”Nu cred că era momentul să discut în seara asta cu el. Aveam alte lucruri mai importante de făcut. M-a căutat, dar m-am gândit că a fost mai bine să stau lângă echipă să ne bucurăm de acest trofeu. În următoarele zile, când voi avea timp, voi vorbi și cu dânsul”, a comentat Reghecampf, la finalul meciului.

GABI8807

Spre deosebire de Reghecampf, antrenorii implicați în Supercupa României, Marius Șumudică și Vasile Miriuță, s-au întâlnit sâmbătă cu Daum, care a fost însoțit de secundul belgian Rudi Verkempinck, de preparatorul fizic Christos Papadopoulos şi de consilierul FRF Andrei Vochin.

”A fost o onoare să discut cu domnul Daum, îmi place temperamentul său, probabil că vom mai sta de vorbă pe marginea jucătorilor, a antrenamentelor, a formei unora dintre fotbaliştii pe care-i pregătesc”, a declarat Marius Şumudică.

Legat de plecarea lui Hamroun, Reghe a reacționat: ”Mi-am dat acceptul pentru ca Varela şi Chipciu să plece, dar vom vedea ce va fi în zilele următoare. Deocamdată nu e semnat nimic. Vom vinde doi jucători foarte importanţi, dar care sunt de foarte mult timp la Steaua şi poate că a venit momentul să aducem jucători înfometaţi să câştige trofee. Sperăm să reuşim şi la anul să vindem jucători, asta este viaţa. Eu nu am ce să-mi reproşez că mi-am dat acceptul ăsta. Cu Hamroun am încheiat discuţia, va rămâne la echipă”, a declarat Laurenţiu Reghecampf. Mijlocașul de 27 de ani are o ofertă de peste 2.000.000 de euro din Qatar, de la echipa Al Sadd. Hamroun a fost adus în vara trecută de Steaua, liber de contract după despărţirea de Oţelul Galaţi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.