”Suspendarea de 70 de meciuri este fără precedent în istoria fotbalului, după cunoștința noastră, însă ea este proporțională cu gravitatea faptelor. Arbitrul, cu buzele sparte, a avut nevoie de spitalizare, iar meciul a fost întrerupt”, a explicat purtătorul de cuvânt al Federației, Horst Scherl.

Ismail Gündüz a fost exclus și de clubul său. Grupare SK Rum primit o amendă de 257 euro.

Incidentul a avut loc sâmbăta trecută, în timpul unui meci de liga regională de amatori a regiunii Tirol, SPG Innsbruck West –  SK Rum. Cu cinci minute înainte de finalul meciului, la scorul de 3-2, fundașul Ismail Gündüz, de la oaspeți, a tăbărât pe arbitrul care, susține el, nu ar fi acordat un penalty comis de portarul advers!

Gündüz i-a dat un cap în gură ”cavalerului”, care a căzut în fund. Rănit la buză și cu fractură de piramidă nazală, arbitrul a abandonat meciul. A fost transportat la spital, unde i s-a pus nasul la loc!

Contactat de ziarul ”Tiroler Tageszeitung”, Gündüz, a spus că a fost vorba de o neînțelegere: ”Am alunecat și l-am lovit din greșeală cu capul în gură”.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.