Socotită mare favorită, echipa lui Reghecampf şi-a tratat de sus eterna rivală, neglijând faza defensivă după pauză. Eroul meciului a fost Latovlevici, care a înscris un gol senzaţional, însă a ratat şi un penalty. La Steaua şi-a făcut debutul Adrian Cristea, schimbat la pauză cu Stanciu.
Proverbială, ostilitatea dintre suporterii dinamovişti şi stelişti s-a făcut simţită şi aseară. Cu o jumătate de oră înainte de meci, un grup de 200 de fani ai alb-roşilor au invadat peluza în care se afla galeria rivală. Iniţial depăşiţi numeric, jandarmii au potolit spiritele, în cele din urmă, folosind gaze lacrimogene. Apoi, la puţine minute după start, fanii dinamovişti le-au dat de lucru şi pompierilor, aruncând cu petarde şi torţe în careul Stelei.
Această demonstraţie de forţă nu i-a intimidat pe oamenii lui Laurenţiu Reghecampf, Latovlevici deschizând scorul cu un şut de zile mari, de la circa 25 de metri, fără preluare (min. 5). Steaua a continuat să atace şi, aflat la debut în tricou roş-albastru, fostul dinamovist Adrian Cristea a ţintit şi el poarta lui Bălgrădean, în două rânduri (min. 15 şi 20), fără succes însă.
Dinamo nu numai că nu a dat semne de viaţă în toată această perioadă, ci a fost redusă la tăcere de gafa lui Fai, care, la o centrare a lui Latovlevici, dorind să-i paseze cu capul lui Bălgrădean, a trimis mingea pe lângă acesta, în propria poartă (min. 39).
«Lato» a ratat un penalty
Aspectul jocului s-a schimbat radical după pauză, când combatanţii au dat semne că nu mai ştiu să se şi apere. Steaua a irosit ocazie după ocazie şi Dinamo a dat lovitura prin Rotariu, care a înscris cu un şut plasat (min. 67). După numai două minute, Latovlevici a executat slab penalty-ul acordat după un fault al lui Rus la Tănase. Această ratare n-a fost şi ultima a roş-albaştrilor, Popa, Szukala şi Tatu nereuşind nici ei să trimită mingea în poartă.
Aşa s-a trăit meciul LIVE TEXT pe LIBERTATEA.RO:
Min. 90+3 Fluier final! Steaua învinge Dinamo, 2-1, la capătul unui meci pe care l-a dominat în cele mai multe momente. Alb-roşiii rămân însă cu amintirea unei părţi secunde în care au arătat că există viitor la clubul din Ştefan cel Mare.
Min. 89 Adi Popa are şansa unui 3-1 în final de meci, dar reluarea sa este blocată foarte bine la colţul scurt de Bălgrădean
Min. 83 Dinamoviştii insistă. Fai centrează de pe stânga, Pape îşi foloseşte statura impunătoare şi ajunge la mine, dar lovitura sa de cap trece peste poartă.
Min. 82 Ultima modificare de efectiv şi la Steaua: iese Tănase şi intră Tatu
Min. 76 OCAZIE MARE de egalare pentru Dinamo! Dragoş Grigore execută lovitura liberă, sub bară, pe mijlocul porţii, iar Tătăruşanu scoate greu în corner.
Min. 74 Georgievski vede cartonaşul galben, după un fault asupra lui Balint, la 17-18 metri de poarta Stelei. Urmează o lovitură liberă foarte periculoasă pentru „câini”.
Min. 73 Bourceanu şutează de la aproximativ 30 de metri şi mingea trece milimetric pe lângă poarta lui Bălgrădean.
Min. 70 Ultima schimbare la Dinamo: intră Pape Ndaw şi iese Joel Thomas
Min. 69 Execută Latovlevici şi….APĂRĂ BĂLGRĂDEAN!
Min. 69 Bucuria „câinilor roşii” durează mai puţin de două minute, pentru că este penalty pentru Steaua! Rus l-a faultat pe Tănase
Min. 67 GOOOOOOOOOL DINAMO!!! Ratările steliste se răzbună, iar Dorin Rotariu marchează pentru relansarea meciului! Matei a pătruns pe dreapta, a centrat la colţul scurt, Rotariu a încercat o reluare cu călcâiul, respinsă însă de Tătăruşanu, dar mingea se întoarce la dinamovist care înscrie cu un şut la colţul lung.
Min. 66 Continuă festivalul ratărilor steliste! Tănase şutează în transversala porţii lui Bălgrădean, mingea ajunge la Georgievski, care dă pe lângă minge în momentul în care ar fi trebuit doar să împingă balonul în poartă pentru a urca scorul la 3-0.
Min. 62 Seara gafelor pentru Dinamo! Centrare a steliştilor de pe partea stângă, Bălgrădean scapă mingea în piciorul lui Pintilii, dar stelistul alunecă şi ratează şi el contactul cu balonul. Din acest carambol, mingea ajunge la marginea careului, la Stanciu, al cărui şut trece pe lângă poarta goală.
Min. 61 Stanciu îşi face excelent o minge pe flancul drept, centrează excelent pentru Nikolici dar reluarea atacantului vine pe mijlocul porţii şi Bălgrădean reţine.
Min. 54 Nikolic ratează o nouă şansă uriaşă de gol pentru echipa sa. Scapă pentru a doua oară singur cu Bălgrădean, dar de această dată este fentat de portarul dinamovist din corp şi iroseşte o ocazie monumentală.
Min. 51 Cartonaş galben văzut de Tănase, care l-a tras de tricou pe Thomas, pentru a bloca startul unui nou contraatac periculos al dinamoviştilor.
Min. 49 Ratare uluitoare a Stelei: Nikolic rămâne singur-singurel cu Bălgrădean, după o pasă senzaţională venită de la Stanciu, dar loveşte inexplicabil fără forţă şi mingea este respinsă, după o imensă bâlbâială, de către fundaşii roş-albi.
Min. 47 Prima mare ocazie de gol pentru Dinamo: contraatac trei contra doi iniţiat de „câini”, prin Vali Balint, mingea ajunge la Joel Thomas, care este mult prea individualist, ţine mingea prea mult şi finalizează cu un şut previzibil la colţul scurt, reţinut de Tătăruşanu.
Min. 46 Balaj fluieră acum startul reprizei a doua. Rămâne de văzut cât de mult pot schimba dinamoviştii cursul jocului în aceste 45 de minute.
Min. 46 Ambele echipe fac două modificări la pauză. La Steaua, intră Nikolici în locul lui Piovaccari şi Stanciu în locul lui Adrian Cristea. La Dinamo, intră Dorin Rotariu în locul lui Steliano Filip şi Vali Balint în locul lui Thicot.
Min. 45 După trei minute de prelungiri, Balaj pune capăt unei prime reprize de coşmar pentru dinamovişti. O reuşită senzaţională a lui Latovlevici după doar cinci minute de joc şi un autogol stupid al lui Fai, cu şapte minute înainte de pauză, au construit un avantaj solid pentru Steaua.
Min. 38 GOOOL STEAUA! Fază incredibilă pe National Arena! Diagonală lungă lansată de Latovlevici, Fai este primul la minge şi trimite cu capul spre propria poartă, însă Bălgrădean ieşise inexplicabil mult din poartă iar Steaua majorează scorul printr-un autogol care stârneşte hohote de râs.
Min. 29 O nouă şansă de gol pentru Steaua: centrare Cristea din flancul stânga, mingea trece pe lângă Piovaccari fără ca italianul s-o poată agăţa şi apoi se scurge pe lângă colţul lung al porţii lui Bălgrădean.
Min. 19 Dinamoviştii au echilibrat partida la mijlocul terenului, însă ocaziile vin tot la poarta lui Bălgrădean. Cristea şutează pe lângă spaţiul porţii dinamoviste, după ce, tot el, cu cinci minute mai devreme, trimisese o altă minge pe lângă poartă dintr-o poziţie foarte bună.
Min. 12 Colins Fai primeşte primul cartonaş galben al meciului, după o intrare hotărâtă asupra lui Adi Popa.
Min. 5 GOOOL STEAUA! Latovlevici marchează cu o execuţie absolut minunată! Voleu de la 25 de metri, în vinclul porţii apărate de Bălgrădean, şi dinamoviştii încep, practic, meciul conduşi.
Min. 1 Arbitrul Cristi Balaj a dat startul marelui derby de Romania! În tribune, sunt aproximativ 25.000 de persoane
*Coregrafie impresionantă realizată de fanii dinamovişti. „Voi, generaţii ce veniţi din urmă, să ştiţi că numele e scris de ei”, au titrat suporterii, pe fondul unui teren de fotbal, înconjurat de alb şi roşu. Din mijlocul fanilor, au ieşit apoi două reprezentări uriaşe ale marilor glorii dinamoviste, Cătălin Hîldan şi Florea Dumitrache, cu aripi de înger.
21.04. Incidente grave înainte de începerea marelui derby. Mai mulţi suporteri ai echipei Dinamo, îmbrăcaţi în negru, s-au infiltrat în galeria stelistă. Aceştia au fost imediat reperaţi, iar conflictul a izbucnit.

Din păcate, partida aşteptată de toţi microbiştii din România nu va avea parte de un stadion plin. Dinamoviştii au vândut până acum doar aproximativ 20.000 de bilete, în timp ce steliştii au returnat 2.000 dintre cele 5.000 de tichete care le fuseseră destinate.
Din punct de vedere al spectacolului, meciul se anunţă însă a fi unul extrem de interesant. Chiar dacă diferenţa de valoare pare a fi una foarte mare în favoarea Stelei în acest început de campionat, dinamoviştii pot oricând, cu o formulă întinerită, să le facă o surpriză minunată suporterilor. Steliştii au pregătit şi o surpriză-şoc în primul „11”, acolo unde îşi va găsi locul pentru prima dată chiar fostul ‘câine’, Adrian Cristea.
Iată echipele de start:
Steaua: Tătăruşanu – Georgievski, Szukala, Chiricheş, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Popa, Tănase, Cristea – Piovaccari
Dinamo: Bălgrădean – Rus, Durimel, Grigore, Fai – Thicot, Elton – Matei, Curtean, Filip – Joel Thomas
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_01d694eecfc9e7f66a0cfe8223e35414.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_308f08121a40fef54d3a32f4c4365343.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4f1963a304849c477d97b194ef20f3f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e9cc462ffda90b2e6b22676c909e22a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_22189f7b3e84ba89582aad88dd3dd064.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_19a97d10c16e744919e6bc90e82256c2.gif)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_58947f8020155f9ce3a37faedc6e9da5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c449e4e7a03c66515a43761fe52095b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_23c66f0b70243376ddd9921f08f0e906.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b5a2b587d6151308f8bc00a04185f831.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9ed77f559cf4d5a3b39a0ee83069cdd5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_29c012022dcfe0a9670c0f1408f1db7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7045a48afbb73ac88bc2e8631ec3d9c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2013/08/14-ed-piovaccari01gabiPatrut.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_4e6c7a944281a9d691b993f5ab9ca9e8.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8254516.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tecuci-15-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/naomi-hedman-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/teo-trandafir-si-mihaela-radulescu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bdd9742fbda4c31658af8d7308555871.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_97c519718c2af23eb8a31a71f595f497.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_582d8348b0f0631bc87a4e306d99b43c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/67827052113628978556462288313294908441034737n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/banncote-euro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bine-pentru-tine-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/camelia-cavadia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/umfcd-carol-davila-bucuresti-centru-biopsie-lichidafoto-arhiva-umfcd-fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-sa-gatesti-fasolea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/04/cine-a-fost-sfantul-gheorghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/04/sf-gheorghe-in-2024-traditii-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-semnul-stop-este-octogonal.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-fete-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/rezultate-loto-6-din-49-azi-29-martie-2026-e1774704267300.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/aeroport.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/lucratori-straini-romania-curieri-glovo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/benzinarie-petrom-pret-motorina-benzina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-simon-ilie-bolojan-nicusor-dan--fotografii-hepta-dumitru-angelescu-profimedia-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-la-o-conferinta-la-las-vegas-foto-profimedia-e1776449977162.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-interviu-la-rra.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reciclare-doza-aluminiu-aparat.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.