„Fetele merită o primă mai mare și eu sincer o să vă spun că premierul m-a sunat și el ar vrea să găsească o soluție ca ele să fie premiate altfel decât suma prevăzută în HG (Hotărâre de Guvern). Normal, fetele trebuie să primească 14.800 de lei, însă vor primi 50.000 de lei de sportivă. Este un efort mare, dar meritat din punctul meu de vedere”, a spus Elisabeta Lipă, noul ministru al Tineretului și Sportului.
De altfel, preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Alexandru Dedu, a anunţat mărirea primelor acordate de MTS chiar la Aeroportul „Henri Coandă”, la sosirea delegaţiei echipei naţionale din Danemarca. Oficialul FRH nu a dezvăluit suma pe care o va primi fiecare handbalistă, dar a menţionat că şi sponsorii federaţiei vor suplimenta la rândul lor bonusul pentru medalia de bronz.
„În şedinţa de Guvern de miercuri se va aproba o mărire substanţială a primelor. Mulţumim foarte mult domnului Cioloş (n.r. – premierul Dacian Cioloş), doamnei Lipă (n.r. – ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă). În acelaşi timp, am semne de la partenerii noştri că vor suplimenta primele fetelor. Mulţumim tuturor. Chiar şi aşa este puţin faţă de ceea ce au dat (n.r. – handbalistele)”, a afirmat Dedu, în noaptea de luni spre marţi, la Salonul Oficial al Aeroportului „Henri Coandă”.
Naţionala feminină de handbal a României a cucerit medaliile de bronz la Campionatul Mondial din Danemarca, duminică, la Herning, după ce a învins Polonia cu scorul de 31-22 (15-8), în finala mică a competiţiei.
România se va lupta cu echipele Danemarcei, Muntenegrului şi Uruguayului pentru calificarea la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, turneul preolimpic fiind programat în perioada 17-20 martie 2016. Primele două clasate în grupă se vor califica la Olimpiadă.
CITIȚI ȘI CARE ESTE DIFERENȚA URIAȘĂ DINTRE PRIMELE DE LA FOTBAL ȘI CELE DE LA HANDBAL
CUM AU FOST ÎNTÂMPINATELE FETELE LA SOSIREA DE LUNI SEARĂ