Sud-africanul Johan Van Heerden, component al echipei de rugby CSM Știința Baia Mare și al naționalei României, ales cel mai bun rugbyst naturalizat din campionatul intern în 2016, spune că ”stejarii” vor face totul pentru a se califica la Cupa Mondială din 2019 din Japonia, anul viitor fiind unul crucial în acest sens.
”Va fi un an greu, poate că va exista și un pic de presiune pentru că rezultatele vor avea o dublă miză, însă jocul făcut în noiembrie (în partidele test — n.r.) ne dă o mai mare încredere în noi. Obiectivul este calificarea la Cupa Mondială și vom face totul pentru asta. Suntem conștienți că trebuie să luăm fiecare meci în parte, să dăm ce avem mai bun, să ne tratăm de la egal la egal fiecare adversar. România are o tradiție în prezența la Cupa Mondială și trebuie să o menținem, trebuie să reușim din timp să ne calificăm direct, fără a intra la vreun baraj sau alte meciuri preliminarii. Sunt încrezător că vom avea succes pentru că echipa a crescut foarte mult, în plus au venit și mulți jucători tineri, cu potențial”, a declarat Van Heerden, într-un interviu acordat site-ului FRR.
Potrivit jucătorului care evoluează în linia a doua, naționala României a avut o evoluție bună în acest an, în special în partidele din toamnă, în total câștigând 10 din 11 partide.
Crede că echipa României a început greoi anul 2016
”Mă bucur că am jucat pentru România și pentru echipa de club, asta e tot ce contează pentru că din aceste meciuri crești, te autodepășești, înveți lucruri noi. Au fost meciuri bune, mai ales la nivel internațional, meciuri care au arătat că echipa României este în progres (…) Cred că e extraordinar faptul că România a avut o evoluție bună în 2016. M-aș opri mai mult asupra meciurilor din noiembrie, pentru că dincolo de faptul că le-am câștigat pentru prima dată pe toate trei, am obținut o victorie pe care România o aștepta de tare mult timp în fața Statelor Unite ale Americii. Cred că marele câștig a fost echipa și spiritul de echipă care a rămas după aceste meciuri (…) Cred că dacă vom continua să ne pregătim la fel, să stăm mai mult timp împreună, modul în care vom juca va crește de la meci la meci”, a spus sud-africanul, conform sursei citate.
El a menționat că nu este ușor să te aduni, ca echipă, cu doar o săptămână înainte de meci, ”să faci trei, patru antrenamente și apoi să joci perfect pe teren”.
”Am avut un început mai greu în unele meciuri, însă am reușit să ne revenim. E destul de dificil să te aduni ca echipă cu o săptămână înainte de un meci, să faci trei, patru antrenamente și apoi să joci perfect pe teren. Jucătorii au arătat că formează o echipă, am fost foarte uniți, am tras toți pentru echipă și sper că aceste rezultate să ne dea o motivație mult mai mare pentru campania de calificare la Cupa Mondială”, a spus Van Heerden, care a adăugat că ”stejarii” au început să joace bine și pe linia de treisferturi, nu doar pe grămadă.