Ultima probă desfășurată duminică la competiția din Cehia a adus încă o medalie de aur pentru echipa României, în proba-regină a canotajului, 8+1 feminin, transmite Agerpres.
Echipajul de 8+1 feminin, format din Magdalena Rusu, Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu şi Victoria-Ştefania Petreanu, a terminat proba cu timpul de 6:01,14.
Pe locul doi s-a clasat Olanda (6:05,04) şi pe trei, Canada (6:07,51).
Este a patra medalie de aur pentru România la CM de canotaj de la Racice și vine la circa o oră după cea obținută de Ancuța Bodnar și Simona Radiș la proba de dublu vâsle feminin.
În plus, țara noastră nu mai câştigase aurul în această probă la Mondiale din 2017, de la Sarasota (Florida).
Celelalte două medalii de aur obținute de România sunt: vineri, prin Ionela Cozmiuc, la simplu vâsle feminin, categorie uşoară și sâmbătă, prin echipajul masculin de dublu rame, alcătuit din Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan.