașă, faci burta mare. (râde) Chiar râd de prieteni când îi văd că au burta mare, le spun că mănâncă foarte multă carne de porc.
- Câți prieteni ți-ai făcut în România?
- Am foarte mulți, zeci, eu fiind și un tip prietenos din fire. Românii sunt niște oameni cu care îți face plăcere să conviețuiești.
- Ce ai învățat despre poporul român?
- Prietenul meu cel mai bun, Dan Savenco, care a fost și căpitanul echipei Dinamo, m-a introdus în istoria și în geografia românilor. El mi-a povestit mult despre Ștefan cel Mare, apoi am citit și eu despre ceea ce a făcut el, ca lider, ca om. Am ajuns să-l îndrăgesc și eu. Când am fost în Moldova, am ținut să-i văd statuia de la Vaslui, una dintre ele, am înțeles că are mai multe. Savi mi-a spus multe despre istoria glorioasă a poporului român, faptul că ați fost foarte mândri și nu v-ați lăsat doborâți de străini.
