Voința Saelele (Teleorman) este nou-promovată în Liga a 3-a la fotbal și și-a tras echipă de Liga Campionilor în conducere administrativă: foștii steliști Valentin Badea, intrat în istoria pentru dubla cu Standard Liege (reușite care au dus-o pe Steaua în grupele Ligii, după o pauză de 10 ani), și ex-mijlocașul Sorin Paraschiv, care a purtat și banderola de căpitan la fosta trupă din Ghencea. Echipa este pregătită de un alt fost stelist, Marius Baciu, carea a pregătit în trecut în Liga 1, pe Concordia Chiajna.

Primul este manager general, iar Paraschiv, care până de curând a cochetat cu meseria de impresar, este președinte. Voința Saelele este formația din localitatea natală a lui Liviu Dragnea, președintele PSD. 

Teleormănenii au bani de îi întorc cu lopata, motiv pentur care l-au ofertat pe Costin Curelea, fost atacant la Sportul Studențesc și la Universitatea Craiova. Tratativele sunt recunoscute de Vali Badea, într-un interviu pentru gsp.ro.

Curelea (33 de ani) este dorit și de Farul Constanța, gruparea ajunsă în Liga a 3-a. ”Antrenorul Petre Grigoraș îl place, așa că am decis să-l ofertăm. I-am oferit un salariu de 1.000 de euro plus prime și bonusuri de performanță.

Într-o primă fază, Curelea ne-a refuzat, a spus că se gândește. Vă dați seama cât îi oferă Voința Săelele, de stă pe gânduri la o propunere destul de bună pentru liga a treia din România?”, spun oficialii echipei de la malul mării. Farul se fălește cu un buget de 500.000 de euro.

În Alexandria se pregătește construirea unei arene de 12 milioane de euro, construcție pentru care FRF și-a dat acordul. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.