”Gardoş a suferit o leziune musculară cu o săptămână înainte de finala Cupei cu Astra, iar apoi îmi asum greşeala de a nu fi controlat refacerea lui pe durata vacanţei. La revenire am constatat că leziunea s-a agravat, apărând o cicatrice. Este imposibil de prezis când anume va reveni. Nu este o accidentare gravă, nu necesită operaţie, dar trebuie să stea până când va fi refăcut 100%. O altă problemă este lipsa antrenamentelor, pe care Gardoş nu le va efectua în această perioadă”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Radu Paligora.

Radu Paligora

Radu Paligora (centru)

Medicul campioanei face eforturi pentru a-l recupera pe internaţionalul român: ”Este un caz medical complex, este în permanenţă monitorizat de noi şi sperăm să-şi reia în curând antrenamentele cu echipa. Nu se pune problema să intre la antrenamentele normale în această săptămână. El deja se pregăteşte la un anumit nivel, luni îi vom face un alt examen şi vom vedea cum răspunde muşchiul. În funcţie de asta îi vom mări intensitatea pregătirii”.

 

Paligora a clarificat şi situaţiile celorlalţi jucători stelişti care se confruntă cu probleme medicale: ”Varela a acuzat o pubalgie gravă şi s-a pus chiar problema operaţiei. Lucrurile merg bine acum, dar a pierdut o mare parte din pregătire. Adi Popa a avut o problemă claviculară, am încercat un tratament neconvenţional care a dat rezultate, iar pe jucător l-am câştigat pentru antrenamente, deşi încă are un disconfort clar. Szukala a avut şi el o pubalgie cronică. El nu a avut vacanţă, a muncit în toată această perioadă. În prezent face faţă la antrenamente, dar a plecat cu un handicap de o săptămână faţă de restul jucătorilor. Pubalgia poate apărea din cauza istoricului fiecărui jucător, din cauza terenului pe care se fac antrenamentele, sunt multe cauze”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.