Miliţia ştia tot ce mişcă înainte de evenimentele din decembrie 1989. Sau cel puţin aşa susţine Mircea Rednic (47 de ani), fostul jucător de la Dinamo, atunci în vârstă de 27 de ani. Actualul tehnician crede că tot lotul a fost trimis, preventiv, în afara graniţelor României, pentru că “organele” bănuiau că focul aprins la Timişoara, în 16 decembrie, se va extinde în toată ţara.

Primeau săptămânal brânză, ouă şi carne

Din nefericire, sportivilor dinamovişti nu li s-a permis să-şi ia şi copiii mici în Cipru: “Fetiţa mea, Raisa, care avea un an şi jumătate, a rămas în Bucureşti, la socri, care locuiau în zona Universităţii”. Mai mult, toţi sportivii veniţi fără copii stăteau ca pe ace în Cipru.

“Făceam planuri cum să fugim de acolo, cu barca, la familii. Am fost sfătuiţi să stăm în banca noastră”, a povestit Mircea Rednic. Fostul jucător spune însă că fotbaliştii din Ştefan cel Mare erau privilegiaţi în perioada de dinainte de 89: “Noi, la Dinamo, eram nişte răsfăţaţi ai sorţii. Aveam raţie săptămânală de brânză, de ouă, de carne şi era suficient”.
4256-212005-17sportraisadreapta.jpg

Fata cea mare, speriată de gloanţe

Rednic a mai dezvăluit că fiica lui, Raisa, acum în vârstă de 21 de ani, a rămas marcată de ceea ce s-a întâmplat în 1989: “Multă vreme după aceea, cum vedea Raisa pe cineva pe stradă îmbrăcat militar striga «Poca-poca!». A rămas cu sperietura zgomotului de gloanţe”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.