Naţionala oamenilor străzii din România a terminat pe locul 17 la Campionatul Mondial din Mexic

Comentează

Meci fantastic al tricolorilor la Campionatul Mondial al homleşilor de la Ciudad de Mexico. După ce au fost conduşi cu 0-1 şi 1-3, românii au întors rezultatul într-un minut şi au câştigat cu 4-3 în faţa Olandei, în finala turneului pentru locurile 17-25 de la Mexico City Cup. Mihai Simion şi Laurenţiu Simioniac au reuşit fiecare câte două goluri, dar eroul a fost portarul Cristi Simioniac (20 de ani), cu paradele sale formidabile. "De la şapte ani stau într-o casă de copii. De atunci, n-am mai aflat nimic de părinţii mei", a spus Cristi, care a fost la un pas de o accidentare la gât în timpul partidei. Chipul lui, brăzdat de cicatrice, spune că a trecut prin momente şi mai grele în viaţă. 

La finalul jocului, românii au ridicat mâinile spre cer, dedicând succesul lui Loredan Bulgariu, fost fotbalist al naţionalei, care a fost ucis în Timişoara, vara trecută. Tricolorii au declanşat fiesta pe gazon, bucurându-se precum nişte copii. ”A fost ceva extraordinar, nu am cuvinte să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru noi aici în Mexic. Sunt prea bucuros acum şi nu îmi găsesc cuvintele pentru a descrie ce simt. Mulţumesc pentru toate mesajele şi pentru toată susţinera voastră. Vă iubesc”, a declarat selecţionerul Mihai Rosus. El însuşi un fost copil al străzii, Mihai e angajat al fundaţiei Metanoia, care a sprijinit ideea creării unei "naţionale" a oamenilor străzii.

Cum a început totul? ”Într-o zi, acum 11 ani, treceam prin Timişoara şi, pe una dintre străzile din apropiere, câţiva copii încinseseră un meci cu o minge dezumflată. Ideea mi-a venit pe loc: ce-ar fi, dacă am face o echipă de fotbal cu oamenii străzii?“. Pe vremea aceea, Rosus era asistent social la o fundaţie, care se ocupa de oamenii fără adăpost. Aşa că, în scurt timp, a pus în practică ideea. A făcut echipa şi a găsit un teren, unde să se antreneze, undeva în spatele bisericii Metanoia, la marginea oraşului. "La început am avut ceva bătăi de cap, pentru că băieţii veneau la preselecţii sau la antrenamente cu punga de aurolac după ei! Le-am explicat că n-au nici o şansă să facă parte din echipă dacă nu renunţă la obiceiul ăsta şi au înţeles", spune Rosus FotbalDeStrada.ro este un proiect al Centrului Creştin Metanoia, prin care se doreşte oferirea unei alternativă de integrare socială a copiilor străzii, a persoanelor defavorizate şi a celor dependente de alcool sau de droguri.

Rezultatele României la Mondial: 12-1 cu Suedia / 2-10 cu Portugalia / 8-4 cu Filipine / 0-11 cu Austria / 6-8 cu Namibia / 5-6 cu Indonesia (lovituri de departajare) / 9-2 cu Cehia / 4-5 cu Bosnia (lov. de dep.) / 6-7 cu Bulgaria / 12-3 cu Ungaria / 9-3 cu Cehia / 4-3 cu Olanda. Au terminat pe locul 17 la general. Campioni mondiali la masculin au devenit chilienii, iar la feminin echipa Mexicului.

Competiţia din Mexic a reunit 44 de naţionale masculine şi 13 feminine. ”Nivelul a fost ridicat, dar noi, de exemplu, am avut probleme cu altitudine, pentru că oraşul era situat la 2.240 de metri altitudine”, a povestit Mihai Rosus. Per total, 50.000 de copii ai străzii au fost angrenaţi în procesul de selecţie şi în competiţia, care s-a disputat pe terenuri din Piaţa Constituţiei din metropola mexicană de 9.000.000 de locuitori. Tricolorii au îmbinat utilul cu plăcutul: au vizitat Ciudad de Mexico, Teotihuacán - oraşul piramidelor pre-aztece, plin de construcţii vechi, care se îmbină cu noul, muzeul Fotbalului sau Biserica ”Lady de Guadelupe”.

Loţul României:
Cristian Simioniac (portar), Cosmin Lucian Crăciun, Florin Stan, Laurențiu Simioniac (căpitan), Mihai Gulan Simion

Fără Bătrânu, din cauză schimbarii regulamentul
La primele două ediţii, lotul tricolor a fost pregătit de fostul internaţional Florin Bătrânu. Organizatorii au schimbat regulamentul, cerând ca "naţionalele" să fie conduse de un fost participant la Homeless World Cup.

Altă dramă în 2010

Dacă înainte de Mondialul din Mexic, a fost ucis Loredan Bulgaria, înainte de turneul din 2010, din Brazilia, naţionala a trecut prin altă dramă. Unul dintre selecţionaţi a suferit un accident şi a intrat în comă. Am pierdut 550 de euro, pentru că am anulat un bilet de avion şi am cumpărat altul pentru un băiat din Iaşi, e explicar antrenorul Rosus.


E al 10-lea Mondial
Turneul din Mexic este al 10-lea Mondial al homleşilor. Competiţia a fost ”inventată” de scoţianul Mel Young şi de austriacul Harald Schmied, asistenţi sociali, care au crezut că e posibil să schimbe viaţa oamenilor fără adăpost prin fotbal. În 2003, s-a disputat primul turneu final mondial, la Graz (Austria). Azi, rolul principal al organizaţiei Homeless World Cup e de a coordona activitatea celor 73 de naţionale membre, prin sprijin şi îndrumare în fotbal şi management, pentru a ajuta la dezvoltarea de programe durabile cu un impact pozitiv asupra vieţii oamenilor fără adăpost. Turneele finale creează o oportunitate pentru jucatori de a reprezenta ţara lor şi pentru a construi relaţii cu oamenii fără adăpost din alte ţări.

Regulamentul competiţiei
- vârsta minimă de participare este de 16 ani;
- participanţii trebuie să fie oameni fără adăpost sau vânzători ambulanţi de ziare;
- lotul fiecărei echipe este alcătuit din 8 fotbalişti;
- pe teren intră un portar şi 3 jucători de câmp;
- durata unei partide este de două reprize a câte 7 minute;
- dimensiunile terenului de joc: 22 metri (lungime) şi 16 metri (lăţime);
- loviturile de departajare se bat ca la hochei pe gheaţă.






Foto: Facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
MONDEN
Adela Popescu
10:17
Adela Popescu, dezvăluiri din căsnicia cu Radu Vâlcan. Ce tabiet are actrița: „Relaxarea supremă”
Concurenți Asia Express ediția 14
10:14
„Asia Express” 29 septembrie 2026. Începe lupta pentru Marea Imunitate, iar echipele au parte de o probă inedită
POLITIC
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
Analiză
11:00
Cum „citim” factura Hidroelectrica la energie: cât plătim, de fapt, pentru lumină și câți bani ajung la stat prin taxe și contribuții
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:51
Imagini rare cu Georgiana, soția lui Cătălin Moroșanu. Cu ce se ocupă și de ce locuiesc în orașe diferite
10:48
Rusia oferă 20 de milioane de dolari pentru capturarea lui Robert Brovdi, comandantul Forțelor ucrainene de sisteme fără pilot
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Iron Pillar, New Delhi, India
10:15
Un stâlp de fier din New Delhi, vechi de peste 1.600 de ani, a rezistat fenomenelor naturii fără să ruginească: „O dovadă vie a măiestriei Indiei”
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Vedere aeriană a orașului vechi din Tallinn, de la Turnul „Fat Margaret”, la apusul soarelui Estonia
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
O fotografie a unui avion alb în zbor, care arată clar partea inferioară și motoarele pe fundalul unui cer albastru pal. Avionul este ușor înclinat în sus, surprinzând momentul ascensiunii.
09:08
Cele mai bune companii aeriene din lume la clasa economy în 2026. Detaliile care fac diferența pentru zborurile lungi
Berlin, 20 februarie 2026, fotografie detaliată, persoane cu obezitate, Berlin, Germania
09:00
Costul plătit de România pentru obezitate. Oamenii din opt țări au pierdut 8 milioane de ani de viață sănătoasă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri