Noua înțelegere dintre tehnicianul argentinian și ”plăpumari” va fi valabilă până în vara anului 2020, anunță site-ul oficial al grupării de pe ”Vicente Calderon”.

Jurnaliștii iberici susțin că Simeone va încasa un salariu anual de 7 milioane de euro, cu 2,5 milioane mai mult decât până acum.

Antrenorul sud-american a devenit astfel cel mai bine plătit om din vestiarul lui Atletico.

”Să ne clasăm în următorii trei ani măcar pe locul trei și să asigurăm stabilitatea economică. Să creștem sportiv și să fim, an după an, mai buni. Stabilitatea economică ne va ajuta să facem asta.

Proiectul nostru presupune că jucătorul de fotbal de la Atletico nu trebuie să se intereseze de adversarul pe care-l are în față. Trebuie să îi pese doar de tricoul pe care-l poartă și să-l onoreze”, a declarat, într-o conferință de presă, Simeone.

Diego Simeone se află pe banca campioanei Spaniei din decembrie 2011. Cu argentinianul la conducere, roș-albii au câștigat titlul (2014), Cupa Spaniei (2013), Supercupa Spaniei (2014), Liga Europa (2012) și Supercupa Europei (2012).

 

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.