După câştigarea Copei América (1999), Cupei Mondiale (2002), Cupei Confederaţiilor (2005), Balonului de Aur (2005) şi Ligii Campionilor (2006), lui Ronaldinho îi mai lipsea doar Copa Libertadores pentru a deveni singurul fotbalist din lume cu cele şase trofee în palmares.
I-a ironizat pe cei care îl considerau terminat
Şi cercul s-a închis ieri, când a triumfat cu Atletico Mineiro în varianta sud-americană a Ligii Campionilor din Europa. Extrem de fericit pentru acest succes, Ronaldinho nu a uitat să-i ironizeze pe cei care îl considerau prea bătrân pentru marea performanţă.
“Copa Libertadores era singurul trofeu care îmi lipsea şi acesta a fost motivul pentru care m-am întors acum doi ani în Brazilia. Toţi spuneau atunci că sunt terminat şi că timpul meu a trecut. Vreau să-i aud şi acum”, a declarat marele atacant brazilian, care de-a lungul carierei a mai jucat pentru Grêmio (1998-2001), Paris Saint-Germain (2001- 2003), Barcelona (2003- 2008), AC Milan (2008- 2010) şi Flamengo (2011- 2012).
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.