Comitetul de organizare rus propusse 13 orașe și 16 stadioane, cu toate că acestea depășeau cu mult cererile minime ale FIFA. Trei din cele 16 stadioane urma să fie renovate, iar cele 13 – reconstruite. În 2011, Rusia a redusnumărul stadioanelor de la 16 la 14. Construirea propusului stadion din Podolsk, Moscova, a fost anulată de guvernul local.

Lista stadioanelor  a fost anunțată pe 29 septembrie 2012. Numărul orașelor a fost redus la 11, iar numărul stadioanelor la 12, Krasnodar și Iaroslavl fiind tăiate de pe acea listă.

Moscova

În 2018, Moscova se va transforma în centrul fotbalului mondial. În capitala Rusiei va avea loc ceremonia de deschidere, primul meci al Campionatului Mondial de Fotbal şi tot aici va avea loc şi finala. În cel mai mare oraş din Europa, suporterii se vor putea bucura nu numai de fotbal, ci şi se vor putea odihni foarte bine.

Stadionul de cinci stele Lujniki a fost renovat, dar nu și-a modificat aspectul arhitectural exterior al stadionului care a fost deschis în 1956.
Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Istorie, tradiție, cultură și artă culinară | FOTO

Luzhniki Stadium

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Istorie, tradiție, cultură și artă culinară | FOTO

Otkrytiye Arena

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Fan zone în Piața Roșie din Moscova

Declarațiile vatmanului implicat în accidentul mortal din București. „Nu am avut nicio şansă să îl evit. Nu am mai dormit de atunci”
Recomandări
Declarațiile vatmanului implicat în accidentul mortal din București. „Nu am avut nicio şansă să îl evit. Nu am mai dormit de atunci”

Fiecare parc din oraş şi chiar şi în Piaţa Roşie vor fi amenajate fan zone, unde, pe ecrane enorme, vor fi transmise toate meciurile finalei campionatului.

În pauzele dintre meciuri, suporterii se vor putea plimba prin oraş, vor putea vizita zeci de muzee. În afară de asta, în Moscova există mii de cluburi, baruri şi restaurante deschise non-stop. Purtătorul de cuvânt al Agenţiei federale pentru turism, Irina Şcegolikova, relevă că în capitală oaspeţii vor putea gusta mâncăruri tradiționale.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Găluște, ciorbă de varză, clătite cu icre

”Vara, băutura tradiţională rusească este cvas (băutură nealcoolică răcoritoare). Oaspeţii vor putea gusta găluşte cu carne, borş şi ciorbă de varză. Tuturor le plac clătitele cu icre, smântână şi dulceaţă. În capitală există foarte multe restaurante italiene, japoneze şi chineze”.

În ceea ce priveşte hotelurile, la Moscova sunt destule hoteluri de cinci stele, dar sunt și hoteluri mai ieftine şi pensiuni. Experţii în turism recomandă oaspeţilor să se deplaseze prin oraş cu ajutorul metroului: este ieftin şi rapid, pot fi evitate blocajele.

Samara

La Samara, stadionul a fost construit în afara centrului istoric al oraşului.

Iniţial, s-a luat decizia ca stadionul să fie construit în locul unde râul Samara se varsă în fluviul Volga. Noua arenă ar fi schimbat radical imaginea istorică a oraşului în care s-au păstrat clădiri din sec. XVI-XIX. În prezent, s-a hotărât ca acest complex sportiv şi infrastructura necesară să fie construite pe un spaţiu viran, într-unul din cartierele de la marginea oraşului.

Relațiile comerciale ale României cu „Axa răului”. De la șuruburi nord-coreene la fructe iraniene și produse petroliere rusești
Recomandări
Relațiile comerciale ale României cu „Axa răului”. De la șuruburi nord-coreene la fructe iraniene și produse petroliere rusești

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Istorie, tradiție, cultură și artă culinară | FOTO

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Fan zone în cea mai mare piață din lume

Principala Fun Zone din oraş poate fi Piaţa Kuibâşev, cea mai mare piaţă din Europa. Ea are o suprafaţă de 17,4 hectare, cu un hectar mai mult decât Piaţa Roşie din Moscova.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Istorie, tradiție, cultură și artă culinară | FOTO

În pauzele dintre meciurile de pe stadion şi transmisiunile de pe ecranele mari din Fun Zone turiştii vor avea posibilitatea să coboare într-un buncăr guvernamental. În anii celui de-al Doilea Război Mondial, Samara a fost ”capitala de rezervă” a URSS.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Buncărul lui Stalin și capitala spațiului cosmic

În 1942, se aştepta ca Stalin să sosească aici şi special pentru el a fost construit un buncăr la o adâncime de 37 de metri. După război, oraşul a devenit o capitală a spaţiului cosmic. Aici au fost construite primele rachete purtătoare. Printre ele se numără şi racheta care a lansat pe orbită nava lui Iuri Gagarin. În oraş există un muzeu cu exponate unice, printre care şi module cu ajutorul cărora cosmonauţii au coborât pe Pământ.

sochi-1024×513Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Statele Unite și eventuala „finlandizare” a Ucrainei. De ce NATO nu are cum „să negocieze” cu Putin
Recomandări
Statele Unite și eventuala „finlandizare” a Ucrainei. De ce NATO nu are cum „să negocieze” cu Putin

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Rachete, plajă, baie!

Pe lângă uzina de construcţii de rachete, la Samara se află o uzină de construcţii de avioane cu reacţie pentru pasageri.

În 2014 s-a încheiat reconstrucţia aeroportului internaţional Kurumoci.

În oraş există un port fluvial de unde se poate ajunge, practic, în toate oraşele gazde ale Campionatului Mondial de Fotbal 2018. Vara se poate face plajă și baie!

Saransk

În capitala Mordoviei, pe suporteri îi aşteaptă un colorit etnic, o bucătărie exotică, confort şi preţuri scăzute.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Istorie, tradiție, cultură și artă culinară | FOTO

epa06162700 An aerial view of Mordovia arena in Saransk, Russia, 25 August 2017. Saransk will be one of the host cities for the FIFA World Cup 2018. EPA-EFE/TATYANA ZENKOVICH

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Prețuri scăzute în Mordovia

În Republica Mordovia sunt păstrate cu grijă tradiţiile popoarelor mokşa şi erzia, cu cultura, istoria şi chiar limba proprie.

Mordovia este renumită prin mâncărurile din carne tocată. De exemplu, carnea pentru chiftele nu este dată prin maşina de tocat, ci se taie mărunt cu cuţitul, iar mâncarea are un gust diferit. De asemenea, sunt tradiţionale şi clătitele, care sunt foarte groase şi gustoase!

Nijni Novgorod

Nijni Novgorod a fost fondat în sec. 13 ca o cetate de la hotar. Mai târziu, oraşul situat pe locul unde râul Oka se varsă în Volga s-a transformat într-un mare centru comercial. Tocmai aceste două mari ape curgătoare au fost principalele căi comerciale.

Nijni Novgorod este unul din oraşele ruseşti cele mai cunoscute în străinătate. Este un oraş rusesc tradiţional unde poate fi văzută cultura rusă în toate manifestările sale. Este unul din cele mai vechi oraşe ruseşti. A fost fondat în 1221 de marele cneaz Gheorghi Vsevolodovici. Nijni Novgorod a fost construit pe pământurile locuite de triburile fino-ugrice. Aici au locuit cândva strămoşii finlandezilor de astăzi, estonieniloe şi ungurilor.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. De ce era oraș închis Nijni Novgorod până în 1990

În perioada sovietică, oraşul a devenit centru al industriei apărării. Din această cauză, Nijni Novgorod a fost un oraş închis pentru străini până în anul 1990. În prezent, este unul din centrele tehnologiilor informatice ruseşti. În oraş funcţionează centrele unor companii mari de tehnologii informatice, printre care Intel.

În centru se află principalul obiectiv istoric şi turistic al oraşului, Kremlinul din Nijni Novgorod, ce datează din sec. 16, cu un zid de doi kilometri şi 13 turnuri de pază. De la locul de belevedere din Kremlin se deschide o privelişte impresionantă.

sochi-1024×513Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Kazan

Oraşul rusesc Kazan (capitala republicii Tatarstan) se pregăteşte pentru un aflux de turişti şi suporteri.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Locul unde se întâlnește cultura europeană cu cea asiatică

La Kazan se întâlnesc culturile europeană şi asiatică, istoria poporului rus şi tătar. În oraș sunt amplasate moscheea Kul Sharif şi Catedrala Buna Vestire.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Istorie, tradiție, cultură și artă culinară | FOTO

Există multe cafenele şi restaurante cu bucătărie naţională. La Kazan trăiesc reprezentanţi a 100 de naţionalităţi (mari, ciuvaşi, udmurţi etc.). La mijlocul secolului al 16-lea, Hanatul Kazan a fost anexat la statul rus şi a început afluxul populaţiei ruse.

La Kazan au avut loc Jocurile Mondiale ale Studenţilor și Campionatul Mondial de nataţie.

Au fost construite multe noduri de transport, au fost lărgite străzile, pentru ca sportivii să ajungă repede dintr-un punct în altul.

La formația din Kazan, Unics, a evoluat fostul baschetbalist român Virgil Stănescu.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Istorie, tradiție, cultură și artă culinară | FOTO

epa06033171 General view of Kazan Arena where Portugal will face Mexico in a FIFA Confederations Cup Group A match on 18th June, in Kazan, Russia, 17 June 2017. EPA/MARIO CRUZ

Sankt Petersburg

Peste o mie de hoteluri de diferite categorii, de la cinci stele până la pensiuni, sunt pregătite să-şi primească oaspeţii. Anual în Sankt-Petersburg se deschid zeci de noi hoteluri.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Veneția Rusiei, muzeu în aer liber

A fost extins aeroportul internaţional Pulkovo.

Prin oraş se poate circula cu metroul care nu este cu nimic mai prejos decât metroul din Moscova. Datorită numărului mare de cheiuri, Petersburgul este numit adesea Veneţia Rusiei. Vara, se pot face plimbări pe Neva.

Oraşul este un muzeu în aer liber. Aici turiştii vor petrece mult timp nu la fotbal, ci la spectacole în Teatrul Mariinski, plimbări pe Bulevardul Nevski, pe Neva şi pe cheiuri.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Ermitajul, cel mai mare muzeu de artă din lume

sochi-1024×513Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Sankt-Petersburgul a fost înfiinţat în anul 1703 la ordinul lui Petru I şi a fost timp de aproape două secole capitala Imperiului Rus. Tocmai de aceea în oraş se află multe palate, care s-au transformat în muzee. Aici se află şi cel mai mare muzeu de artă din lume – Ermitajul. El a fost fondat de Ekaterina a II-a pentru păstrarea colecţiei sale de tablouri, printre care se numărau ”Sfânta familie” de Rafael, ”Judith” de Giorgione, tablouri de Rembrandt şi de Rubens. Şi, fireşte, cartea de vizită a oraşului – podurile basculante. Ele se deschid în fiecare noapte în sezonul de navigaţie – din aprilie până în octombrie.

Ekaterinburg, 2.000 km de Moscova. Plimbări prin Urali!

Oraşul Ekaterinburg, capitala Uralului, va fi punctul cel mai estic în care se va desfăşura Campionatul Mondial de Fotbal din 2018. El se află la 2.000 de kilometri de Moscova, adică două ore şi jumătate cu avionul. Aici, turiştii care vor veni la CM vor putea să efectueze plimbări de neuitat prin Munţii Ural, să vadă interesante monumente antice şi, fireşte, să savureze mâncărurile tradiţionale.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Istorie, tradiție, cultură și artă culinară | FOTO

Stadionul ”Central” din Ekaterinburg a fost construit în 1957. S-a finalizat renovarea grandioasă a complexului sportiv. Iar acum el este unul dintre cele mai bune stadioane din ţară. Arena este un monument de arhitectură neoclasică. Constructorii au păstrat faţadele istorice cu coloane şi statui în stilul realismului socialist.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Istorie, tradiție, cultură și artă culinară | FOTO

Ekaterinburg Arena

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. ”Febra aurului”

Oraşul Ekaterinburg a fost înfiinţat în anul 1723 la ordinul lui Petru I ca un centru de extragere a fierului. După 20 de ani, în Ural s-a descoperit aur, iar în timpul ”febrei aurului” oraşul a început să se dezvolte vertiginos. Acum acesta este cel mai mare centru industrial al ţării. Însă, în ciuda faptului că sunt extrase minerale, s-au păstrat şi colţuri de natură sălbatică. Peisajele unice din Munţii Ural nu lasă pe nimeni indiferent.

În oraşul cu o istorie de aproape trei sute de ani s-au păstrat străzile cu construcţii din secolul al XVIII-lea, biserici vechi, o biserică protestantă şi o moschee. Merită vizitat şi subteranul din Ekaterinburg, care nu este cu nimic mai prejos de metroul din Moscova. În plus, experţii recomandă să se viziteze şi restaurante locale, unde apar mâncăruri tipice din Ural şi Siberia: colţunaşi, supe grase, clătite şi plăcinte.

Soci

În pauzele dintre meciurile de la Campionatul Mondial de Fotbal, suporterii vor putea face plajă la Soci pe ţărmul mării şi vor putea schia.

Stadionul ”Fișt” poartă numele celui mai înalt pisc din regiune şi aminteşte de acest munte înzăpezit. Arena are un acoperiş transparent care aminteşte de un gheţar de pe vârful muntelui. De pe tribunele lui vor putea fi văzute în acelaşi timp marea şi munţii caucazieni înzăpeziţi.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Istorie, tradiție, cultură și artă culinară | FOTO

Fisht Stadium

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Riviera rusă. Plajă, dar și schi!

Deseori, Soci este numit Riviera rusă. Oraşul se întinde pe o distanţă de 140 de kilometri de-a lungul ţărmului Mării Negre. Clima deosebită din aceste locuri permite ca vara să se poată face şi baie, dar şi să se schieze. De la ţărmul mării se poate ajunge pe munte cu un teleferic.

În apropiere de oraş se află parcuri naturale cu cascade şi peşteri.

Turiştii vor fi serviţi cu frigărui tradiţionale, plăcinte osetine din aluat simplu cu carne sau legume şi, bineînţeles, vin de casă. În Munţii Caucaz sunt foarte multe vii.

sochi-1024×513Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Aeroportul internaţional a fost construit în 1945 şi a fost reconstruit special în vederea Jocurilor Olimpice de Iarnă 2014. În prezent, este unul din cele mai mari aeroporturi din Rusia. El poate primi anual până la 2 milioane de oameni.

Portul e unul din cele mai mari porturi pentru nave de croazieră din Marea Neagră.

Kalinigrad

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Teutoni, reconstrucție, chihlimbar și bere

La Kaliningrad, cel mai vestic oraş rusesc unde vor avea loc meciuri la Campionatul Mondial de Fotbal 2018, suporterii vor putea să-şi pună la încercare norocul căutând chihlimbar şi vor putea degusta bere tradiţională de Konigsberg.

Konigsberg a fost capitala Prusiei până în 1945, când a fost atribuit URSS după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Oraşul-cetate a fost fondat de Ordinul Teutonic cu 800 de ani în urmă, iar la sfârşitul războiului a fost, practic, distrus. El a fost reconstruit şi oricine poate vedea ceea ce s-a păstrat din timpuri străvechi (exemplu: Catedrala în care a citit prelegeri filozoful german Immanuel Kant, Muzeul Porţile Friedland, unde se află o mulţime de exponate unice).

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Istorie, tradiție, cultură și artă culinară | FOTO

Turiştii trebuie să viziteze şi Muzeul Oceanului Mondial care se află pe trei nave şi un submarin. În oraşul Iantarnâi, o suburbie a Kaliningradului, este extras chihlimbarul. Aici se află 90% din resursele mondiale de chihlimbar. Chihlimbarul poate fi găsit şi pe Kurşkaia Kosa, o fâşie de nisip care desparte Marea Baltică şi Golful Kurşki. Este un parc naţional.

Bucătăria din Konigsberg a fost renumită în Europa. Puteţi gusta renumitele Konigsberger Klopse, chifteluţe cu sos din caperi. În oraş sunt multe fabrici de bere care este produsă după reţete vechi.

Rostov

Datorită râului care împarte Rostov pe Don, oraşul este situat şi în Europa. şi în Asia.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Cu cazacii, între Europa și Asia, pe Don!

Tocmai pe râul Don trece graniţa dintre cele două părţi ale lumii, în sudul Rusiei. În partea europeană, în piaţa centrală a oraşului, lângă Teatrul Dramatic Maxim Gorki. va fi amplasat fan zone-ul. 

Iar în partea asiatică, pe malul stâng al Donului, a fost construită arena de 400 de milioane de dolari.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Istorie, tradiție, cultură și artă culinară | FOTO

epa06154667 A general view of Rostov Arena under construction in Rostov-On-Don, Russia, 21 August 2017. Rostov-On-Don will be one of the host cities for the FIFA World Cup 2018. EPA/TATYANA ZENKOVICH

Suporterii care vor veni la Rostov pe Don se vor putea familiariza cu cultura şi tradiţiile cazacilor. Nu departe de Rostov pe Don se află capitala cazacilor de pe Don – Stanița Starocerkasskaia. Locuitorii păstrează cu grijă modul de trai al cazacilor din secolele trecute.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Istorie, tradiție, cultură și artă culinară | FOTO

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Hai cu ciorba de pește

Evident, cartea de vizită culinară a oraşului Rostov pe Don este ciorba de peşte.

La Rostov pe Don se poate ajunge cu avionul, cu trenul sau cu vaporul. Oraşul este situat lângă Marea de Azov şi deseori este numit port la cinci mări.

Volgograd

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Fan zone pe malul celui mai mare fluviu din Europa

Oraşul situat pe malurile fluviului Volga îi va bucura pe microbişti cu peisaje uimitoare. Pentru suporteri va fi creată o zonă specială pe malul fluviului Volga, cel mai mare fluviu din Europa. În timpul CM, pe străzile centrale ale oraşului va fi interzis traficul rutier.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Distrus până în temelii în 1943

Volgograd şi-a schimbat denumirea de trei ori: la început s-a numit Ţariţin, în perioada sovietică Stalingrad (în anul 1943 a avut loc bătălia care a dus la înfrângerea trupelor naziste). Atunci oraşul a fost distrus până în temelii, iar din clădirile istorice a rămas doar o biserică ortodoxă din secolul al 18-lea.

Cu avionul, de la Volgograd se poate ajunge la Moscova într-o oră şi jumătate. De asemenea se poate face o croazieră pe Volga. Călătoria va dura câteva zile, însă turiştii vor avea ocazia să viziteze cel puţin încă zece oraşe din Rusia.

Prezentarea orașelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Istorie, tradiție, cultură și artă culinară | FOTO

Sursa: Vocea Rusiei – Sputnik

Citiți și Prezentarea stadioanelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018. Arene încă neterminate, probleme de construcție, muncitori morți pe șantiere! | FOTO

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Știrileprotv.ro
Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Ce să nu mănânci niciodată înainte sau după ce ai băut cafeaua de dimineață. Obiceiul alimentar care generează o stare de oboseală și chiar și somnolență
FANATIK.RO
Ce să nu mănânci niciodată înainte sau după ce ai băut cafeaua de dimineață. Obiceiul alimentar care generează o stare de oboseală și chiar și somnolență
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
GSP.RO
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
Țara din Europa catalogată ca fiind cea mai nesigură dintre toate. Românii se zbat să ajungă aici, dar mulți străini au fost șocați de ce au văzut: ”Orașele sunt urâte”
FANATIK.RO
Țara din Europa catalogată ca fiind cea mai nesigură dintre toate. Românii se zbat să ajungă aici, dar mulți străini au fost șocați de ce au văzut: ”Orașele sunt urâte”
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Creşterea Dunării ar putea aduce viituri în două judeţe. Debitul va atinge vârful la finalul săptămânii
Observatornews.ro
Creşterea Dunării ar putea aduce viituri în două judeţe. Debitul va atinge vârful la finalul săptămânii
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI