După Cristi Tănase, dorit de Al Ittihad, un alt jucător se poate despărți de Steaua. Iasmin Latovlevici (28 de ani) era, anul trecut, titularul postului de fundaș stânga al echipei din Ghencea și o posibilă soluție pentru echipa națională. Între timp, Lato a pierdut postul de titular în favoarea lui Lucian Flip și a început să se gândească la plecare. Acesta a fost dorit, în trecut, de Dinamo Zagreb, dar poate ajunge chiar mai sus, în Serie A, unde este dorit de două echipe. Anunțul a fost făcut de impresarul său, Florin Iacob.
"Categoric, dacă e o ofertă care să mulţumească clubul şi pe el, ar fi preferabil să plece. Dacă nu, îşi continuă contractul până în vară la Steaua. Deocamdată nu ni s-a propus prelungirea, dar, din câte am înţeles, vor fi discuţii şi cu el.A fost interes clar din partea celor de la Dinamo Zagreb. Cluburile au discutat între ele. Nu ştiu cât au cerut cei de la Steaua. Nu i-a convenit lui Iasmin că a picat transferul, dar a trecut peste.A avut un sfârşit de sezon slab, poate cel mai slab din cariera lui. Eu ştiu de două echipe din Italia, din Serie A, care vor fundaş stânga, şi l-am propus.Şi dacă-i interesează, i-am îndemnat să se adreseze clubului. Poate-i fac o surpriză, cum i-am făcut când a venit la Steaua. Atunci a venit din postura de rezervă a lui Sepsi, la Timişoara", a declarat Iacob, la Digi Sport.