Sancționarea de către UEFA a lui Mirel Rădoi pentru faptul că nu are licență de antrenor ar putea avea repercursiuni mai grave pentru clubul patronat de Gigi Becali decât amenda de 50.000 de euro primită de la forul european.
Concret, Steaua a călcat pe bec în fața UEFA într-o perioadă cum nu se poate mai proastă pentru ea, când se afla sub atenta supraveghere a forului condus de Michel Platini.
În 25 iunie 2013, Steaua a fost iertată de UEFA de excluderea din cupele europene, după ce patronul campioanei României, Gigi Becali, fusese condamnat în dosarul ”Valiza”, dar, în schimb, a primit o ultimă avertizare. Și o perioadă de grație de cinci ani, timp în care Steaua a intrat sub supravegherea UEFA și în care era obligată să NU comită nici o abatere. În caz contrar, pedeapsa cu suspendarea pe un an din competițiile continentale este activată. Cum Steaua a ”uitat” de avertizarea UEFA, crezând că se joacă și în Europa în cazul Rădoi precum în România de-a uite antrenorul, nu e antrenorul, forul continental ar putea activa fără probleme clauza și, implicit, să excludă trupa finului lui Gigi Becali din Europa! Decizia este acum la latitudinea UEFA, iar Steaua tremură pentru viitorul său.
Asta cu atât mai mult cu cât Gigi Becali a anunțat voalat că într-un an și jumătate va băga echipa în insolvență, dacă între timp echipa nu-i va aduce bani, cât mai mulți bani, din participările în grupele unei cupe europene.
”Fără discuție, Steaua ar trebui penalizată drastic de UEFA pentru această prostie făcută în cazul lui Mirel Rădoi. Ca să fii antrenor, trebuie să ai o școală, precum șoferii sau maiștrii. Cum Rădoi nu o are și nici n-o poate avea în următori patru-cinci ani cel puțin, Steaua este în culpă”, a precizat, pentru SportNews.ro, Sorin Răducanu. Fostul candidat la șefia Federației Române de Fotbal a adăugat: ”Sută la sută este o greșeală impardonabilă a celor care conduc echipa bucureșteană. Nu te poți juca așa cum vrei tu cu UEFA, mai ales când știi foarte bine că ești monitorizat și ai o perioadă de grație care ”expiră” de abia în iunie 2018. Asta e, cei de la Steaua și-au făcut-o cu mâna lor”.
Reacția lui Gigi Becali la aflarea verdictului dat de UEFA în cazul Mirel Rădoi a fost halucinantă: ”Nu este nici o problemă, Mirel va sta cu mine în lojă și va antrena de acolo. Pedrazzini va fi antrenor și Rădoi va fi antrenor în lojă și o să antreneze de acolo și cu asta basta„, a spus, la DigiSport, patronul Stelei.
Gigi Becali a fost condamnat în dosarul ”Valiza” la trei ani de închisoare cu executare. În 2008, patronul Stelei a vrut să ofere o valiză cu 1,7 milioane de euro jucătorilor echipei Universitatea Cluj pentru a-și apăra corect șansele în meciul cu CFR Cluj, trupă aflată în luptă directă pentru titlu cu Steaua. Judecătorii au considerat că acțiunea lui Gigi Becali a fost ilegală, așa că, pe lângă condamnarea în dosarul ”Valiza”, acesta a rămas și fără banii pe care voia să-i ofere drept recompensă ”șepcilor roșii”. Suma respectivă a fost virată intergral de șeful FCSB în contul Fisului la începutul anului acesta, mai precis la 23.01.2015.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_01d694eecfc9e7f66a0cfe8223e35414.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_308f08121a40fef54d3a32f4c4365343.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d28edc2b53778af31c04f7e456e71516.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1be262cf0ec3d3b6f7e93598f1280339.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_22189f7b3e84ba89582aad88dd3dd064.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fe99e071cd50cb74ef9ec754a815d81c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_18d1fda29493b8ab7c66de9cb87a76d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_9ecf5da8460cb5afa42f79558fda93b0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_090863e66f3a7a532f26c8551046055e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b5a2b587d6151308f8bc00a04185f831.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b020f24ab82649848fe655e725b5fe1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_e09dbed88c568286ae78a811e7a1c6a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d75bd7321808a6c110c9b90ba40e979a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6d27a53fe976b463e9ff2512892ba77e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/08/ALXL84101.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_4e6c7a944281a9d691b993f5ab9ca9e8.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/alexandru-rogobete-ministrul-sanatatii-1-e1777061502383.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/lia-savonea-sacou-negru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_7c1dbf3d653a0742b9c76d791e9f0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_318590783270cd71705f86f310662741.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dorian-popa-si-andreea-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/faimosii-bucurie-start-unificare-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0ae7575b697492d75ae36719474174ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_97c519718c2af23eb8a31a71f595f497.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-simion-presedintele-aur-alaturi-de-parlamentarii-formatiunii-sustine-o-declaratie-de-presa-la-palatul-parlamentului-duminica-7-septembrie-2025--foto-hepta-scaled-e1777056028854.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-conferinta-guvernul-romaniei-23-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-25-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/o-roata-panoramica-de-60-de-metri-va-fi-mutata-dupa-ce-o-femeie-s-a-plans-ca-cei-care-se-dau-in-ea-ii-pot-vedea-dormitorul--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-hepta-scaled-e1777053852118.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/bilet-loto-bancnote-euro-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/essilorluxottica-este-o-companie-de-optica--fotoessilorluxottica-scaled-e1777038588262.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-dormim-mai-bine-cu-un-picior-scos-de-sub-patura.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imnul-angliei-versuri-god-save-the-king-si-istoric.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cat-de-des-poti-face-radiografie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-se-obtin-benzina-motorina-si-kerosenul-din-titei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/hepta4180424.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/metrou-bucuresti-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/costel-alexe-137340inquamphotosoctavganeae-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tronsonul-1-motca-targu-frumos-al-autostrazii-a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-institutul-de-matematica-al-academiei-romane-simion-stoilow--foto-agerpres-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-claudiu-manda-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-simon-ilie-bolojan-nicusor-dan--fotografii-hepta-dumitru-angelescu-profimedia-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-la-o-conferinta-la-las-vegas-foto-profimedia-e1776449977162.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.