Asta, cel puţin la nivel de intenţie. Lucrurile însă nu stau nemişcate în lumea boxului, dincolo de propriile decizii ale lui Bute. Ieri, danezul Mikkel Kessler – care fusese prezentat în decembrie ca adevărata ţintă a lui Bute pentru viitoarea înfruntare a românului şi motivul real al renunţării la Bolonti – a anunţat că vrea să se retragă din box. Doar dacă.. Doar dacă nu i se oferă, din nou, o luptă cu Andre Ward sau Carl Froch. Doar… cu Ward sau Froch. Nici urmă de Bute în discursul danezului care, altfel, e pregătit să agaţe mănuşile în cui. Bon, asta e, oamenii au dreptul să se retragă atunci când decid ei, oricare ar fi planurile altora.

Boxing Mikkel Kessler vs Brian Magee

Danezul Mikkel Kessler.

În acelaşi timp însă, presa britanică anunţa că Froch – coşmarul lui Lucian – va renunţa la centura IBF a supermijlociilor, cea câştigată în faţa lui Bute, în mai 2012. Conform reglementărilor IBF, Carl ”cel ciolănos şi tare-n pumni” ar fi trebuit să îşi apere titul în faţa challengerului oficial, britanicul James DeGale, cel tîrziu până la în 31 ianuarie 2015. Ceea ce Froch a refuzat sistematic, el urmărind o întâlnire mult mai bănoasă, în Las Vegas, împotriva fostului campion al „mijlociilor, Julia Cesar Chavez jr., un boxer cu o ”cotă de piaţă” americană suficient de apetisantă încât pe Froch să nu-l mai intereseze chiar şi o centură mondială Oricum ar rămâne cu cea WBA, obţinută după victoria chiar în faţa lui Kessler, în mai 2013. Un WBA care ţine morţiş, absolut aiuritor, să-l tot indice pe Andre Ward drept ”super-campion” al versiunii, un Ward care de aproape doi ani şi jumătate nu a mai luptat decât o singură dată. Şi asta se întâmpla în… noiembrie 2013.

Ad placeholder
Situație incredibilă la liceul Gheorghe Lazăr: mai mulți elevi se plâng de probleme cu ochii, după ce au fost uitați în clasă cu lampa UV aprinsă
Recomandări
Situație incredibilă la liceul Gheorghe Lazăr: mai mulți elevi se plâng de probleme cu ochii, după ce au fost uitați în clasă cu lampa UV aprinsă

Renunţarea lui Froch ar fi putut însemna, teoretic, o şansă în plus pentru Bute, mai ales după ce a anunţat că ia în calcul revenirea la supermijlocie, după ce trecuse în ultimele lupte la categoria superioară. Problema este că la supermijlocie, Lucian nu mai e clasificat în topurile niciuneia dintre versiunile majore ale boxului. Iar pentru fosta lui centură IBF se vor lupta, cel mai probabil, DeGale, cel refuzat de Froch şi americanul Andre Dirrell, fratele lui Anthony Dirrell, deţinătorul centurii WBC a categoriei.


Fără Kessler ca posibil oponent serios, cu „carte de vizită”, dar şi fără mare viitor la fosta lui categorie, lui Lucian nu-i rămâne decat să-şi încerce şansa în continuare la ”grea-uşoară”. Acolo îl aşteaptă, însă, un Jean Pascal. Chiar, după Froch, nici cu Pascal nu ţi-ai activat opţiunea pentru o revanşă, Lucian. De ce le-ai mai trecut în contract, atunci? Ca să nu mai vorbim de Adonis Stevenson şi Sergey Kovalev, doi pugilişti cu lovituri năucitoare, mai vânoase chiar şi decât ale lui Froch. Aşa că, Lucian, cu cine crezi că ai vrea ori ai putea să boxezi? Şi spre titlul cărei categorii mai aspiri acum? Că de ”Bau-Bau” Froch ai scăpat, se pare.. Dar nu e singurul care loveşte tare pe lumea asta… Iar dintr-un colţ de bar ploieştean, „Moşu” îşi râde-n barbă… „V-am spus eu…”…

Ad placeholder
Eforturi uriașe ale guvernelor în sprijinul copiilor rămași în urmă cu școala. “Ar fi malpraxis să facem ceva mai puțin decât meditații“. Ce se întâmplă în România?
Recomandări
Eforturi uriașe ale guvernelor în sprijinul copiilor rămași în urmă cu școala. “Ar fi malpraxis să facem ceva mai puțin decât meditații“. Ce se întâmplă în România?

P.S.  Chiar în această seară, Lucian Bute a anunțat printr-o foarte scurtă postare pe un site de socializare, că unul dintre obiectivele lui este centura WBC. Probabil cea deținută de Adonis Stevenson la „grea-ușoară”,  deși nu specifică acest lucru. Acum este clasat pe locul 15 la această versiune. Cum Adonis are deja 37 de ani și jumătate, pot fi șanse. Două-trei meciuri victorioase și, sub „ghidajul” lui Al Haymon, treaba-i ca și făcută. Dacă nu cumva Kovalev are alte gânduri între timp… 

La 31 de ani de la Revoluție, un fost șef militar rupe tăcerea. Șocant ce s-a întâmplat cu cadavrele soților Ceaușescu. Unde au fost aruncate
PARTENERI - GSP.RO
La 31 de ani de la Revoluție, un fost șef militar rupe tăcerea. Șocant ce s-a întâmplat cu cadavrele soților Ceaușescu. Unde au fost aruncate
ȘOC total! În ce hal a ajuns Irinel Columbeanu. Oamenii de pe stradă au rămas fără cuvinte
PARTENERI - PLAYTECH
ȘOC total! În ce hal a ajuns Irinel Columbeanu. Oamenii de pe stradă au rămas fără cuvinte
Horoscop 24 septembrie 2020. Berbecii au parte de probleme destul de ciudate în relațiile de parteneriat
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2020. Berbecii au parte de probleme destul de ciudate în relațiile de parteneriat
Un cuplu celebru, găsit fără suflare în propria casă! Ce a descoperit poliţia la faţa locului
Telekomsport
Un cuplu celebru, găsit fără suflare în propria casă! Ce a descoperit poliţia la faţa locului