Răzvan Burleanu contabilizează calificări ratate pe bandă rulantă la naționalele de juniori și de tineret

Comentează

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a contabilizat încă o calificare ratată a unei reprezentative de juniori. În cei doi ani de mandat, Burleanu nu a reușit să revigoreze loturile juvenile. ”Sunteți pe zero cu performanțele. De doi ani, zero”, i-a acuzat Gică Hagi pe șefii federației.Ultimul eșec aparține selecționatei U19. Echipa pregătită de Costel Enache s-a întors cu coada între picioare din Olanda. Naționala condusă de Ianis Hagi a ratat calificarea la Turul de Elită, după 1-2 cu Olanda, 1-3 cu Norvegia și 6-0 cu San Marino. ”Este o mare dezamăgire. Plecasem cu alte gânduri însă nu s-au potrivit cu ce am realizat. Momentele pe care le-am ratat au fost black-out-urile din ultimele cinci minute ale meciului cu Olanda şi finalul de joc cu Norvegia. Per total, echipa a arătat bine, nu sunt dezamăgit de implicarea băieţilor. Plusurile ar trebuie să le vedem în progresia jucătorilor pe viitor, la loturile naţionale de tineret şi seniori”, a declarat Costel Enache, la revenirea în țară.

Costel Enache va fi noul antrenor al echipei de fotbal FC Botoșani

”4 The Future” egal ”4 The Loser”

În iulie 2014, șeful FRF, Răzvan Burleanu, anunța marea revoluție în fotbalul românesc juvenil. Federația a ales noii selecţioneri ai reprezentativelor de juniori, aleşi în urma campaniei ”4 The Future”: Doru Isac (Under 19), Andrei Spier (Under 18), Adrian Boingiu (Under 16) şi Gabriel Manolache (Under 15). Cei patru antrenori au fost numiţi în urma analizei CV-urilor şi a interviurilor realizate de membrii Comisiei Tehnice a FRF.  ”Am toată încrederea că toți acești patru antrenori pe care îi prezentăm astăzi vor avea capacitatea, competența și abilitatea de a ne conduce spre acest drum pe care ni l-am asumat cu toţii și spre această performanță pe care ne-o dorim”.

Arhiva foto

Şeful federaţiei a mai spus: ”Contractele sunt bazate pe obiective, un an de zile cu obiective foarte clar bine definite, astfel încât să nu mai avem surprizele pe care ați văzut că a trebuit să le identificăm în cadrul Federației. Sunt calificări, acolo unde este cazul, adică acolo unde avem turnee finale și, totodată, promovarea tinerilor jucători”.

Între timp, Doru Isac și Andrei Spier au zburat de la FRF fără să facă vreo brânză.

Rezultatele selecționatelor de juniori ale României la turneele de calificare în mandatul lui Burleanu:

2014România U17: Generația lui Ianis Hagi s-a calificat la Turul de Elită, cu Florin Răducioiu pe bancă (1-2 cu Cehia, 6-1 cu Danemarca, 1-0 cu Andora). Preluați de Bogdan Vintilă, puștii au ratat calificarea la turneul final (0-3 cu Slovenia, 0-2 cu Norvegia, 1-2 cu Anglia).

România U19: Juniorii pregătiți de Doru Isac au terminat pe ultimul loc grupa preliminară și nu s-a calificat nici măcar la Turul de Elită (0-1 cu Cipru, 0-1 cu Muntenegru, 1-3 cu Georgia). Jucători exponențiali: Cristian Manea, George Pușcaș, Andrei Ivan, Alexandru Tudorie.

Cristian Manea (D), de la reprezentativa U-17 a României si Luka Jovic (S), de la echipa similara a Serbiei, lupta pentru balon in meciul amical disputat la Stara Pazova, Serbia, marti, 25 februarie 2014. ALEKSANDAR DJOROVIC / MEDIAFAX FOTO

2015România U17: Echipa pregătită de Adrian Boingiu a ratat calificarea la Turul de Elită (2-1 cu Ungaria, 0-3 cu Georgia, 1-1 cu Slovacia). Jucători exponențiali: Vlad Dragomir, George Ganea, Marco Dulca. România U19: Lotul lui Andrei Spier s-a calificat la Elită, după ce a terminat pe locul 2 grupa preliminară organizată la Oradea (2-0 cu Feroe, 2-0 Andorra, 1-3 cu Elveția). Puștii au ratat însă calificarea la turneul final al CE 2016, clasându-se pe ultimul loc în grupa de la Turul de Elită (0-3 cu Cehia, 0-4 cu Austria, 1-3 cu Slovacia). Jucători exponențiali: Robert Vâlceanu, Patrick Petre.2016România U19: Echipa lui Costel Enache a ratat calificarea la Turul de Elită ( 1-2 cu Olanda, 1-3 cu Norvegia, 6-0 cu San Marino). Jucători exponențiali: Ianis Hagi, Vlad Dragomir, Florinel Coman,  Carlo Casap,  Răzvan Oaidă.

Arhiva foto

Lotul U17 intră în focuri

FRF speră ca selecționata U17 să înterupă șirul ratărilor și să se califice la turneul final al Campionatului European de anul viitor.Lotul pregătit de antrenorul Gabriel Manolache va disputa acasă turneul de calificare la Turul de Elită (25-30 octombrie 2016). Tricolorii vor întâlni Austria (25 octombrie, ora 15:00), Anglia (27 octombrie, ora 15:00) și Azerbaijan (30 octombrie, ora 15:00), toate meciurile României fiind programate pe terenul de iarbă al Centrului Național de Fotbal Buftea. 

Din lot fac parte 11 jucători legitimați la Centrele de Excelență FRF și doar doi de la Academia Hagi.

Ultima calificare la un turneu final al CE de juniori a fost realizată în 2011 de selecționata U17. În echipa de atunci, pregătită de Adrian Văsâi, au evoluat Steliano Filip, Claudiu Bumba, Laurențiu Brănescu, Bogdan Țîru. Naționala U19 a participat în calitate de gazdă la Euro 2011.

Rușine și la tineret

La aceste ratări se adaugă și necalificarea naționalei de tineret U21, condusă de Cristian Dulca, la Euro 2017. Eșecul pentru Euro 2015 nu i se poate imputa lui Burleanu, deoarece dezastrul a început în mandatul lui Mircea Sandu, 2-2 cu Feroe, cu Emil Săndoi antrenor. Actuala conducere are însă în palmares înfrângerea rușinoasă, 0-8 cu Germania, pe mâna lui Viorel Moldovan.

Cristi Dulca (dreapta) a fost prezentat ca selecţioner naţionalei U21 pe 28 ianuarie. Președintele FRF, Răzvan Burleanu (stânga) l-a numit în locul dezertorului Mihai Teja FOTO: frf.ro

Cu Hagi la psiholog! Îi fac bine lui Ianis laudele și presiunea tatălui? Diagnosticul psihanalistului Keren Rosner

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
cristian-stanciu, rotaru gheorghe fotografii facebook
Analiză
20:00
Doi influenți membri PSD își vor pierde mandatele la Iași: au început să „curgă” notificările ANI. „Voi ataca ordinul”
Cuplu care se bucură de toamnă
19:27
Cum va fi vremea în 1 octombrie 2026: brumă dimineața, dar temperaturile ating chiar și 26 de grade în unele zone
MONDEN
Conflict la MasterChef | sursa foto: PRO TV
18:43
Conflict la Masterchef: „Indiferent dacă sunt în capătul celălalt al cămării, scoate ghearele”
Vladimir Drăghia și Dumbo (Marius Alexandru) la „Desafio: Aventura” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
17:40
Singurul cuvânt prin care Dumbo îl caracterizează pe Vladimir Drăghia: „Nu știa să calculeze. Despre ce vorbim?”
POLITIC
Traian Băsescu a condus România în perioada 2004-2014. Foto: Getty Images
19:57
Traian Băsescu a reacționat după ce Nicușor Dan a anunțat că va desemna al patrulea premier și nu va face alegeri anticipate
Decizia lui Nicușor Dan convoacă partidele pentru noi negocieri pe 5 octombrie și în aceeași zi va desemna un premier
17:20
Decizia lui Nicușor Dan după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament: convoacă partidele pe 5 octombrie și în aceeași zi va desemna al patrulea premier
Ultimele știri
21:17
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Sorin Grindeanu premier după consultările cu Nicușor Dan: „Dar nu merită România o astfel de situație”
21:00
Tumoră de 10 kg, extirpată din abdomenul unui bărbat de 56 de ani, în Brăila: îi mutase ficatul, rinichiul drept și intestinele
20:50
Ionuț, un ciobănaș din Bistrița, dat dispărut după ce a plecat cu turma de oi la păscut, dar animalele s-au întors singure
20:40
CTP îl compară pe Nicușor Dan cu Ceaușescu după ce președintele a refuzat alegerile anticipate în urma căderii Guvernului Mureșan în Parlament
TRENDING
15:25
Guvernul Mureșan a picat la votul din Parlament. Ce urmează după respingerea Cabinetului
15:34
Sorin Grindeanu, mesaj la câteva minute după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat la votul din Parlament
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
A plătit 2 euro pe o statuetă la vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o de 120.000 de ori mai scump. Sursă foto: Stockholms Auktionsverk.
20:29
Un bărbat a cumpărat o statuetă cu 1,84 de euro dintr-un târg de vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o cu o suma uriașă
Banii din Sănătate si din spitale, studiul cercetatorilor de la ASE
20:00
Cifrele secrete ale Sănătății: Cum s-au chinuit cercetătorii ASE să afle pe ce se duc banii din spitale, pentru că instituțiile statului nu vorbesc între ele
Soare, la comandă ce sunt lucșii și cum pot oglinzile orbitale să lumineze Pământul pe timpul nopții. Sursă foto: Captură video/ Youtube.
19:31
Ce sunt lucșii, oglinzile care vor lumina Pământul noaptea. O companie vrea să trimită 50.000 de sateliți în spațiu până în 2035
Patru mașini parcate
19:12
Un șofer și-a lăsat mașina în parcarea unui supermarket, în Croația. Ce a găsit a doua zi l-a lăsat fără cuvinte: „Toată stima pentru profesionalismul lor”
Numarul neasiguratilor in sistemul de asigurări de sanatate public a crescut
19:00
„Gaura neagră” din Sănătate: Numărul neasiguraților a crescut cu jumătate de milion. Peste 95% sunt tineri și apți de muncă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat miercuri un nou regulament privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar
18:50
Mașinile parcate ilegal în București vor fi ridicate după reguli noi. Cât îi costă pe șoferi să-și recupereze mașina
Concurs columbofili - Bănești, județul Prahova
ReportajExclusiv
18:43
Un porumbel de 15.000 de euro din Prahova a zburat cu 1.230 de metri pe minut, ca să se întoarcă acasă, din Bulgaria
Animawings Airbus A320
BREAKING NEWS
18:37
Animawings a cerut intrarea în insolvență, după ce a anunțat retragerea temporară din uz a avioanelor Airbus A220-300
Orașul Gelsenkirchen din Germania
18:15
Ce măsuri împotriva „migrației sărăciei” din România și Bulgaria vrea să ia un oraș din Germania
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri