8 februarie 2009. Localul Patriota, Veszprem, Ungaria. Un prilej de petrecere, o victorie în campionat și botezul micului Mate, bebelușul lui Gergő Iváncsik, se transformă într-o tragedie fără margini. Marian Cozma e înjunghiat de trei ori în inimă, în circumstanţe debile, de un grup de rromi, iar rănile-i sunt prea adânci pentru a mai scăpa cu viaţă. Vestea circulă ca un trăsnet necruţător. După furtună, lumina soarelui nu va mai avea niciodată aceeaşi strălucire pentru cei ce l-au cunoscut pe ”Păsărilă”. Handbalistul sârb Zarko Sesum (28 de ani, azi la Goppingen, Germania) a acceptat să acorde un interviu, în premieră pentru presa din România, despre circumstanțele tragediei de acum 6 ani. El cel care a sărit primul să-și salveze colegul român de 27 de ani. Urmează mărturii emoționante.

Libertatea: Zarko, în primul rând cum îți merge în Bundesliga?
Zarko Sesum: Sunt bine! De anul trecut joc la Goppingen, cu ”fratele” meu român Dodo Oprea. Am făcut un tur bun, sper ajungem să ne calificăm în Europa. Bundesliga e tare acum, doar Kiel și Rhein Neckar au un mic avans, dar rezultatele pot fi oricare. Vreau să aducem încă o Cupă Europeană aici, după cea EHF, din 2011. Suntem dintr-un un orășel al Germaniei, un rezultat de acest fel ar scoate toți cei 60.000 de oameni din case! Și, de ce nu, poate voi mai veni în România, să evolueaz contra unei echipei din patria regretatului meu prieten Marian Cozma. Ar fi frumos!

7004f2d2bc
Ai trei titluri în Ungaria, cu Veszprem, Cupa EHF cu Rhein-Neckar, Germania, argint european la seniori, în 2005 ai fost declarat cel mai bun tânăr sportiv din țara ta natală. La ce mai visezi?

Pâi e simplu: un titlu mondial, dar și Liga Campionilor! Cu Goppingen, cu care am contract în 2016, e greu, totuși, sunt realist. Principala țintă ar fi să mai ajung în Liga Campionilor!

Zarko, 8 februarie 2009, Veszprem. Ce-ți amintești din seara aia blestemată?
Că ne simțeam perfect! Bătusem în Cupa Ungariei, iar Gergő Iváncsik ne invitase la o petrecere, își boteza bebelușul, pe Mate. Ne invitase la barul Patriota, un local micuț, dar sigur, patronul era sponsor la club. Eram, deci, de-ai casei. Eu și Marian ne-am dus împreună, locuiam în același duplex, eram cei mai buni tovarăși, ne vizitasem familiile, ne știam aproape toate secretele…

Și apoi…
Marian era cu prietena lui acolo. Niște necunoscuți l-au provocat cumva, cert e că l-au scos afară (FILM FOTO, jos). Când am auzit gălăgie, am ieșit și noi. Eu, primul, apoi Pesici, Vujin… L-am văzut pe Marian jos, lovit, într-o baltă de sânge. Am sărit să-l apăr. Prima bătaie de stradă din viața mea. Eu am primit o bâtă în cap, Pesici a fost înjunghiat. Sincer, nu știu ce a urmat! Am avut șansă că am supraviețuit. M-am trezit abia la spital, după două zile. Nu vedeam cu ochiul stâng, am fost operat, mi-am pierdut din simțul vederii. Am fost șocat când mi s-a spus de faptul că Marian a murit. Luni bune am avut coșmaruri, mă visam eu în locul lui, Dumnezeu să-l ierte…Am făcut psihoterapie să-mi revin!

680-113483-marian 680-113494-injunghiere_1 680-113495-injunghiere_2 680-113496-injunghiere_3 680-113497-injunghiere_4

Dacă ar fi să dai timpul înapoi, ce ai schimba din acea noapte?
Mi-aș fi dat și viața pentru Marian! Din păcate, nu se poate. Totul s-a întâmplat prea repede Agresorii au venit în bar, l-au scos cumva pe Marian de acolo și l-au ucis!

claudia iubita cozma NIN_6564

Zarko Sesum și Claudia, fosta prietenă a lui Marian Cozma.

”Puternic, pozitiv, energic, glumeț. Ajungea la Barcelona”

Cum era Marian, în cinci cuvinte?
Puternic, pozitiv, energic, camarad ideal, glumeț. Pâinea lui Dumnezeu!

Dacă era în viață, unde îl găseam azi?
Cred că la FC Barcelona! La momentul nenorocirii, era între cei mai buni pivoți din lume și acea oferte multe. I-au luat viața în cel mai bun moment al vieții lui.

”Nicio o crimă nu poate fi pedepsită”

Apropo, crezi că asasinii au primit pedeapsa meritată?
De unde! O crimă nu poate fi pedepsită cu 8 ani de pușcărie. Orice pedeapsă ai dicta, Marian nu se mai întoarce! Familia nu mai poate fi consolată. Transmiteți-i salutări și putere lui Petre Cozma. A reacționat incredibil, e o persoană imensă, al doilea meu tată.

Apropo de tată, s-a spus după crimă, din cauză că Poliția maghiară nu-și făcea bine treaba, că părintele tău a pus la bătaie un premiu de 100.000 pentru cel care dă informații despre criminali…
A fost o poveste scoasă din context. Deși are o firmă de bodyguarzi, tata e un om normal, doar un om normal.

Te temi de moarte?
Nu, după câte am pătimit în afara terenului, nu, am 9 vieți! Cred că-și aduci aminte că un dement m-a lovit cu o monedă în ochiul drept, cel sănătos, la semifinala cu croații, de la Euro 2012. Altă operație, alte probleme. Mi-am pierdut 50% din simțul vederii pe acea parte! Chiar și așa, cu ochii bolnavi, continuu să joc, lucru care-mi face plăcere cel mai mult. Handbalul și fetița mea îmi dau putere să merg mai departe.

Azi, joci cu un alt român, Dragoș Oprea (foto, jos)…
Suntem amici buni, el e un handbalist excelent, nu degeaba a evoluat la naționala Germaniei, și un tip glumeț. Și el, și Marian m-au învățat multe cuvinte românști. Mai mult prostii…

Frisch Auf Goeppingen - MTV Melsungen

ISTORICUL CAZULUI COZMA

• 8 februarie 2009 – un grup de rromi maghiari îl înjunghie pe Marian Cozma în localul Patriota, unde handbalistul petrecea după o victorie pe teren. În Cupa Ungariei.
• 9 februarie 2009 – apar primele informaţii legate de criminali. Raffael Sandor e considerat primul suspect de uciderea sportivului. Poliţia maghiară începe arestările – e prins şi Nemeth Gyozo.
• 10 februarie 2009 – trupul lui Marian Cozma e transportat în ţară. Mii de persoane vin să depună un omagiu la trecrea cortegiului funerar prin localităţile din Ungaria şi România.

• 11 februarie 2009 – ancheta demonstrează că Marian a fost înjunghiat de mai multe ori: în rinichi, în inimă şi în plămâni. În miez de noapte, trupul handbalistului e adus la casa părintească, din cartierul bucureştean Tei, unde e jelit de rude, colegi, vecini, prieteni.
• 13 februarie 2009 – un alt inculpat, Sztojka Ivan, se predă poliţiei maghiare, susţinând că este nevinovat. Marian Cozma e condus pe ultimul drum şi îngropat la Cimitirul Pipera, din Bucureşti.

sicriu 9329639
• 15 februarie 2009 – 6.000 de spectatori asistă la primul meci al lui Veszprem fără Marian Cozma. Handbaliştii maghiari câştigă în Liga Campionilor cu Ademar Leon, 28-26, şi îl plâng pe Marian Cozma.
• 21 februarie 2009 – după ce îi arestează şi pe Gabor P. şi pe Csaba B., poliţia maghiară emite mandate de arestare pe numele celor cinci suspecţi în cazul morţii lui Cozma.
• 5 martie 2009 – autorităţile permit patronilor clubului Patriota să redeschidă localul.
• 17 martie 2009 – în puzzle-ul crimei apare un nou personaj, Helga Toth, despre care se spune că l-ar fi provocat pe Marian în noaptea crimei.
• 6 aprilie 2009 – producătorul maghiar de film Kalomista Gabor anunţă lansarea unui documentar de 90 de minute despre moartea lui Marian Cozma.
• 8 septembrie 2009 – în ziua în care Marian Cozma ar fi împlinit 27 de ani, e înfiinţată asociaţia ce-i poartă numele şi care are menirea de a-i ajuta pe copiii ce doresc să devină handbalişti.
• 3 februarie 2010 – anchetatorii anunţă că îi vor aduce pe acuzaţi în instanţă, pentru a fi judecaţi, în cea de-a doua jumătate a lunii martie.
• 4 februarie 2010 – poliția maghiarå prezintă concluzia anchetei: Sandor Rafael l-a înjunghiat pe Marian Cozma, mai întâi în rinichi, în interiorul localului și apoi afară, în inimă, ultima lovitură provocând moartea handbalistului.
• 2012:
• Sándor Raffael și Győző Németh primesc o sentință definitivă de 18 ani, Iván Sztojka va face 8 ani de pușcărie.

Scăpase cu viaţă în 2005

În 2005, Cozma, poreclit “Păsărilă”, a mai fost implicat într-un scandal, dar atunci a scăpat cu viaţă după ce a fost înjunghiat. “Era tot într-o sâmbătă noaptea. Parcă era predestinat pentru întâmplări nefericite! S-a luat cineva pe stradă de el, a răspuns, iar în fugă a fost înjunghiat de acel personaj. Într-o lună şi jumătate a revenit pe parchet, cu forţe şi mai mari”, rememora Marcel Popescu, preşedintele CS Dinamo. Handbalistul a fost atacat atunci de opt persoane. “S-au luat de el nişte rapidişti în cartierul Giuleşti, el fiind dinamovist”, îşi aduce aminte colegul său de la echipa naţională, Sandu Iacob. Cozma a avut o plagă pe spate, în apropierea coloanei vertebrale, de 8 centimetri lungime şi 3 centimetri adâncime. Internat la “Floreasca”, a revenit senzaţional pe teren în doar câteva luni, şi în 2006 s-a transferat la Veszprem. Marian Cozma a început handbalul la Dinamo şi avea peste 100 de goluri înscrise în tricoul naţionalei.

În vară lui 2009 urma să se căsătorească
Având alături fanioanele strânse de Marian de-a lungul carierei, Mariana, mama lui Marian, a dezvăluit după tragedie că handbalistul ar fi vrut să se căsătorească: “De două luni vorbea cu Camelia, verişoara lui Valentin Ghionea, colegul de la naţională. Ea îl vizitase și în Ungaria. Chiar l-am întrebat: «Mamă, tu când te însori?». Mi-a spus: «În vară, mamă, în vară!». Şi acum îl bag în sicriu, în costum de ginere”.

Cel mai înalt handbalist din lume
Marian Cozma declarase cu câteva zile înainte de tragedie că nu mai vrea să joace la naţională sub comanda lui Aihan Omer. Jucătorul lui Veszprem i-a anunţat în scris pe oficialii Federaţiei că se retrage de la prima reprezentativă. În trecut, când fusese uitat de selecţionerii de la lot, Cozma fusese tentat să joace pentru naţionala ungară! Cozma era cel mai înalt handbalist de naţională din lume la ora decesului. Cu cei 2,11 metri ai săi îi devansa pe ungurul Laszlo Nagy (2,09 m) şi pe spaniolul Alberto Val Sancho (2,08 m). Unul dintre impresarii care se afla în contact cu regretatul handbalist aflase că reprezentanţi ai clubului FC Barcelona erau interesaţi să-l transfere pe Marian, chiar dacă handbalistul tocmai îşi prelungise contractul cu Veszprem. Era visul lui să joace la FC Barcelona, una dintre cele mai mari echipe ale Europei.

Avea tatuat pe braţul stâng «Nimic fără Dumnezeu»
Libertatea l-a vizitat pe Marian Cozma în camera hotelului din Reşiţa, pe 14 ianuarie 2009, cu o zi înainte de plecarea spre Osijek, Croația, locul de desfăşurare pentru meciurile României la CM . O persoană credincioasă, Cozma dezvăluia că şi-a tatuat pe braţul stâng expresia “Nimic fără Dumnezeu”, în latină, iar pe cel drept, numele său, Marian, scris în limba chineză. La momentul respectiv, nu avea o prietenă stabilă, afirmând, în glumă: “Sunt virgin pe anul ăsta!”. “Păsărilă” dezvăluia că, în trecut, chiar dacă avea 2,11 m, legase o relaţie cu o fată de doar 1,62 m înălţime.

RTEmagicC_sport-cozma_01.jpg

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
PARTENERI - GSP.RO
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Playtech.ro
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Observatornews.ro
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
HOROSCOP
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
Acuzații fără precedent. Maradona a fost omorât. Cine sunt persoanele acuzate
Știrileprotv.ro
Acuzații fără precedent. Maradona a fost omorât. Cine sunt persoanele acuzate
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Telekomsport
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)