Numirea lui Hagi ca antrenor la Galatasaray i-a înnebunit pe fanii turci care i-au sărut mâna

Comentează

Ieri, la Istanbul, Gică Hagi (45 de ani) a fost primit ca un zeu coborât printre muritori. La vederea idolului lor, fanii Galatei şi-au ieşit din minţi, pur şi simplu, escaladând gardurile pentru a-i săruta mâinile celui care i-a făcut să viseze cu ochii deschişi ani de-a rândul.

Suporterii lui Galatasaray au intrat în transă în momentul în care Gheorghe Hagi şi-a făcut apariţia în apropierea clădirii unde urma să se desfăşoare prima conferinţă de presă din noul său mandat de antrenor al formaţiei turce. Zecile de fani au început să-i scandeze la unison numele, iar cei mai îndrăzneţi au luat cu asalt gardurile, pentru a-l atinge şi pentru a-i săruta mâinile într-un suprem act de adoraţie.

Gică Hagi (dreapta) şi secundul Tugay Kerimoglu au semnat cu Galata pe un an şi jumătateDoi başkani turci, Gică Hagi şi Victor Becali (de la stânga) au negociat două zile până s-au înţeles la bani

Mâine este derby-ul cu Fener

Arhiva foto

Obişnuit cu acest entuziasm de origine orientală, “Regele” a aşteptat răbdător ca suporterii să-şi îndeplinească ritualul, după care a făcut primele declaraţii în calitate de antrenor al Galatei. “Obiectivul meu în acest sezon este ocuparea unui loc care să ne permită să evoluăm în cupele europene la anul”, a afirmat Hagi, al cărui fiu, Ianis, a împlinit ieri 12 ani. “Vezi cât de importantă e Galata pentru mine? De ziua fiului meu sunt aici”, a adăugat “Regele”, care va avea parte de un debut de foc: mâine e programat derby-ul cu Fenerbahce (19.00, DigiSport Plus).

Totodată, Hagi a dezminţit faptul că ar fi vorbit cu başkanii despre transferul lui Mutu. “În legătură cu Adrian Mutu pot să vă spun că nu s-a discutat nimic, sunt încă la început. Important este să cunosc jucătorii şi, din iarnă, vedem ce mai transferăm”, a declarat Hagi la prezentarea oficială.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Rusen este acuzat de mai mulți oameni de afaceri că i-ar fi păcălit cu bani, pe care i-ar fi folosit apoi în campania lui Georgescu.
08:43
Cine e Ionel Rusen, afaceristul ridicat de DIICOT împreună cu Călin Georgescu
Avioane de vânătoare F-16
07:48
Dronă detectată la 12 kilometri nord de Chilia, aproape de granița României. Două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea au fost ridicate de la sol
MONDEN
Andi Moisescu
Exclusiv
20 sept.
Ce spune Andi Moisescu despre venirea Nadiei la „Românii au talent”. Când încep filmările show-ului de la Pro TV
Radu Vâlcan
20 sept.
De ce „Insula iubirii” nu va fi difuzată vineri, 25 septembrie 2026. Schimbarea anunțată de Antena 1
POLITIC
Declarații Siegfried Mureșan, Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Tanczos Barna de la Palatul Parlamentului 18 septembrie 2026
LiveText
06:00
Premierul desemnat Siegfried Mureşan anunţă miniştrii cabinetului şi programul de guvernare
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
20 sept.
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Ultimele știri
09:27
George Simion, prima reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de procurorii DIICOT
09:15
Noul SUV electric BMW iX3 a depășit 100.000 de comenzi în Europa: fabrica din Ungaria a trecut la producție nonstop, 24 de ore din 24, în trei schimburi
08:48
Toate dosarele penale în care este implicat Călin Georgescu, de la acuzațiile privind propaganda legionară până la finanțarea campaniei electorale și înșelăciune
08:48
Presley Gerber, fiul lui Cindy Crawford, a murit la 27 de ani. Tânărul era internat într-un centru de reabilitare
TRENDING
Exclusiv
07:00
Firma legată de anturajul lui Sorin Grindeanu care controlează accesul la Castelul Peleș, Muzeul Antipa sau Delfinariul din Constanța. Cine deține Royal Tickets SRL
20 sept.
Horoscop 21 septembrie 2026. Fecioarele au tendința de a respinge orice alegere pe care o fac cei dragi dacă nu corespunde cu ceea ce cred ele
20 sept.
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
La doi ani de la demolarea unui baraj istoric, somonii au revenit în râul în care nu mai fuseseră văzuți de 70 de ani. Sursă foto: Profimedia.
08:28
La doi ani de la demolarea unui baraj de 5,5 metri, somonii au revenit în râul în care nu mai fuseseră văzuți de 70 de ani
În stânga, Oliwia, la 8 ani, în fața tonetei cu cornuri a unui localnic, în dreapta, în la 17 ani, fața unei mese pe care sunt întinse bucate tradiționale
06:00
Avea 8 ani când a plecat cu familia într-o călătorie în jurul lumii și a văzut 61 de țări: „În Peru, ne-au furat totul”
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cartierul istoric Al Fahidi – cartier cu clădiri în stil arab clasic din Dubai, Emiratele Arabe Unite
20 sept.
Cea mai veche clădire din Dubai își redeschide porțile după 5 ani de lucrări masive de restaurare. Fortul Al Fahidi va deveni muzeu
Mâna unei femei bagă haine într-o mașină de spălat
20 sept.
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Călin Georgescu, la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, cu microfoane în față. Sursa foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
BREAKING NEWS
07:17
Surse judiciare: Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT. Se fac percheziții în locuința sa și alte imobile într-un dosar de înșelăciune
Niveluri scăzute ale apei pe fluviul Dunăre la Coslogeni, județul Călărași, România, pe 15 august 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images
06:37
Debitul Dunării la intrarea în ţară, de peste două ori mai mic decât normalul din septembrie. Care e prognoza pentru finalul lunii
Un autobuz STB, în trafic
06:27
5 linii STB, deviate și fără opriri la „Piața Sf. Vineri” de luni noapte, din cauza lucrărilor de la Pasajul Apărătorii Patriei
De la stânga la dreapta, Claudiu Manda (secretar general PSD), Sorin Grindeanu (președinte PSD) și Marian Neacșu (fost vicepremier și un om de bază al conducerii partidului). Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
20 sept.
Claudiu Manda (PSD) spune că dacă Siegfried Mureșan păstrează direcția lui Ilie Bolojan „nici nu ar trebui să ne caute”
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”