După ce a câștigat duminică, în premieră, titlul în ”Cetatea eternă”, Simona Halep a acordat un interviu pentru site-ul WTA Insider, vorbind despre importanța acestui turneu în evoluția carierei ei din ultimii șapte ani.

”Acest trofeu înseamnă mult pentru că, trebuie să recunosc, am visat la el din 2013. Am jucat bine aici de fiecare dată, dar am pierdut două finale la rând (n.r. – 2017 și 2018)”, a declarat sportiva de 28 de ani.

Și-a dat seama că poate mai mult

Halep a insistat pe participarea din 2013, când a ajuns până în semifinale, după ce a evoluat în calificări, pentru că ocupa abia locul 64 WTA. ”Îmi amintesc perioada aceea ca și cum ar fi fost ieri. Fiecare meci a fost nebun, iar emoțiile – foarte mari. Să ajung pe tabloul principal din calificări a fost pentru mine ceva fantastic. Faptul că am jucat bine mi-a dat mare încredere. N-am să uit niciodată acest turneu, pentru că aici a început totul. Ulterior, am câștigat șase titluri în 2013 și am terminat anul pe locul 11 WTA. La Roma a început totul”, a spus ocupanta locului 2 în topul mondial.


”2013 a fost un an minunat pentru mine. Poate chiar favoritul meu pentru că atunci am simțit ce înseamnă tenisul la nivel înalt, de atunci am tot urcat, fără să cobor. Sunt foarte recunoscătoare pentru acești șapte ani. Mă bucur că în sfârșit am acest trofeu, simt că-l merit”

Simona Halep

Campioana de la Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019) a fost întrebată ce i-ar spune variantei sale din 2013. ”Pe atunci mă certam cu toată lumea, cu mine, cu adversara, cu mingea, cu racheta, cu vremea, cu publicul, cu echipa. E o listă lungă. Am evoluat mult în această direcție, iar acum nu mă lupt decât cu adversara. Știu că dacă sunt calmă și pozitivă am o șansă mare la victorie. Sunt mândră de evoluția mea la nivel mental”, a răspuns Halep.

Jurnalistul a vrut să afle și care a fost cel mai exuberant mod în care românca a sărbătorit un triumf. ”N-am sărbătorit nici un trofeu într-un mod nebunesc pentru că nu sunt genul care să facă asta. În sufletul meu, însă, cel mai important moment este victoria de la Roland Garros. Au fost acolo familia mea, câțiva prieteni, Darren (n.r. – Darren Cahill, antrenorul ei), așa că m-am simțit foarte bine”, a declarat Simona.

”Așadar, n-ai desfăcut nici o șampanie în vârful Turnului Eiffel?”, a insistat jurnalistul. ”Sunt destul de stabilă emoțional, așa că nu fac astfel de lucruri. Poate după ce mă voi retrage, cine știe?”, a replicat, râzând, campioana de la Roma.

14 meciuri la rând a câștigat Halep până duminică

Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
PARTENERI - GSP.RO
Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Imagini din apartamentul groazei de la Onești, locul unde doi muncitori au fost uciși de Gheorghe Moroșan
Observatornews.ro
Imagini din apartamentul groazei de la Onești, locul unde doi muncitori au fost uciși de Gheorghe Moroșan
Horoscop 4 martie 2021. Balanțele au șansa de a face pași importanți în direcția dorită
HOROSCOP
Horoscop 4 martie 2021. Balanțele au șansa de a face pași importanți în direcția dorită
Românii vor avea buletine electronice cu cip începând din august. Anunțul ministrului Cercetării
Știrileprotv.ro
Românii vor avea buletine electronice cu cip începând din august. Anunțul ministrului Cercetării
Dezvăluiri din interior. Ce se întâmplă, de fapt, la clinica lui Gigi Becali. Un medic de acolo a rupt tăcerea
Telekomsport
Dezvăluiri din interior. Ce se întâmplă, de fapt, la clinica lui Gigi Becali. Un medic de acolo a rupt tăcerea
Oferta speciale pentru femei, în luna martie (Publicitate)
PUBLICITATE
Oferta speciale pentru femei, în luna martie (Publicitate)