Balaj a spus că s-a simțit umilit pentru că a trebuit să facă o cerere la CCA pentru a-și putea continua cariera de arbitru.
Comunicatul lui Vassaras
„Potrivit normelor RODAAF, există o procedură standard pentru arbitri internaționali care doresc să își prelungească activitatea după limita de vârstă de 45 de ani – trebuie să informeze Comisia Centrală a Arbitrilor, în scris, cu privire la intenția lor.
Comisia Centrală a Arbitrilor, prin reprezentanții săi, și-a exprimat în mod hotărât și repetat, încă din vara anului 2016, dorința ca arbitrul Cristian Balaj să își continuie activitatea, acesta fiind delegat la partide interne și internaționale, cu excepția perioadei în care a fost accidentat.
Am așteptat decizia lui printr-o solicitare oficială, aceasta nu a venit. După partida Dinamo – Astra, am fost informați verbal despre intenția fermă a lui Cristian Balaj de a renunța la activitatea de arbitraj.
Am fost total surprins de declarațiile recente făcute de acesta. Se pare că rămâne, totuși, confuz cu privire la planurile sale de viitor. Deși au fost discuții informale cu privire la cerințele financiare personale a lui Cristian Balaj, i-am cerut să trimită o solicitare oficială către Comisia Centrală a Arbitrilor, referitoare la această condiție pe care o pune pentru a-și prelungi activitatea. Instituția nu a primit un astfel de document din partea lui cu privire la continuarea carierei de arbitru pentru încă un sezon în “anumite condiții”, după cum invocă.
Abordarea CCA este cea care vizează, în sensul unui pachet financiar, un grup de arbitri de elită, nu o singură persoană, proiect pe care îl avem în vedere de multă vreme și pe care dorim să îl implementăm când situația financiară a fotbalului românesc va permite acest lucru.
Folosesc acest prilej ca sa îi mulțumesc și să îl felicit din nou pentru întreaga carieră pe Cristian Balaj, îi transmit că pentru mine nu este târziu să se răzgândească asupra deciziei sale”.
Kyros Vassaras
Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor
”Doar Alexandru Deaconu și Augustus Constantin au insistat ca eu să nu mă retrag acum, dar atât. Aș fi continuat și gratis, dacă simțeam că mai sunt dorit”, a declarat Cristi Balaj, retras după meciul Gaz Metan Mediaș – Astra Giurgiu 0-1.