„Eu nu am reuşit să devin mamă deoarece m-am dedicat carierei sportive. Dar sunt dispusă să renunţ la aceste trofee dragi, numai să ştiu că pot ajuta copiii orfani”, a declarat Maricica Puică.
Banii obţinuţi în urma licitaţiei şi totodată în urma acestui teledon sunt destinaţi construcţiei unui centru pentru copii orfani în judeţul Arad, la Chişineu Criş, pe un teren donat de Mirco Maschio. În cadrul aceluiaşi eveniment vor mai dona diverse obiecte şi alte personalităţi autohtone.
Dintre obiectele licitate mai amintim: câte un tricou donat de Gheorghe Hagi, Elisabeta Lipă şi Gabi Szabo, jucării şi o salopetă de băieţi cu însemnele NASA adus din SUA de interpreta de muzică populară Lia Lungu, iar realizatorii şi prezentatorii Teledonului, Cristian Ţopescu şi Mihaela Şerban vor licita un stilou folosit în cariera de jurnalist şi, respectiv o rochie donată de Mariage a Paris cu cristale şi diamante, în valoare de 10 000 euro.
Cei care doresc să ajute copii orfani pot participa la Balul de caritate organizat la Hotel Parc din Arad pe 1 iunie sau pot face donaţii în conturile: Suflet pentru România, BCR ,Sucursala Universitate Bucureşti sau la toate sucursalele BCR din ţară
RO 39 RNCB 00 92 01 85 78 06 0001 CONT IN RON(LEI)
RO 12 RNCB 00 92 01 85 78 06 0002 CONT IN EURO
fie la numerele de telefon:0900900740 – pentru o donaţie de 10 euro
0900900742 – pentru o donaţie de 2 euro
0900900744 – pentru o donaţie de 5 euro