A fost momentul în care Nadia a cucerit pe toată lumea! Afişajul electronic nu era programat să arate nota 10, iar pe ecran a apărut nota 1.00. Nadia Comăneci a obţinut, la acea ediţie a Jocurilor Olimpice, de şapte ori scorul perfect, câştigând trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), o medalie de argint (echipă compus) şi una de bronz (sol).
„A fost un moment unic în istoria gimnasticii. Cu Nadia se încheie epoca de vis a gimnasticii. Tot ce urmează sunt mici capodopere tehnice cărora le lipseşte însă farmecul inegalabil al fetei din Oneşti”
Ioan Chirilă, în cartea sa „Nadia”
La 43 de ani de la acel moment, Nadia a postat pe contul de Twitter un filmuleţ în care apare alături de celebrul actor Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al statului California. „Tocmai ce m-am întâlnit cu Schwarzenegger! Este un mod foarte bun pentru a aniversa 43 de ani de la primul 10, la Montreal”, este mesajul postat de Nadica, care însoţeşte filmuleţul.
„Asta este relaţia noastră, eu fac toată munca, iar ea primeşte laudele. Asta e problema, eu sunt din ce în ce mai bătrân, iar ea din ce în ce mai tânără”, spune și Arnold Schwarzenegger în videoul postat de Nadia.
Just bumped into @Schwarzenegger @GoldsGym …is a great way to celebrate 43 years from Montreal s first 10 pic.twitter.com/0grnBQoa7k
— Nadia Comaneci (@nadiacomaneci10) July 16, 2019
Cuvinte fabuloase în Marca pentru Nadia
Comăneci e primul sportiv român inclus în International Gymnastics Hall of Fame. „A transformat instant gimnastica artistică, încorsetată în coduri de punctaj, acrobații mecanice și stiluri șablon ( URSS domina autoritar la feminin), într-un show de varietăți în care totul devenea posibil când românca își începea exercițiul. Comăneci a deschis noi drumuri în acest sport, tot ea a schimbat schemele și biotipul protagoniștilor. Exact de la Nadia, femeia gimnastă a lăsat locul adolescentei, pubere în multe cazuri”, a scris Marca într-un articol publicat acum trei ani despre Nadia.