Cu doar 20 de puncte adunate după tot atâtea etape, Sunderland este în rahat până la gât. De sâmbătă trecută însă, expresia a devenit dureros de actuală pentru club și pentru suporterii lui. Asta deoarece în timpul meciului cu Reading s-a petrecut un eveniment despre care n-ai fi putut crede că se poate produce într-un asemenea context: un fan al pisicilor negre a fost suprins cu pantalonii în vine, în timp ce defeca în tribună! “Stadionul luminii” (n.r. – Stadium of Light), arena lui Sunderland, a devenit astfel “stadionul rușinii”.

Un alt suporter, care a avut ghinionul să se afle în imediata apropiere a făptașului, a fotografiat momentul și l-a descris ulterior pe un site de socializare: “Astăzi, acest individ și-a dat pantalonii jos, s-a așezat și a defecat. Toți din jurul lui s-au îndepărtat, dar el și-a tras pantalonii și a continuat să stea acolo. Apoi au venit polițiștii și l-au scos afară. Un vecin care stătea în rândul din față a văzut rahatul și a început să vomite”. 

A fost exclus pe viață de la meciurile favoriților

Reacțiile microbiștilor nu au întârziat. Unii au încercat să explice gestul incalificabil al fanului respectiv, considerându-l un fel de protest extrem față de jocul și rezultatele dezamăgitoare ale echipei. “Dar nu s-a gândit că un amărât de îngrijitor va trebui să curețe mizeria făcută de el?”, a replicat cineva. ”Să-ți tratezi propria casă ca o toaletă e dincolo de înțelegerea mea”, a scris altcineva.

Cotidianul The Sun pretinde că vinovatul a fost identificat de oficialii clubului Sunderland, care i-au interzis pe viață să mai asiste la meciurile echipei favorite. O sancțiune identică fusese pronunțată anterior și împotriva unui fan al lui Tottenham, surprins de camerele de supraveghere ale stadionului Wembley în timp ce urina într-un pahar pe plastic pe care avea să-l arunce în sectorul ocupat de fanii lui West Ham United.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.