Simona Halep poate ajunge în top 3 WTA, după turneul de la Wuhan. Calcule pentru Turneul Campioanelor

Comentează

Simona Halep, 27 de ani, se află în China, unde va participa la turneul de la Wuhan (22-28 septembrie). O competiție de la care sportiva din Constanța are mari așteptări.

Aflată pe locul 6 WTA, Simona Halep a fost eliminată anul trecut la Wuhan încă din primul meci, în turul 2, de slovaca Dominika Cibulkova, așa că o evoluție bună în China i-ar aduce puncte importante, cu care ar urca în topul WTA.

Concret, dacă se va impune la Wuhan, Halep va acumula 900 de puncte, cu ajutorul cărora ar putea ajunge până cel mult pe locul 3 WTA.

“Abia aştept să joc la Wuhan. Este a şasea oară la rând când merg acolo. De fiecare dată când mă întorc, locul este mai mare şi mai frumos”, a declarat Simona la plecarea din România.

În ceea ce privește starea de sănătate, sportiva de 27 de ani, care a fost sâcâită de o accidentare la glezna stângă, a ținut să-și liniștească fanii: “Sunt sănătoasă, dar uneori resimt dureri la încheieturi, însă asta este ceva normal pentru orice sportiv de performanţă”.

După Wuhan, Halep va participa la turneul de la Beijing (30 septembrie-6 octombrie), apoi la Turneul Campioanelor.

Conform specialiștilor în tenis, Simona Halep ar mai avea nevoie de 500 de puncte pentru a fi sigură de participarea la Turneul Campioanelor (27 octombrie-3 noiembrie) de la Shenzhen (China), competiție care marchează finalul sezonului și la care participă cele mai bune opt sportive din 2019. În acest top, sportiva din Constanța se află în prezent pe locul 3.

La Wuhan, Halep va juca direct în turul II cu cehoaica Barbora Strycova, 33 de ani, 31 WTA sau cu chinezoaica Xiyu Wang, 18 ani, 140 WTA.

Simona Halep joacă la Wuhan și la dublu unde, împreună cu Ralua Olaru, s-a calificat, ieri, în optimi, după 7-6, 4-6, 10-8, cu perechea Qianhui Tang / Xinyu Wang din China.

”Nu sunt două zile care să semene una cu alta în această viaţa. Este greu să te aştepţi la ceva, să repeţi ceva. Încerc să fiu cea mai bună variantă a mea în fiecare zi” – Simona Halep, locul 6 WTA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Douglas Rushkoff
InterviuExclusiv
10:00
Douglas Rushkoff, unul dintre cei mai influenți gânditori ai lumii: „O parte din tendința periculoasă spre naționalism e rezultat al impactului tehnologiei digitale”
Anca, șoferița româncă de TIR în Italia
09:50
O româncă a trăit ani la rând într-o cabină de câțiva metri, dar a ajuns una dintre cele mai respectate șoferițe de TIR din Italia
MONDEN
Gabriela Cristea si Victoria
09:57
Gabriela Cristea, mesaj emoționant de ziua fiicei sale. Imagini de colecție cu Victoria
Irina Columbeanu și Irinel Columbeanu | Foto: captură YouTube
09:09
Ce avere are Irinel Columbeanu în prezent: „Se află într-un depozit”. Ce moștenire îi va lăsa fiicei lui, Irina
POLITIC
Siegfried Mureșan la întâlnirea cu parlamentarii USR
08:59
Ce spune Siegfried Mureșan după întâlnirea cu parlamentarii USR: „L-am inclus în programul de guvernare”
Nicușor Dan
BREAKING NEWS
08:33
Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Rusia ar putea ataca o țară vecină: „Trebuie să fim pregătiţi”
Ultimele știri
10:12
Piața imobiliară din București se confruntă cu o creștere a timpului de vânzare la 50 de zile. Dan Puică, CEO Imobiliare.ro: „Prețurile și salariile au recuperat terenul, dar calitatea locuirii a rămas în urmă”
10:06
Asia Express, 23 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. O echipă riscă să părăsească competiția
10:06
Iarna a venit peste noapte pe Transfăgărășan. Ninge viscolit, iar drumarii intervin cu utilaje cu lamă și peste 5 tone de sare spre Bâlea Lac / VIDEO
10:06
Regula importantă pe care Ana Baniciu și Edy Kovacs și-au impus-o în relația lor. „Ele se întâmplă. Nu ne place”
TRENDING
22 sept.
Regula 2:2:2 în cuplu: metoda simplă care previne rutina și reaprinde scânteia dintre parteneri
22 sept.
Modificări importante în grila Antenei 1. Zilele în care Asia Express și Insula Iubiri nu vor fi difuzate
22 sept.
S-a deschis Chitila Plazza, mallul de 8.000.000 de euro și 5.780 de metri pătrați. Marile branduri care pot fi găsite aici
22 sept.
Horoscop 23 septembrie 2026. Peștii culeg unele beneficii de pe urma unor colaborări, a unor afaceri sau indirect, prin partenerul de cuplu
Femeie care curăță apa dintr-un frigider
06:10
Cum să scapi de apa din frigider
O persoană curăță toaleta
05:00
Cât de des trebuie curățată toaleta
Ce înseamnă YKK, literele de pe fermoarele din întreaga lume. Sursă foto: Profimedia.
22 sept.
De la ce vin cele trei litere gravate pe jumătate din fermoarele din întreaga lume
Misterul din spatele anesteziei generale: ce au descoperit cercetătorii când au scanat creierul pacienților „deconectați”. Foto: Getty Images
22 sept.
Unul dintre marile mistere nerezolvate ale științei: ce dezvăluie anestezia generală despre creier
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
O mașină neagră pe care scrie „carabinieri”
07:36
Un român și un italian s-au dat drept carabinieri și au înșelat o femeie cu 50.000 de euro, la Genova
Narcisa este românca stabilit în Germania care și-a deschis o gelaterie
07:13
O româncă stabilită în Germania povestește la ce au renunțat oamenii din cauza scumpirilor: „Nu-și mai permit”
Poliţistul Vlad Roşca, la ieșirea de la ultimul termen al procesului în care e judecat pentru uciderea tânărului de 21 de ani. Sursa foto: Vlad Chirea
ReportajExclusiv
07:00
Poliţistul care a ucis cu maşina un tânăr de 21 de ani în Poiana Braşov, la ultimul termen al procesului: „Orice sentinţă voi lua, e prea mică faţă de fapta pe care am comis-o”
Un avion de luptă F-19 al Armatei Române. Sursa foto: Profimedia Images
06:19
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la graniță. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
22 sept.
Apocaleapșa după Nicușor
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB