De Mihai Toma,

  • Cetățean elvețian, octogenarul face naveta între Țara Cantoanelor și Cocianu (Periș, Ilfov), unde și-a construit o casă.
  • Libertatea a stat de vorbă cu un om apreciat de toată lumea sportului cu crosa și cu pucul de la noi.
  • Minte ageră, nea Nelu a depășit mai multe cumpene ale vieții. Are șoldurile praf, tromboflebită, a avut cancer la colon și un atac cerebral suferit în 2014, de pe urma căruia s-a recuperat miraculos.
  • „Am rămas cu sechele la vorbire și pe partea stângă, însă despre hochei nu mi-e rușine niciodată să discut. I-am dat totul, mi-a oferit totul, mi-a luat aproape totul”, spune Ionescu, tatăl unei fete de 20 de ani care trăiește în Elveția.
  • Libertatea a selectat 10 episoade mai puțin cunscute din cariera marelui jucător și antrenor. Între altele, reputatul tehnician a povestit cum, la un moment, când plecase în Spania, la Bilbao, i s-a propus să se înroleze în ETA!

1. Electricianul care a luat o stinghie de gard și a trecut la hochei

„Am lucrat ca electrician la Steagul Roșu, la Brașov, unde se mutaseră părinții mei din cauza războiului. Făcusem doi ani școala medie de energie electrică. Aveam o situație deosebită, că s-a schimbat regimul. Tata era negustor angrosist în Brașov. Comuniștii l-au considerat burghez și ne-au luat tot. Și eu, și frati-miu, a trebuit să muncim de puști”, poveștește Nelu Ionescu.

De la circuite electrice a trecut la hochei pe gheață. „De la noi de acasă, drumul spre oraș trecea pe lângă patinoar. Iar iarna, cu stinghiile de la garduri, cu patine una de-un fel, alta de alt fel, am început să mă joc. Eu în apărare, fratele – în poartă”, rememorează.

Vigurosul Ionescu a fost remarcat chiar de marele Mihai Flamaropol: „A vorbit cu tata și l-a convins să mă lase la Steaua. Aveam 19 ani, nu terminasem nici liceul. Am ajuns la «Dimitrie Cantemir», în București”.

Steaua a fost soarta: „Pe timpul lui Ceaușescu, Steaua și Dinamo aveau voie o dată pe an să aducă sportivi pe care să-i facă militari ori agenți secreți… La mine așa a fost viața. În 1956, eram deja la la Steaua. Avem un unchi în Capitală, m-a ajutat cu casa. Seara mă duceam la scoală și ziua – la antrenament”.

Nelu Ionescu a jucat la Steaua (1954- 1968)

Nelu Ionescu a jucat la Steaua între 1954 și 1968. A mai evoluat la Sportul

Nelu Ionescu a evoluat pe postul de fundaș.

Nelu Ionescu a evoluat pe postul de fundaș.

2. Construcțiile de mașini „s-au dus naibii”, a trecut la Institutul de Educație Fizică și Sport (ICEF)

Sigur era nu de cariera din sport, ci că vrea să-și definitiveze studiile: „Am terminat liceul, doream să fac o facultate. Am dat la Politehnică la Brașov, însă n-am reușit. M-am ambiționat și anul următor am intrat la Tehnologia Construcțiilor de Mașini. Din păcate, după trei luni, m-am lăsat! Era prea grea facultatea, ne dădeau teme peste teme, desene, proiecte, înnebunisem. Am zis că rămân pe sport”.

„Am început să mă gândesc ce fac după ce termin cu hocheiul, că nu-mi plăcea armata, nici nu voiam să rămân la ei”

Așa că Politehnica s-a dus naibii, iar tânărul Ionescu a dat examen la Institutul de Educație Fizică și Sport (ICEF) și a intrat. „Legea spunea clar, ori facultate, ori armată. Le-am cerut dezlegare să mă lase la Dinamo! Până la urmă, m-au făcut subofițer, sergent major trimis la studii superioare”.

3. Apendicita lui Țiriac și răspunsul la întrebarea câți bani are

Acum cinci ani a fost prezent la o revedere a generațiilor de la ICEF. A fost și Ion Țiriac, cu patru ani mai mic. „A jucat ping-pong întâi, dar stătea o stradă mai jos de patinoar, așa că a fost simplu să ajungă la hochei. El îmi spunea «nene» pe vremea aia, să fie clar! Țiriac trebuia să se ducă la Steaua, însă voia ofițer direct! Așa că a ajuns la Dinamo, care l-a făcut sublocotenent de pompieri”, afirmă Ionescu.

„Ca sportiv, era un fundaș așa-și-așa, dar, oricum, între primii șase ai României. Oricum, peste Dan Voiculescu, cu care am jucat pe la Sportul! A jucat la JO 1964, a fost și la Olimpiada din 1968. Acolo n-a prins nici un meci, din cauză că a făcut criză de apendicită. De acolo i s-a tras abandonul. A plecat la tenis, l-a găsit pe Năstase, a fost șansa lui”.

Țiriac a vrut să facă patinoar în București, nu la Otopeni, însă toate încercările lui au eșuat.  „Acum, dacă tot l-a făcut, nu înțeleg de ce nu i-au lăsat pe cei de la Steaua să se antreneze acolo, de trebuie să ducă la Cârța! I-am zis: Băi, Ioane, tu, la tenis, închizi porțile la teren și nu-i lași p-ăia mari să se antreneze acolo? Adică vin copii și nu pot să se uite la Nadal, Federer ori Halep? Lasă-i, mă, la 6.00 dimineața sau noaptea! El trebuia să lase echipele gratis pe patinoarul ăla! Zici că nu e român! E afacerist și nu-l mai interesează sportul în sine. El vrea să nu-l coste nimic și peste cinci ani să scoată bani. Ultima oară când am vorbit l-am întrebat câți bani are. «Nu știu», mi-a zis. Păi, dacă nu cunoști, e-n regulă, dar mai dă și la alții! De unde ai plecat tu? Mai dă-te-n pălăria mea…”, a mai spus fostul mare antrenor.

4. «Nelule, nu f…m nimic azi?»

„În timpul facultății, am văzut că fără partid nu se poate avansa. Gândul meu, după ce am terminat ICEF, era să ajung antrenor federal. Am și ajuns la națională, prima oară în 1969. Însă lucram cu un ceh, de la care nu prea învățam nimic, nu mă agrea. Și mi-am dat seama că va fi greu, erau foștii mei colegi încă jucători. Mă luau cu «Nelule, hai să mergem la gagici, nu f…m nimic? , Nu bem nimic?» Am plecat după trei luni”, povestește tehnicianul.

A renunțat, pentru ca apoi să preia naționala de juniori U18. „Fostul meu coleg Czaka se cam dilise la cap, așa că l-au dat afară și m-au pus pe mine. Am învățat să fac pe antrenorul odată cu ei. Dar și eu m-am școlit, la ruși, la cehi, în Suedia, chiar și în Canada, la Toronto”.

A cucerit Campionatul European cu acea echipă, din care făceau parte jucători ce aveau să devină legendari, între ei și cel mai mare, regretatul Doru Tureanu: „9 juniori din echipa mea au promovat la la națională. Tureanu? A fost cel mai mare. Putea oricând să joace în NHL”.

Tureanu, al doilea din stânga.

5. S-a lăsat de țigări în 1974, ca să-i convingă pe jucători să nu mai fumeze

„Nea Mișu Flamaropol s-a îmbolnăvit și l-au dat afară. Numirea mea a părut firească”, punctează Nelu Ionescu. „M-am băgat, am zis că merg pe tineri și p-aia bătrâni îi dau afară. Așa am făcut, unii s-au mai și retras”. Ca să nu mai fie vorba de jumătăți de măsură, a instituit la lot măsuri draconice: „M-am lăsat de fumat în 1974 și le-am cerut și jucătorilor să nu mai fumeze. Umblam după unii și îi scoteam din cârciumă, că erau cu frapiera plină de coniac”. Era un dur: „Le dădeam șuturi în fund, crose peste cap. Fusesem jucător, dacă intram două minute pe gheață, eram mai bun ca ei”.

Pregătirea era infernală: „Luni – 3 antrenamente, marți – 4, miercuri – 3, joi – 2, vineri – 3, sâmbătă  – dacă nu era meci de verificare, era meci între ei. Liber, abia duminică. Cine n-a putut s-a exclus! Era un bozgor, Antal, de care-mi plăcea, că era cât ușa: «Nea Nelu, nu pot!». „Băi, Antale, mai stai o săptămână, poate că reziști!”. Și-l păcăleam. Toți se înghesuiau să vină la națională, să facă pregătire. Lucrarea mea de diplomă a fost despre pregătirea jucătorului de hochei pe gheață, eu eram 4-5 antrenori într-unul.. Și fizic, și forță, și tot”.

Alături de tricolori. Ionescu, dreapta, a pregătit naționala de seniori între 1969 și 1970, și între 1974 și 1980.

Alături de tricolori. Ionescu, dreapta, a pregătit naționala de seniori între 1969 și 1970, și între 1974 și 1980.

6. Promovarea nu se face cu filme porno

Stilul spartan de pregătire i-a ajutat pe tricolori să promoveze în Grupa Mondială, în 1977: „Am bătut Elveția, în meciul decisiv, la ea acasă, 7-1. Antrenorul lor a fost un bou. Eu am făcut recuperare ca la carte, saună, bazin, gimnastică, tot ce vrei, ăla le-a pus filme porno, seara”.

Continuă: „După părerea mea, nici atunci, nici acum, nu era mare diferență între noi și ei. E și faptul că nu avem patinoare, un motiv că nu am mai fost în Grupa Mondială, dar n-avem tehnică și pregătire fizică, că astea două duc la victorii”.

Iubit atât de români, cât și etnici maghiari, Ionescu spune: „Când făceam lotul, 5 locuri erau pentru cei din Harghita și Covasna. Mă mai înjurau unii, dar asta era. Iar liniile le făceam mixte. Un fundaș de la Ciuc, cu unul de la Steaua, atacanții, la fel! Că am rămas în relații bune o dovedește că încă mă cheamă la petreceri, la cârciumă sunt toți cu „nea Nelu-n sus, nea Nelu-n jos”.

7. Marea victorie cu SUA și votca băută înainte de meciul cu RFG

România a reușit, la Viena, în 1977, un succes rămas în anale: 5-4 cu profesioniștii americani. Totuși, la același turneu, tricolorii au retrogradat: „N-am rămas în grupa A din cauza arbitrilor, un olandez ne-a anulat două goluri valabile cu RFG. Am pierdut cu 2-3. Am avut și o problemă: cu toată paza mea, cu toată poliția mea, n-am reușit sa am grijă de toți jucătorii. La austrieci, era afacere să duci votcă, luai 10 șilingi pe ea. Toți erau burdușiți în trenul cu care am plecat la Mondial. Nu prea le-a mers vânzarea și, în seara dinaintea meciului, au dat-o gata pe toată. Portarii erau campioni, stăteau și în aceeași cameră. Iar Netedu îl învățase și pe Huțan să bea”.

Ionescu conchide: „Cu americanii, am fost formidabili, extraordinari, norocoși”.

Cea mai mare victorie tricoloră din istorie: 5-4 cu americanii, la CM 1974.

Naționala României, versiunea 1977.

8. Ceaușescu, maghiarii și patinoarele

„Șefii de partid au fost la Ceaușescu, solicitând să se construiască patinoare. Dacă am fi rămas încă un an în Grupa A sau dacă am fi intrat imediat înapoi, se făceau 5 patinoare. Etnicii maghiari au putut să facă, pe ei i-a ascultat dictatorul și le-a ridicat unul la Ciuc. Îi voia liniștiți acolo”.

„Unde să vină copii, domnule? Cine vine la malluri? Ăia care au bani…Sportul se făcea de oamenii săraci. Ar trebui ca în toate cartierele din București să facă un patinoar și bazine de înot. În toate orașele mari, încă un pationar. Când vor fi 10 patinoare funcționale și antrenori calificați și buni, atunci vom avea iar hochei pe gheață. Altfel nu se poate. De ce ungurii au 7 patinoare la Budapesta? Am mai văzut hoți care fură, dar dau și la alții! La noi se fură tot. Cei de la Budapesta au făcut proiecte la UE, noi nu facem de autostradă și spital”.

9. Cum l-au dat afară și cum a ajuns în fieful separatiștilor basci

„Am venit de la JO 1980, urma să fie analiza, într-o sâmbătă, ședință mare. S-a ridicat Bozdog, președintele: „Trebuie să-i mulțumim lui Ionescu, care a făcut și a dres și să-i urăm spor la muncă la Galați. Mă trimitea la Galați, mă dădea afară de la națională”, povestește Ionescu.

I-o copsese cel pe care-l propusese secretar general al federației și pe care-l refuzase. I se ceruse să-i pună copilul antrenor la lotul național U18, ba să și semneze pe niște deconturi dubioase: „Fii-su s-a dus la mare cu gașca, a cheltuit banii FRH, și m-a băgat pe mine, cu gaură în buget”.

„Mă pregăteam să plec în excursie în Spania, cu nevastă-mea, aveam pașapoartele aprobate. Mă sunau toți, avertizându-mă că, dacă nu mă duc la Galați, n-o să mă mai primească pe nicăieri acasă. Și mi-a încolțit, ușor-ușor, ideea de a rămâne afară. Luam 10.000??? pe lună, aveam bani, exista riscul să nu mai iau nimic. Așa că m-a decis să rămân în Germania. Am avut o propunere să antrenez la Landsberg, 20.000 de mărci pe șase luni, dar Nicolae Munteanu, de la Europa Liberă, m-a avertizat că o să trimită după mine. În final, am decis să mă duc în Spania. Nevastă-mea n-a vrut să audă și s-a întors. Rămăsesem cu 73 de mărci în buzunar, o pijama în geantă și ce aveam pe mine. Noroc cu un amic din Frankfurt, mi-a dat mașină și vreo mie de mărci și m-am dus la Vizcaya, în Bilbao. Mă chemase Radu Enescu, fost hocheist, lucra acolo”, rememorează.

„Dar am făcut o greșeală, habar n-aveam ce e aia 1.000 $. Atât am cerut contract lunar. După o lună mi-am dat seama că nu-mi ajung, 3-5.000 erau buni. Până la urmă, am fost doi ani antrenor la Bilbao. Era nasol, cu atentatele ETA în fiecare săptămână, separatiștii basci. Aveam un prieten băgat acolo. Zice: «Ștefan, nu vrei să vii la o ședință, să te bagi?». “Ești nebun la cap, asta-mi trebuie mie!?”.

Aveam profilul perfect. Fusesem angajat în Armată, fugisem din comunism, deși eram membru de partid. Nu mi-a trebuit, însă ETA. Chiar dacă am luat două titluri cu ei, băteam la FC Barcelona ca la fasole!

 

829 de morți și mii de răniți

ETA, abreviere pentru Euskadi Ta Askatasuna (în Bască Pământul Basc și Libertate sau Țara Bascilor și Libertății), a fost un grup terorist armat din Spania, care cerea formarea unui stat basc independent socialist, în nordul Spaniei și în sud-vestul Franței. Simbolul lui este un șarpe încolăcit pe un ax. Grupul fondat în 1959 și care a evoluat ulterior dintr-un grup care promova cultura tradițională bască într-un grup paramilitar angajat într-o campanie violentă de bombardamente, asasinate și răpiri pe întregul teritoriu spaniol. Între anii 1968 și 2010, militanții EPA au ucis 829 de persoane (340 de civili) și au rănit mii. ETA a declarat de mai multe ori încetarea ostilităților, ultima oară pe 7 aprilie 2017. Pe 2 mai 2018, ETA a făcut publică o scrisoare potrivit căreia “a dizolvat complet toate structurile și și-a încheiat inițiativa politică”. A fost anunțul de dizolvare al ultimei organizații teroriste din Europa.

20 august 2000, atentat cu bombă la Sallent Gallego, nord-estul Spaniei. În atacul atribuit ETA și-au pierdut viața două persoane.

„Povestea pare credibilă”

„Povestea pare credibilă! Nu au existat liste oficiale de membri ETA, oricum. Dacă vreți, era ca în IRA, Armata Republicană Irlandeză, sau în mafia siciliană. Ședința la care a participat poate să fi fost de informare, nu de decizie. E adevărat, contextul din anii aceia transforma Țara Bascilor într-o piatră închisă pentru autoritățile de la București, era, așadar, o ascunzătoare bună. Și, dacă lucrai în sport, era ușor să te fi atras în organizația lor. Limba nu era o problemă. Vorbeau în bască pentru protecție, dar ca să fie informați, aveau nevoie de oameni care să cunoască mai multe limbi”, a comentat, pentru Libertatea, Hari Bucur-Marcu, 65 de ani, doctor în științe militare, expert internațional în probleme de politici de apărare, fost ofițer de aviație.

Ultima funcție deținută ca ofițer activ a fost șeful Serviciului Strategii de Apărare, la Statul Major General, J-5. În perioada 1990 – 2003 a fost responsabil sau s-a implicat intim în aspecte esențiale ale reformei Armatei României, cu deosebire în relația cu NATO și a lucrat nemijlocit în structurile Alianței ca șef de secție învățământ și instrucție.

în

10. Omul care l-a salvat

„La un moment dat, a venit cineva la control, de la partid. La final, mi-a spus cum îl cheamă. Era numele de fată al mamei, iar omul era din Blaj. Eram veri”, afirmă Ionescu.

Înainte să plece, a trimis un memoriu la autorități, legat de matrapazlâcurile Federației. A avut loc o anchetă, a reieșit că furturile fuseseră comise de cel care îl dăduse afară. Iar Tudor Vasile a fost dat afară!

«Fuga asta a mea mi-a schimbat mie destinul, dar și hocheiului nostru, care moare în 1981»

Reperele carierei lui Nelu Ionescu

Nelu Ionescu a jucat la Steaua (1954- 1968), unde s-a desăvârşit sub mâna lui Mihai Flamaropol şi unde a cucerit 9 titluri. A participat cu România, pentru care are 150 de selecţii, la 9 CM şi la două JO, 1964 şi 1968 (două goluri şi şase pase decisive în 13 meciuri).

Consacrat ca antrenor, a fost selecţionerul echipei de aur a hocheiului nostru.

În 1976, a purtat tricolorii pe locul 7 la JO de la Innsbruck (Austria). Apoi, nea Nelu a obţinut promovarea, în premieră, în Grupa A a CM. Tureanu, Costea, Axinte, Pană, Varga, Justinian, Pisaru, Hălăucă sau Florian Gheorghe făceau parte din acea echipă memorabilă. Iar la Mondialele de la Viena, din 1977, ai noştri obţineau un succes incredibil, 5-4 în faţa SUA, cu 9 profesionişti din NHL în lot.

A urmat un loc 8 la JO 1980, iar apoi beznă pentru sportul cu crosa şi cu pucul.

Ionescu a antrenat și în Elveția, la Forward-Morges, Bienne, Arosa, St. Imier și la naţională. În 2013, a revenit în ţară pentru a da o mână de ajutor Stelei, activând ca antrenor şi director tehnic.