«Hoţii, Hoţii! Vrem arbitri străini!»

El a invocat existenţa mai multor urme în părţi diferite ale zonei de bătaie şi şi-a arătat talpile pantofilor pentru a dovedi că n-a atins pragul. Şi mai vehemenţi au fost fanii stelistului. “Hoţii! Hoţii!” şi “Vrem arbitri străini!”, au fost două dintre scandările lor. Unul dintre organizatori a vrut să-i evacueze! După lungi discuţii, de peste un sfert de ceas, decizia arbitrilor a rămas în picioare, iar titlul naţional i-a revenit lui Adrian Vasile, campion şi anul trecut.

Români, în tricouri cu SUA şi Kenya!

Vali Toboc a pierdut titlul naţional la lungime şi a contestat vehement anularea ultimei sale sărituri! VEZI CUM a reacționat
Una dintre problemele cu care se confruntă atleţii din ţara noastră o reprezintă lipsa echipamentului de concurs. Din acest motiv, la Naţionalele de seniori şi de tineret, unii dintre competitori n-au apărut în tricouri personalizate, în culorile şi cu emblema cluburilor pe care le reprezentau. Victorios la 200 de metri, Alexandru Terpezan a alergat sub însemnele SUA, iar Nicolae Soare, triumfător la 5.000 m şi la 10.000 m, a purtat un tricou pe care scria Kenya. Nici FR de Atletism nu stă mai bine, neexistând un contract cu un producător de echipament.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.