Adus de celebrul armator Vardinoianis
Nicolae a început fotbalul la 8 ani, la Abatorul Bucureşti. Vremurile de glorie au apus, însă Doru ştie totul ca ieri: “Cu Argeşul, am prins meciuri în Cupa UEFA şi am fost remarcat de bossul lui Panathinaikos, Iorgos Vardinoianis (foto). Pentru a fi lăsat să plec, a vorbit personal cu Ceauşescu şi se zice că a dat pe mine o navă-petrolier! Atunci a pornit progresul fotbalului lor. L-am prins pe Domazos, nu pârliţi! Familia Vardinoianis a renunţat anul trecut, dar tot ei conduc”, explică Doru.
A jucat în faţa a 50.000 de inşi, în Cupa Campionilor, cu Arsenal sau Juve, dar a revenit acasă, după doi ani în care a înţeles ce înseamnă o vedetă, disponibilizat de un conaţional, Pişti Covaci! La Mecanica Bistriţa sau la Beclean, a activat ca antrenor, dar azi năvalnica extremă de odinioară a preferat un loc de muncă liniştit: portar la Centrul de transfuzii sangvine din Bistriţa!
A dat primul gol cu Dinamo
Nicolae a avut o contribuţie esenţială la titlul cucerit de albvioleţii din Trivale, în 1979. Extrema a deschis scorul în meciul decisiv Dinamo – FC Argeş, 3-4: “Am înscris primul gol contra «câinilor roşii». A fost extraordinar. S-a terminat 4-3 pentru noi şi acea victorie ne-a adus, practic, titlul”.
Fiul acoperit cu aur la botez
Pe când juca la greci, soţia lui Doru a născut, iar copilul a fost botezat chiar de patronul Iorgos Vardinoianis. Conform tradiţiei, naşul acoperă copilul la botez cu aur, iar acesta îi rămâne micuţului. “E trecut în certificatul de naştere Nicos Pavlo, adică Nicolae Paul”. Băiatul cel mare e cadru universitar la o Facultate de Educaţie Fizică. Doru mai are un băiat.
Doru Nicolae
- Data naşterii: 22 martie 1952 (Bucureşti)
- Carieră în Divizia A: Petrolul (1971- 1973), Steaua (1973-1974), Dinamo (1975-1976), FC Argeş (1976-1980), FC Bihor (1982- 1984), Univ. Craiova (1986-1987).
- Meciuri/ goluri în Liga I: 156/ 26; a cucerit un titlu cu FC Argeş (1979).
- Cariera în Grecia: Panathinaïkos (1980-1982, 57 de meciuri/ 9 goluri); a cucerit o Cupă a Greciei (1982)
«Colombo» avea probleme la volan
Fostul fotbalist e strigat de prieteni “Colombo”, din cauza unui defect pe care îl avea la un ochi: îi era mai mic decât celălalt. “Noi făceam mereu mişto de el, fiindcă nu prea ştia să conducă maşina pe care tocmai şi-o cumpărase. Pentru a trece la intersecţii, Doru cobora din Dacie şi se uita dacă vin alte maşini din dreapta sau stânga, după care trecea şi el”, povestesc, cu umor, foştii colegi.
fotografii: timponline.ro