Ovidiu Lipan Țăndărică se antrenează bătând tobele. Prietenul Gabi Toncean, șeful de la fitness, a făcut și el pe bateristul.
La 64 de ani, unul din cei mai faimoși bateriști români ai tuturor timpurilor, Ovidiu Lipan Țăndărică, este mai în formă ca niciodată, iar de acest lucru s-a convins însuși Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness.
Cei doi sunt prieteni de ani de zile însă abia zilele trecute, Țăndărică l-a invitat pe șeful fitness-ului românesc în sala sa de repetiții, pentru a bate împreună la tobe. Iar experimentul acesta a dus la un schimb spumos de replici între cei doi.
”Bețele astea (n.red – componente ale setului de tobe) nu le folosim la mâncare chinezească ci ne antrenăm bătând cu ele ca la sala de forță! Un astfel de antrenament de 2 ore face brațul puternic. La toamnă, la Campionatul Mondial de Fitness de la Bistrița, vom veni cu percuțiile și înconjurați de culturiste frumoase. Sunt puternic și neliniștit, toată viața mea e un sport”, a glumit Țăndărică, iar răspunsul lui Gabi Toncean nu s-a lăsat deloc așteptat. ”Da, într-adevăr bătutul la tobe este foarte solicitant, se poate face febră musculară de la el”.
Citiți și Gabi Toncean, în vacanță la Barcelona. Șeful de la Culturism și Fitness, modern și romantic
- Gabi Toncean și Roxana Ciuhulescu se pregătesc de acum pentru Campionatele Mondiale de Fitness | FOTO
- Gabi Toncean este primul oficial român ajuns în echipa de conducere a Federației Europene de Culturism și Fitness
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_60d845a97af9e6cbcd088faba65879fb.jpg)
Viva.ro
Apariție-surpriză la priveghiul lui Ioan Isaiu! Nimeni nu se aștepta să o vadă tocmai pe ea acolo. A plâns fără oprire și a stat numai lângă mama și surorile regretatului actor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6285e2444d2f8049b19e2b7e119d0946.jpg)
Unica.ro
Toți au rămas muți de uimire când au văzut-o pe Medana, soția lui Alin Oprea, la priveghiul lui Ioan Isaiu! Iar acum s-a aflat adevărul despre relația lor! Nimeni nu știa asta! Ce îi lega, de fapt, pe cei doi
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_def53d6b93e339aaa215b16a9bccb621.jpg)
Elle.ro
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7c407a59822c1a85e9cefadd454f8500.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Imagini care îți rup inima de la priveghiul lui Ioan Isaiu. Colegii, familia, stană de piatră în fața acestei tragedii. Cine a venit să-și ia rămas-bun și ce scrie pe coroana cu flori albe de lângă sicriu
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f123ff0b3e6e9fa134344f2facff75c1.jpg)
Avantaje.ro
Postarea ironică a lui George Burcea chiar în ziua nunții Andreei Bălan. Ce a putut s[ posteze după ce a văzut că fetele lui îi spun „tata” lui Victor Cornea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bcac34d5c4739deefe08945566a79139.jpg)
Tvmania.ro
Andreea Esca, imagini rare cu socrii la Paris! Pățania care a făcut-o să roșească
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
Adevarul.ro
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4593cb7e1bcbdb6481b5823c7e04809b.jpg)
Fanatik.ro
Ni s-a „stins lumina” în fața lui Cristi Chivu! Cum a ajuns presa din România să fie invizibilă la întâlnirea cu antrenorul lui Inter
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
Elle.ro
Care este, de fapt, relația dintre Iulia Vântur și Salma Khan. Dezvăluirile făcute de Loredana, după ce i-a vizitat de mai multe ori în India: „O lecție pentru foarte mulți bărbați...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
Unica.ro
Sunt imaginile momentului! Cum s-au fotografiat Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr. în Mykonos, Grecia. Nu i-ai mai văzut așa până acum! FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
Viva.ro
Mulți îl acuzau pe Claudiu Manda de infidelitate și spuneau că era împreună cu Olguța Vasilescu încă din timpul căsătoriei cu Adina, prima soție, însă ce s-a aflat e peste așteptări. Adevărul neștiut
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dea2a7460a5bfd0b5a406453007aeb66.jpg)
Mediafax.ro
Metoda „piatra gri” sau cum să faci față persoanelor cu tulburarea de personalitate narcisistă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
StirileKanalD.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
Wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
Wowbiz.ro
Ultimele ore din viața Aliciei, eleva ucisă pe câmp în Bihor. Mesajul care spune totul despre ea și apelul video făcut înainte de tragedie
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_2af6aed466af5f0891ebc3d160269896.jpg)
Mediafax.ro
Atenție! LISTA fructelor și legumelor cu CELE MAI MULTE PESTICIDE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7f0eabcb78392c5f745a0dbf7c0a001f.jpg)
KanalD.ro
UPDATE Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! DSP a venit în control
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
UNDER 40 | De la student venit din Bacău la omul din spatele unor logo-uri pe care le vezi zilnic la Iași: povestea lui Viorel Nedelcu, Innerpride Branding
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5fe09bf80c4655e6e20dd768830dbeae.jpg)
Fanatik.ro
Sorana Cîrstea a intrat în istorie după calificarea în semifinale la Roma. Românca, peste Serena Williams
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_91a1d1b47025798b265b5edfde1a47fa.webp)
Spotmedia.ro
Efectul neașteptat al crizei de kerosen: Companiile aeriene reduc prețurile biletelor
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/06/toncean-si-tandarica-e1497364975402.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_59ef1d81e01efdeb9f27dec26912e095.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_993e915f975d822ea95296d231b1d48b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/galerie-robesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/catalin-netcu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/satoshi-republica-moldova-eurovision-2026-3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/reprezentantul-israelului-a-urcat-pe-scena-eurovision-2026-4-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4d8ed27ab810754cac742413182e308c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3a1a20f44ba8e8103bb43ba4df0cdc56.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dc94c9bfc034e06195bbd6e822f7adf7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/irineu-darau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bancnote-dolari-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mv-hondius-nava-de-croaziera-cu-focarul-de-hantavirus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/spitalul-de-boli-infectioase-din-craiova.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/diabet-pompe-insulina-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/spital-regional-cluj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/autostrada.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tir-uri-parcate-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/trenuri-noi-arf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-oprita-de-politisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curs-leu--foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cluj-romania-scaled-e1776156452203.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dinal-trump-board-of-peace-sua--foto-facebook-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consiliul-concurentei-banner-cladire.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.