Fosta internaţională germană Inka Grings a devenit, luni, prima femeie antrenor numită la cârma unei echipe masculine de fotbal din primele patru eşaloane germane, după ce a preluat formaţia SV Straelen, din liga a patra, transmite DPA, citată de agerpres.ro.Grings, 40 de ani, îşi împarte atribuţiile cu Thomas Drotboom la acest club ambiţios, care ocupă locul 13 în divizia de vest a ligii regionale, noteză sursa menţionată.”Sunt fericit că Inka a acceptat. Are multă energie şi nu se teme de muncă”, a declarat preşedintele clubului, Hermann Tecklenburg, înaintea primului antrenament condus de Grings, luni seara.Tecklenburg este căsătorit cu antrenoarea echipei naţionale feminine a Germaniei, Martina Voss-Tecklenburg, şi a declarat că o cunoaşte pe Grings de 20 de ani.Oficialul a precizat că ajunsese la un acord cu Grings ca aceasta să devină director sportiv din sezonul viitor, înainte ca rezultatele slabe ale echipei să ducă la concedierea antrenorului şi la propunerea ca fost internaţională să devină antrenor.Grings a adunat 96 de selecţii la naţionala Germaniei, între 1996 şi 2012, marcând 64 de goluri. Ea este cea mai bună marcatoare din istoria Bundesligii feminine, cu 314 goluri. A mai antrenat echipa feminină MSV Duisburg.
În ianuarie, Imke Wubbenhorst (30 de ani) a devenit prima femeie care a antrenat o echipă de fotbal de bărbați în primele 5 ligi din Germania. Fosta fotbalistă a fost numită în funcție la BV Cloppenburg, din Lower Saxony Oberliga (liga a 5-a) și a devenit rapid celebră. În timpul unei conferințe de presă, Imke Wubbenhorst a răspuns unei întrebări sexiste cu o glumă care a făcut înconjurul lumii. "Ai o sirenă cu tine pentru a-i avertiza pe jucători să se îmbrace repede când apari în vestiar?", a fost întrebarea reporterului. Replica a venit imediat și a stârnit amuzamentul celor prezenți: ”Bineînțeles că nu. Sunt profesionistă. Fac selecția după mărimea penisului”.
În urmă cu patru ani, și în Franța a fost angajată prima femeie antrenor la o echipă masculină din Europa. Helena Costa (36 ani atunci) a activat o lună la Clermont (Ligue 2). În trecut, Costa antrenase în capionatul feminin din Portugalia, dar și naționalele feminine ale Qatarului, respectiv a Iranului.