3874-117797-rednic.jpg

Libertatea:
Ropotan şi Pulhac au petrecut iar până la 3 dimineaţa într-un club. Vor fi amendaţi?
Mircea Rednic: Prostii! Cum să fie amendaţi? Eu sunt primul care le zic să iasă şi să se distreze în timpul liber. Şi eu am fost în club vineri şi am petrecut până spre dimineaţă, la fel şi sâmbătă. Erau în timpul liber, mai mult, în vacanţă. Mă bucur pentru ei că au ieşit să se distreze. Ştiu că nici nu au consumat alcool.

Dacă ar fi băut, riscau sancţiuni?
Puteau să bea şi câteva pahare de whisky şi nu mă supăram. Luni începem treaba şi în următoarele cinci luni nu vor mai avea timp de distracţii. S-a spus că au plecat la trei dimineaţa. Dacă într-un club ajungi după ora 23, ce să faci, să stai juma de oră? Ei trebuie să aibă grijă să nu păteze numele clubului, atât. De la scandalul “Maneaua”, suntem toţi vânaţi, mai ales cei patru participanţi.

De ce ar fi vânaţi?
Unii o fac cu rea intenţie, alţii pentru că trebuie să scrie despre liderul Dinamo. Eu ies destul de des în cluburi şi mă întâlnesc cu foarte mulţi jucători de la rivale, care sunt mai mult sau mai puţin lucizi. Din câte am înţeles, în localul unde au fost Ropotan şi Pulhac s-au mai aflat şi alţi fotbalişti.

Cum îi sfătuiţi pe “câini” să evite prima pagină a ziarelor?
Să schimbe locaţiile în care ies să se destindă . Sunt câteva cluburi care sună după paparazzi când apar vedete, ca să le fie făcută reclamă. Eu am barurile mele de încredere şi nu am fost niciodată deranjat de cineva

«Câinii» intră în cantonament

Antrenorul dinamoviştilor a decis ca astăzi, după reunirea lotului şi un antrenament de reacomodare, echipa să intre în cantonament la Săftica. “Puriul” susţine că decizia nu este cauzată de scandalul “Maneaua”: “Am nevoie de jucători pentru o serie de teste fizice. Marţi, miercuri şi joi avem programate câte trei antrenamente pe zi, vineri plecăm în Turcia. Consider că acest minicantonament este cea mai bună soluţie fiindcă la Săftica avem toate condiţiile”, a declarat Mircea Rednic.

Vrea puncte, nu spectacol

Mircea Rednic consideră că cel mai important lucru în acest retur este obiectivul fixat de conducere, câştigarea titlului, şi abia apoi îmbunătăţirea jocului. “În primul rând trebuie să adunăm puncte ca să ieşim campioni. Abia apoi ne putem gândi să îmbunătăţim jocul şi să facem spectacol pentru fani. Sunt convins că suporterii dinamovişti îmi vor da dreptate”, a zis “Puriul”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.