Lionel Messi se înțelesese cu oficialii clubului FC Barcelona pentru prelungirea contractului până în 2026. Starul argentinian ar fi primit însă la gruparea catalană un salariu redus la jumătate față de cel precedent.

„Deși clubul și jucătorul au ajuns la un acord cu intenția clară de a semna astăzi un nou contract, acest lucru nu se poate întâmpla din cauza obstacolelor financiare și structurale”, a anunțat FC Barcelona într-un comunicat.

Potrivit presei spaniole, Messi și reprezentanții Barcelonei nu au ajuns la un acord la negocierile din cursul zilei de joi.

Lionel Messi s-a întors din vacanță pentru a semna prelungirea contractului cu Barcelona, dar negocierile dintre starul argentinian și Joan Laporta nu au decurs cum se așteptau cele două parți.

„S-a ajuns într-un punct fără întoarcere, unul imposibil de rezolvat”, anunță cotidianul spaniol Marca.

Lionel Messi a avut la FC Barcelona un contract anual de 138 de milioane de euro, sumă în care intrau salariul, drepturile de imagine și bonusuri de performanță.

Lionel Messi este golgheterul all-time al Barcelonei, cu 672 de goluri și a câștigat cu gruparea catalană 10 titluri în La Liga, patru Ligi ale Campionilor și șapte Cupe ale Spaniei. De asemenea, deține recordul de șase Baloane de Aur câștigate în carieră.

Despre Lionel Messi s-a vorbit în această vară în legătură cu un transfer la Paris St-Germain sau Manchester City.

Foto: Profimedia

Citeşte şi:

Cine este motociclistul acuzat de omorârea unui tânăr pe trotinetă în centrul Capitalei

Reconstituirea incidentului în care un tânăr pe o trotinetă a murit după ce a fost lovit de un motociclist cu care se șicanase în trafic

MEDIA Central își extinde extinde portofoliul digital prin intermediul Offerista Group – Un parteneriat pentru o comunicare completă a ofertelor de retail

Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Playtech.ro
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Observatornews.ro
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
HOROSCOP
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Știrileprotv.ro
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good