Totuși, aderarea Carpatair vine într-o perioadă complicată pentru industria aviatică. Companiile aeriene se confruntă simultan cu volatilitatea prețului kerosenului, riscuri de aprovizionare, taxe aeroportuare și de navigație ridicate, costurile generate de sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii și o presiune fiscală tot mai mare.
În acest context, prin ACAR se dă semnalul că operatorii aerieni români caută o reprezentare comună mai puternică într-o piață europeană extrem de competitivă.
Carpatair, peste 25 de ani în aviația europeană
Carpatair a fost înființată în anul 1999 și operează în baza Certificatului de Operator Aerian RO-003. După TAROM, este a doua cea mai veche companie aeriană românească de transport comercial de pasageri care continuă să opereze. Cu sediul la Timișoara, compania a dezvoltat în primii ani o rețea extinsă de zboruri regulate interne și internaționale, construită în jurul unui sistem regional de conexiuni.
Ulterior, Carpatair și-a adaptat modelul de afaceri și s-a specializat în operațiuni ACMI, wet lease și charter. Într-un contract ACMI, operatorul pune la dispoziția companiei beneficiare aeronava, echipajele, mentenanța și asigurarea, asigurând astfel capacitate suplimentară în perioadele aglomerate sau atunci când alte aeronave sunt indisponibile.
În ultimii ani, Carpatair a operat pentru transportatori europeni precum airBaltic, iar în prezent desfășoară operațiuni pentru Volotea. Compania a furnizat capacitate operațională și unor transportatori aerieni români.
Flota operațională este formată din trei aeronave Airbus: două Airbus A319 și un Airbus A320. Activitatea recentă a aeronavelor arată dimensiunea europeană a operațiunilor Carpatair. În ultimele zile, acestea au aterizat sau au decolat de pe aeroporturi precum Nantes, Nisa, Veneția, Atena, Vilnius, Faro, Corfu și Verona.
ACAR ajunge la nouă companii aeriene și opt membri parteneri
Odată cu intrarea Carpatair, Asociația Companiilor Aeriene Românești „Carpathia” ajunge la nouă companii aeriene membre: TAROM, HiSky, AnimaWings, DAN AIR, HelloJets, FlyLili, Legend Airlines, Star East Airline și Carpatair.
Asociația reunește operatori cu modele de afaceri diferite: transport regulat, curse interne și internaționale, charter, ACMI și wet lease. Această diversitate îi permite să reprezinte o parte importantă a industriei aeriene românești, de la compania națională și operatorii de linie până la transportatorii specializați în furnizarea de capacitate pentru alte companii europene.
ACAR are și opt membri parteneri din domenii conexe aviației: Aeroportul Internațional Craiova, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, Uplift Aviation Services, Lagardère Travel Retail România, DP World Logistics România, Airplate, JETAV Flight Training și BBOOK Business Bookings.
Prin această structură, asociația aduce la aceeași masă companii aeriene, aeroporturi, organizații de pregătire profesională, furnizori de servicii, operatori logistici și companii care lucrează direct cu industria călătoriilor.
Marius Popescu: „ACAR nu mai este un proiect aflat la început”
Marius Popescu, președintele Asociației Companiilor Aeriene Românești „Carpathia”, afirmă că aderarea Carpatair are atât o valoare simbolică, cât și una practică pentru reprezentarea industriei.
„Pentru noi, aderarea Carpatair reprezintă o onoare. Vorbim despre a doua cea mai veche companie aeriană românească aflată în operare, despre un operator care a traversat mai multe etape ale pieței europene și care continuă să ducă expertiza aviatică românească pe aeroporturi din întreaga Europă.
Asociația nu mai este un proiect aflat la început, ci una dintre cele mai puternice și mai reprezentative structuri profesionale din aviația românească. Nu ne propunem să fim doar o voce critică. Vrem să fim o platformă de soluții, dialog și cooperare, capabilă să contribuie la construirea unor politici publice predictibile și la menținerea competitivității companiilor aeriene românești”, a declarat Marius Popescu.
Președintele ACAR consideră că experiența Carpatair în operațiunile ACMI și wet lease va aduce asociației o perspectivă importantă asupra pieței europene, unde companiile aeriene apelează tot mai des la capacitate externă pentru a acoperi vârfurile de trafic, întârzierile la livrarea aeronavelor sau perioadele de mentenanță.
Kerosenul rămâne una dintre cele mai mari presiuni asupra companiilor
ACAR apreciază că suntem într-un moment în care costul combustibilului continuă să fie una dintre principalele probleme ale transportatorilor aerieni. Cel mai recent monitor al International Air Transport Association – IATA indica un preț mediu global al kerosenului de aviație de 127,06 dolari pe baril, în creștere cu 6,7% față de săptămâna precedentă.
Pentru întregul an 2026, IATA estimează un preț mediu de 152 de dolari pe baril, cu aproape 70% mai mare decât media de 90 de dolari din 2025. Factura totală pentru combustibil a companiilor aeriene ar urma să crească de la 252 de miliarde de dolari în 2025 la aproximativ 350 de miliarde de dolari în 2026. IATA estimează că profitabilitatea globală a industriei se va înjumătăți, pe fondul costurilor cu combustibilul și al perturbărilor generate de războiul din Orientul Mijlociu.
Europa este deosebit de expusă. Potrivit unei analize Reuters publicate la 13 iulie, stocurile europene de kerosen acopereau mai puțin de 30 de zile de consum, în condițiile în care continentul depinde în continuare de importuri și de funcționarea rutelor energetice din Orientul Mijlociu.
„Chiar dacă prețul a coborât față de vârful atins în primăvară, problema nu a dispărut. Companiile aeriene operează într-un mediu în care combustibilul poate crește rapid de la o săptămână la alta, iar contractele comerciale și prețurile biletelor nu pot fi ajustate cu aceeași viteză.
Peste această volatilitate se suprapun costurile ETS, taxele aeroportuare, tarifele de navigație, costurile de mentenanță și lipsa aeronavelor disponibile pe piață. Pentru operatorii mai mici, marja de rezistență este foarte redusă”, afirmă președintele ACAR.
ACAR cere diminuarea TVA pentru zborurile interne
Una dintre principalele solicitări ale asociației este reducerea TVA pentru transportul aerian intern. În prezent, zborurilor interne li se aplică în România cota standard de 21%. Astfel, se susține că această fiscalitate afectează dezvoltarea rutelor interne și creează situații în care o călătorie între două orașe din România poate deveni mai scumpă decât un zbor internațional.
„Reducerea TVA nu trebuie privită ca un avantaj acordat companiilor aeriene. Este o măsură pentru conectivitatea României. Un tarif mai accesibil poate genera mai mulți pasageri, mai multe frecvențe și legături viabile între regiuni care, pe cale rutieră sau feroviară, sunt încă separate de multe ore de călătorie”, afirmă Marius Popescu.
Libertatea a relatat anterior despre solicitarea ACAR privind reducerea TVA, precum și despre propunerea ca anumite rute interne să fie tratate drept servicii de utilitate publică.
Suspendarea temporară a costurilor EU ETS
ACAR a cerut, alături de alte asociații similare de pe bătrânul continent, instituțiilor europene introducerea unei măsuri temporare de suspendare sau compensare a plăților aferente sistemului EU ETS pentru operatorii aerieni afectați de contextul geopolitic, inclusiv pentru costurile asociate emisiilor din primul semestru al anului 2026. Aceștia susțin că măsura nu ar trebui să însemne abandonarea obiectivelor de mediu, ci evitarea suprapunerii unui cost suplimentar peste șocul energetic cu care se confruntă în prezent operatorii.
„Aviația trebuie să își continue procesul de decarbonizare, dar tranziția nu poate fi finanțată prin slăbirea companiilor europene exact în momentul în care acestea suportă un șoc energetic și operațional major. Am cerut o soluție temporară și proporțională, nu renunțarea la obiectivele de mediu. În lipsa unui echilibru, riscăm să reducem competitivitatea operatorilor europeni în raport cu transportatori din afara Uniunii Europene, care nu suportă întotdeauna aceleași costuri”, a declarat Marius Popescu.
Solicitările privind flexibilitatea temporară în sistemul EU ETS, reducerea TVA pentru zborurile interne și declararea conectivității aeriene interne drept serviciu de utilitate publică au fost prezentate de ACAR și la Bruxelles, în cadrul unor discuții organizate la Parlamentul European.
„Aviația nu este un lux”
Industria încearcă să convingă autoritățile că transportul aerian nu trebuie tratat exclusiv drept o activitate comercială. Asociația susține că aviația are un rol direct în conectivitate, turism, investiții, exporturi, mobilitatea forței de muncă și dezvoltarea regională.
„Aviația nu este un lux și nu poate fi evaluată doar prin prețul unui bilet. Fiecare rută înseamnă conectivitate economică, turism, investiții și acces mai rapid între regiuni. Obiectivul nostru este clar: un sector aerian competitiv, conectat și sustenabil în România, în beneficiul pasagerilor și al economiei naționale”, a concluzionat președintele ACAR.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4a9b961532a3f92280b778f87e2be61.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6232e2c17b09c76d65c853c75e1020ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4aa8601bfcee04ed7d043c77224ef664.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4682bf9552dc09c080fb55e86e6b1e3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a4bf2657fd93bb1f0d09eacd41dc44fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1c29749cb2b2cca2f289d54d52bd0782.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_52c8fedc2949dab1534790664e8b56a6.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2464543840ba411bbc5d77339cda3a55.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4e5d10b42789a9424cb14fd469ee9524.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c3ac6e943100f9a48031f023b412bb32.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_486ffe9db9255834d83b3cbd179c3ade.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_9b8da4c6ee8b149b98232f4f7cd74107.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f16676e19a018adb93554ba8373cbb3a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4513e6af663ba8856eb3f9a8beec86c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6319221923aa733a34ecad80e8124221.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_a3f1aed6b1d59d8426a6bbfeb37bd137.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_1304e4be58b96496e7a807e30fead70a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6793798293508e8f3bdb47f303c1f131.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4a0f2a8a483c72d739515491d554fee1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_28fa6fb9c1c04657d6baa061eaf45069.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a6dab4df023dcac74ab6c45c003c1ba2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/robert-sighiartau-si-reporterul-radu-eremia-la-interviurile-libertatea-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/mirela-vaida.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/radu-valcan-insula-iubirii-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_343c6c93aadfa09e31182c11df5f5044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_09502a4a95e344a357b73629524568bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/radu-miruta-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-18-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oras-masini-interzise-ploaie-europa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ceapa-langa-cartofi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/accident-familie-republica-moldova-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/produse-gatite-carne-vegetala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cum-iti-lasi-casa-in-siguranta-inainte-de-a-pleca-in-concediu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/faina-de-tapioca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-este-sapunul-de-marsilia-si-la-ce-se-foloseste.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/dacia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-numara-bani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/case-si-cladiri-in-bucuresti-romania-shutterstock2132543327-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nostalgici-dupa-ceausescu-comunism-profimedia-0585790561.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/new-project-3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-in-parlament-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilie-bolojan-nicusor-dan.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.