Valentin Iliev (37 de ani) a fost unul dintre cei mai apreciați străini care a trecut prin curtea Stelei. Inițial, el a venit în România la Universitatea Craiova, dar consacrarea a cunoscut-o la Steaua, unde în perioada 2011 – 2012 a strâns 35 de apariții și 4 goluri. Apoi s-a întors la ȚSKA Sofia.

iliev0Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Acolo, bulgarul i-a luat ochii cu preocupările lui legate de cele sfinte. „Valio” nu pleca nicăieri fără Biblie.

Valentin Iliev a ajuns slujitor al Bisericii. E antrenor la ”clona” lui ȚSKA Sofia

Și la Sofia, ca și la București, sunt la modă „clonele”. ȚSKA Sofia are și ea altă echipă în liga a patra, formată de fanii care n-au agreat fuziunea ȚSKA – Litex. Majoritatea fanilor a rămas lângă echipa din prima divizie. 

Valentin Iliev (37 de ani) e antrenor la ȚSKA Sofia 1948, „clona” din liga a patra. În timpul liber slujește într-o bisericuță din Bistrița, un sat cu 5.000 de locuitori din Bulgaria. Fundașul era recunoscut pentru credința lui încă din perioada petrecută la Steaua. 

Iliev a jucat în carieră la Botev Vrața, Metalurg Zaporojie, ȚSKA Sofia, Terek Groznîi, Universitatea Craiova, Steaua București și Volin Luțk.

În timpul liber, Valentin Iliev e țârcovnic. „Activitățile prin care îl ajut pe părintele Victor sunt doar o mică expresie a gratitudinii pentru Dumnezeu și a pentru tot ceea ce face El pentru noi. Ar trebui să fim oameni! Ăsta e cel mai important lucru în viață. Când ești un om serios, lucrul ăsta se transpune și pe teren”, a declarat Iliev pentru btvnovinite.bg.

CITEȘTE ȘI: 

JURNAL DE FRONT DIN AFGANISTAN. Ziua 4: Kandaharul, văzut din elicopter – GALERIE FOTO/ VIDEO 360°

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.