Iată câteva statistici interesante după primele 32 de meciuri ale Mondialului din Africa de Sud:

42 – numărul de goluri înscrise în etapa a doua a grupelor, o creştere de 68% faţă de golurile înscrise în prima rundă (25)

25,9% – procentajul şuturilor pe poartă transformate în goluri, în faza a doua a grupelor. Doar 18,9% au fost reuşite în prima fază.

6 – cartonaşe roşii s-au dat în meciurile din a doua etapă, crescând numărul total la 10

40% – aproape jumătate dintre cartonaşele roşii s-au dat în grupa D, câte unul în fiecare partidă dintre Germania, Australia, Serbia şi Ghana.

14 – este numărul de şuturi pe poartă al Angliei, dintr-un total de 294 pe parcursul turneului, în primele două faze ale grupelor.

66% – Noua Zeelandă pare a fi România din 2008. A reuşit doar 3 şuturi pe poartă, iar două dintre ele s-au transformat în goluri. Este cel mai bun procentaj dintre echipele prezente în Africa de Sud.

558 – este numărul de minute în care Elveţia nu a primit gol la un Campionat Mondial. Din 1994 şi până la meciul cu Chile n-au fost învinşi elveţienii.

31% – Aproape o treime dintre golurile Portugaliei la turnee finale au fost marcate împotriva Coreei de Nord – 12 în total. 7 reuşite în meciul de luni şi alte 5 în 1966, când echipa lui Eusebio a revenit de la 3-0 şi a bătut cu 5-3.

0 – niciun gol nu primise Brazilia de la vreo echipă africană, înainte de reuşita lui Drogba de duminică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.