„CCA nu se mai numeşte Comisia Centrală de Arbitri, se numeşte Comisia Centrală de Asistenţi, pentru că este compusă numai din asistenţi. 

Să ne spună domnul Vassaras cum este posibil ca arbitri care au fost excluşi din arbitraj să fie acum în corpul de observatori! 

De ce mai fac parte din lot arbitri care i-a invitat pe preşedinţi de cluburi la nuntă şi a primit daruri de la ei sau care au fost interceptaţi în stenograme discutând cu conducători? Asemenea arbitri n-ar mai trebui să fie în activitate”, a afirmat Crăciunescu, la Digi Sport.

Tunurile pe Marius Avram şi pe Adrian Comănescu

Fostul arbitru internaţional se referă la Marius Avram, care, potrivit stenogramele DNA din 2011, a primit la nuntă 50 de baxuri de şampanie Moet, de la Cristi Borcea. Fostul conducător de la Dinamo a fost înregistrat în timp ce discuta cu fostul preşedinte al CCA, Vasile Avram. Borcea şi Avram sunt după gratii. Primul pentru neregului în Dosarul Transferurilor, al doilea pentru „Mită în elicopter”.

Celălalt arbitru la care s-a referit Crăciunescu este Adrian Comănescu, apărut în stenogramele DNA din dosarul „Avram-Ţerbea-Tîrgu-Mureş-Mită în elicopter”, cu o discuţie telefonică purtată cu viceprimarul din Tîrgu-Mureş, Claudiu Maior. 

Duplicitatea coaliției PSD-PNL: zeci de concursuri de angajare, lansate în decembrie la Parlament. În ianuarie, puterea se laudă cu restructurări masive
Recomandări
Duplicitatea coaliției PSD-PNL: zeci de concursuri de angajare, lansate în decembrie la Parlament. În ianuarie, puterea se laudă cu restructurări masive

Stenogramă Vasile Avram – Cristi Borcea (18 august 2011, ora 15.17)

Cristi Borcea: Da! Da!
Vasile Avram: Alo?
Cristi Borcea: Da!
Vasile Avram: Excelenţă, te deranjez!
Cristi Borcea: Da, excelenţă!
Vasile Avram: Am nevoie de ajutorul tău. Că, mă înţelegi! Am intrat în linie dreaptă. Şi tot contează. Şi n-am găsit. Ajută-mă şi pe mine. Două, trei, patru, cinci, nu ştiu, baxuri de şampanie, Moet. Că la nuntă mai îmi vin şi oameni mai de Doamne ajută.
Cristi Borcea: Da.
Vasile Avram: Şi n-am de unde. Am tot…Mi-a promis cineva, m-am dus. Şi când m-am dus să cumpăr, nu mai avea.
Cristi Borcea: Mă…ce vrei, Moet Chandon, da?
Vasile Avram: Da. Şampanie bună.
Cristi Borcea: Bine.
Vasile Avram: Da, ca să mai…ca să am şi eu să dau la anumiţi oameni la masă când vin
Cristi Borcea: Da, domnule, zece baxuri consideră rezolvate. Luni, marţi le ai!
Vasile Avram: Bine! Sărut-mâna! Mersi! Mersi! Bine!
Cristi Borcea: Da?
Vasile Avram: Te pup! Pa, pa!
Cristi Borcea: Bine te pup!

Stenogramă Adrian Comănescu – Claudiu Maior (18 august 2011, cu o zi înaintea meciului FCM Tîrgu Mureş – Dacia Mioveni 2-0, disputat în cadrul etapei a IV-a din Liga I, ediţia 2011/2012. Comănescu a condus la centru partida).

Comănescu: Să trăiţi, domn primar!
Maior: Pe unde eşti?
Comănescu: Coron-ka!
Maior: Coronca.
Comănescu: Da.
Maior: No, păi ne vedem acolo la ăăă…
Comănescu: Da, da la o cafea
Maior: Unde am fost şi data trecută?
Comănescu: La o cafea acolo, nu?
Maior: Bine, bun, în regulă. Te-am pupat.
Comănescu: Să trăieşti!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești'. Scandal și controverse în mediul online, după eliminarea lui Andrei Stoica de la Power Couple. DOC, comparat cu Iuda, de fanii emisiunii
Unica.ro
'Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești'. Scandal și controverse în mediul online, după eliminarea lui Andrei Stoica de la Power Couple. DOC, comparat cu Iuda, de fanii emisiunii
WOW, cum arăta Dana Budeanu, în urmă cu 15 ani, înainte să devină celebră pe social media. Purta pălării extravagante și rochii cu decolteu adânc, iar rujul roșu era semnătură. Imaginile care fac și acum furori
Viva.ro

Fiica lui Marius Tucă s-a transformat total! La 27 de ani, Daria e o femeie superbă, iar imaginile sunt aici. Ce regrete are, ca tată, cunoscutul jurnalist. Are legătură cu un sfat primit de la Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Marius Tucă s-a transformat total! La 27 de ani, Daria e o femeie superbă, iar imaginile sunt aici. Ce regrete are, ca tată, cunoscutul jurnalist. Are legătură cu un sfat primit de la Ion Țiriac
Fabrica din România care a anunțat încheierea recoltei. Produce un aliment adorat de milioane de români
FANATIK.RO
Fabrica din România care a anunțat încheierea recoltei. Produce un aliment adorat de milioane de români
Anna Kournikova, apariție îngrijorătoare. Partenera lui Enrique Iglesias a fost surprinsă în scaun cu rotile după ce, timp de un an, nu a mai fost văzută în public. FOTO
Elle.ro
Anna Kournikova, apariție îngrijorătoare. Partenera lui Enrique Iglesias a fost surprinsă în scaun cu rotile după ce, timp de un an, nu a mai fost văzută în public. FOTO
Dependența de alcool i-a distrus viața! Drama unei vedete pe care milioane de români au îndrăgit-o. A ajuns să vorbească singură pe străzi / FOTO
Unica.ro
Dependența de alcool i-a distrus viața! Drama unei vedete pe care milioane de români au îndrăgit-o. A ajuns să vorbească singură pe străzi / FOTO
Cât câştigă un stivuitorist în Germania: "Programul e foarte flexibil: 8 ore, între care 4 ore stau pe telefon, pe TikTok"
Observatornews.ro
Cât câştigă un stivuitorist în Germania: "Programul e foarte flexibil: 8 ore, între care 4 ore stau pe telefon, pe TikTok"
Horoscop 30 ianuarie 2025. Racii intră într-o perioadă de progres care va conta pentru viitorul lor
HOROSCOP
Horoscop 30 ianuarie 2025. Racii intră într-o perioadă de progres care va conta pentru viitorul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI