Refluxul orgoliilor

Miercuri, atunci cand inca noaptea mai avea destul pana sa se transforme in zori de zi, am urmarit in direct cursa noastra de 1.500 de metri. O intrecere a romancelor, devenita afacere de familie la Edmonton. Am vazut finisul devastator al Gabrielei, din ultima turnanta, un sprint sufocant devenit deja clasic, caruia nici o adversara nu-i poate face fata. Violeta a ramas cativa metri in urma, o distanta normala daca tinem cont de varsta care-i e net defavorabila, dar care a fost refacuta la turul de onoare, ambele sportive tinandu-se de mana si purtand apoi povara onoranta a tricolorului.
Privindu-le, am avut convingerea ca ura lor s-a sfarsit. O ura oarba, nebuneasca si inutila, ce a scos la iveala omenescul din ele, aratandu-ne noua ca, inainte de a fi mari campioane, Szabo si Beclea sunt in primul rand femei. La Sydney, toata energia li s-a disipat in otrava, facand loc spre aur unei algerience mediocre. A urmat apoi acel circ penibil pe motive de estetica a fetei, de pe urma caruia Gabi, dintr-o tanara finuta, cu maniere de profesoara calculata, si-a sifonat imaginea intr-o clipa cat altii intr-o viata. Devenise o tata. La randul ei, Violeta, femeie onorabila, cu copil acasa, si-a pus poalele-n cap, mutand si in tribunale disputa de pe pista. Era si ea creatoare de balci.
Ca fani ai ambelor, ieri ne-am mantuit de-o grija, tresarind cu totii la acest reflux al orgoliilor lor. O strangere de mana, care s-a vazut pana la orizontul existentelor lor sportive, ne-a dat de inteles ca intre Gabi si Violeta nu mai e nimic meschin. Insa, daca s-au iertat, inca nu au uitat.

Urmărește-ne pe Google News