MENIU CAUTĂ

România, în semifinalele FedCup. Monica Niculescu și Irina Begu: „Totul a fost fantastic”

Distribuie

România a învins Cehia, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 3-2, duminică seara, la Ostrava, după victoria dramatică a perechii Irina Begu/Monica Niculescu în faţa cuplului Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, cu 6-7 (2), 6-4, 6-4.

România s-a calificat în semifinalele competiţiei un succes fantastic şi va juca în penultimul act contra Franţei. Begu şi Niculescu, recent campioane la Hua Hin în proba de dublu, au reuşit o victorie splendidă, după două ore şi 53 de minute, în faţa celei mai bune perechi din lume.

Monica Niculescu și Irina Begu sunt în culmea fericirii. „Ne-am dorit atât de mult să câştigăm şi am reuşit. Am jucat împotriva perechii numărul 1 în lume şi am câştigat. M-am simţit foarte bine săptămâna asta, totul a fost fantastic. Sunt fericită că pot reprezenta România”, a spus Monica Niculescu, pregătită să meargă alături de echipă până la final: „Am făcut poză cu trofeul, aşa că ne apropiem uşor-uşor de el”, a declarat Monica.

„Cred că a contat foarte mult şi turneul câştigat alături de Irina în Thailanda. M-am simţit foarte bine în faţă, la fileu. M-am antrenat foarte bine zilele astea. Simţeam că joc bine, dar era primul meci pe centralul ăsta şi nu ştiam cum va ieşi. Mă bucur că am avut energie până la ultimul punct. A fost senzaţional… să baţi numărul 1 la ei acasă”, a mai spus Monica.

Irina Begu și-a declarat admirația pentru fanii români care au impresionat lumea: „A fost foarte greu pentru că am avut emoţii. Şi cred că asta s-a văzut în teren. Ne doream enorm să câştigăm acest meci. Am luptat pentru fiecare punct, iar alături i-am avut pe cei din echipă şi galeria pe care nu am cuvinte să o descriu. Sunt impresionată de ce au putut să facă în aceste două zile. Dorinţa şi faptul că oarecum nu aveam nimic de pierdut în faţa lor a contat şi am câştigat azi”.

În fine, chiar dacă nu a jucat, Ana Bogdan a fost lângă fete, trup și suflet alături de echipă: „Am trăit la intensitate maximă fiecare moment. Pe parcursul zilei am simţit că am murit şi am înviat. Le felicit din toată inima şi mă bucur că am reuşit să fiu alături de ele în această săptămână. Am făcut istorie pentru România. Ne iubim suporterii şi le mulţumim că au fost alături de noi. S-a văzut ce atmosferă a fost în sală, nici măcar nu am simţit că suntem în Cehia. Mulţumesc echipei şi chiar îmi doresc ca visul să devină realitate şi să aducem trofeul Fed Cup acasă”.

Căpitanul nejucător Florin Segărceanu, epuizat: „Ce să mai zici? Ce zi! Din iad în rai. A fost incredibil, un vis devenit realitate. Suntem în semifinale, avem o echipă extraordinară. Și nu ne vom opri până nu vom câștiga tot”.

Irina Begu – Monica Niculescu, perechea de aur a tenisului feminin românesc. 4 ani și două zile de la un alt succes istoric. Ce a titrat atunci ”Libertatea”.


Citește și: Libertatea a refăcut după 6 ani o fotografie cu aceleași personaje: trei copii romi, aruncați de stat într-un centru de plasament dur! Povestea lipsei de șansă din România

Comentarii