Sute de persoane la comemorarea Monicăi Lovinescu, la 100 de ani de la nașterea sa. Gabriel Liiceanu: „Această gală nu stă sub înaltul patronaj al preşedintelui României”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Astăzi, 19 noiembrie, se împlinește un secol de la nașterea Monicăi Lovinescu, jurnalistă și critic literar. Aproape 800 de persoane s-au strâns la Ateneul Român pentru a o comemora, printre care scriitorii Andrei Pleşu, Radu Paraschivescu şi Mircea Cărtărescu. Emisiunile ei de la Radio Europa Liberă, post interzis de comuniști, le așteptau și le ascultau o mulțime de români.
Cuprins:
O gală dedicată memoriei Monicăi Lovinescu are loc, pe 19 noiembrie, la Ateneul Român, unde scriitorii Gabriel Liiceanu și Horia-Roman Patapievici poartă un dialog despre activitatea sa remarcabilă. „Despre memorie ca datorie” este tema conversației, ca să ne amintim de jurnalista și criticul literar Monica Lovinescu, care s-a opus regimului comunist din Franța, unde se afla în exil.
Mulți dintre participanți nu sunt însă autori de romane sau de poeme, ci arhitecți, profesori sau medici. „Ne impresionează sensibilitatea Monicăi Lovinescu şi a soțului său Virgil Ierunca. Ne bucurăm mult să fim aici”, spune un arhitect care aşteaptă la coada din curtea Ateneului împreună cu soția sa.
Violonistul Valentin Șerban, violoncelistul Ștefan Cazacu și pianistul Dragoș Dimitriu interpretează, în deschiderea galei, Nocturna (Adagio) de Franz Schubert. „O piesă pe care Monica Lovinescu o iubea atât de mult, încât își dorea să îi însoțească sfârșitul”, spune Gabriel Liiceanu.
„Statul nu le-a spus noilor generații cine au fost Monica Lovinescu și Virgil Ierunca”
„Nu cred că am participat niciodată la o comemorare cu o asemenea semnificație. (...) Vrem să onorăm prezența, memoria, fapta unor mari destine care ne-au construit”, explică Liiceanu în dialogul cu Patapievici. „Fără ei - ne referim la Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca - nu am fi avut reperele de conduită pe care ni le-au dat ei”.
Despre gala din această seară filosoful precizează că e un moment de bucurie, dar şi de tristețe. „Ei nu mai sunt ca să vadă cât de mult i-am iubit. E o declarație de iubire post-mortem”.
La întrebarea lui Patapievici despre cine a fost de fapt Monica Lovinescu, Liiceanu răspunde subliniind că mulţi tineri şi nu numai știu prea puțin despre aceasta.
Instituțiile statului nu au făcut nimic pentru a le spune noilor generații cine au fost Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. (...) Această gală nu stă sub înaltul patronaj al preşedintelui României.
În ce priveşte relația familiei Lovinescu cu lumea literară, Patapievici remarcă o continuitate de la casa lui Eugen Lovinescu până la locuința fiicei lui din Franța, unde au ajuns scriitorii români şi volumele lor: „În casa din Paris s-a perindat toată literatura contemporană română care a contat”. De asemenea, Patapievici amintește că, deși ne aflăm la centenarul Monica Lovinescu, este imposibil să nu vorbească și despre poetul Virgil Ierunca: „Ei sunt ca un stejar cu două trunchiuri”.
Supraviețuitoare a incendiului de la Colectiv, premiată pentru memorialistică
În această seară, s-a decernat pentru prima dată Premiul Monica Lovinescu, pentru volume de memorialistică. Scriitoarea Ioana Pârvulescu le-a acordat distincția lui George Ardeleanu, pentru ediția integrală „Nicolae Steinhardt”, şi Alexandrei Furnea, supraviețuitoare a incendiului de la Colectiv, pentru cartea „Jurnalul 66. Noaptea în care am ars” şi „pentru curaj civic”.
Pe lista scurtă s-au mai aflat trei nume: Cătălin Pavel, autorul cărții „Animalele care ne fac oameni”, Constantin Vasilescu, cel care a coordonat „Morfologia nevinovăției. Alfabetul detenției feminine în comunism”, și Marina Vazaca, traducătoarea ediției „Chateaubriand, Memorii de dincolo de mormânt”.
În încheierea evenimentului, pianistul Florian Mitrea și Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Gabriel Bebeșelea, susțin „Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră” de Beethoven.
„M-au agresat fizic înainte de ziua mea, ordinul era să mă lase legumă”
Curajul Monicăi Lovinescu a atras atenția autorităților din România, care au arestat-o pe mama sa, Ecaterina Bălăcioiu. Comuniștii voiau, astfel, să o convingă pe Monica Lovinescu să revină în țară. Mama acesteia a rezistat doi ani în detenție, în condiții cumplite, însă în 1960 a murit la Jilava.
„În plină ședință a Comitetului Central – pe urmă intervenția a fost publicată în «Scânteia» – Titus Popovici a spus, aprobat de șeful statului, că din pricina mea și a lui Virgil Ierunca (soțul său, n.r.) scriitorii din România nu îndrăznesc să-și dea pe față convingerile comuniste”, a relatat Monica Lovinescu într-un interviu cu Max Bănuș, redactor la Europa Liberă în Germania, în ianuarie 1989.
Dialogul de-atunci a fost despre emisiunea Monicăi Lovinescu „Teze și antiteze la Paris”, precum și despre agresiunea fizică asupra ei, la ordinele lui Nicolae Ceaușescu.
„M-au agresat fizic în 1977, cu o zi înainte de ziua mea. După teoria dezvoltată de Pacepa (general în Securitate, n.r.) în cartea lui, după ordinul care i s-a dat părea că nu era să mă omoare, ci să mă lase în stare de legumă, să mă bată în așa fel încât centrii nervoși să fie distruși”, a spus Monica Lovinescu în emisiunea lui Max Bănuș.
Azil politic în Franța
Născută pe 19 noiembrie 1923, Monica Lovinescu, fiica criticului literar Eugen Lovinescu și a profesoarei Ecaterina Bălăcioiu, a absolvit Facultatea de Litere din Bucureşti, în ‘46. La scurt timp, după instaurarea regimului comunist, a plecat la studii la Paris cu o bursă din partea statului francez. Ulterior, a solicitat azil politic în Franţa.
Colaborarea cu Radio Europa Liberă a început-o în 1962 și a avut două emisiuni – „Teze şi antiteze la Paris” şi „Actualitatea culturală românească” – ascultate de mulți români care trăiau sub regimul comunist. Cuvintele ei despre curaj, libertate și speranță ajungeau atât la oamenii de cultură, cât și la publicul larg.
După 1990, Monica Lovinescu a publicat articole în reviste din România precum „Contrapunct”, „România literară” și „Revista 22”. Noile generații găsesc munca și povestea sa de viață în numeroasele volume publicate în special de Editura Humanitas. Printre acestea, cronicile literare pe care le-a citit la radio – „Unde scurte, 1990–1996”, cartea „La apa Vavilonului”, un important volum de memorialistică de exil, și cele șase volume de jurnale.
Monica Lovinescu și soțul ei au decis să rămână în continuare în Franța după Revoluție. Aceasta a decedat acolo pe 20 aprilie 2008, la 84 de ani.
laurlaur2180 19.11.2023, 15:08
Mulți au crescut cu vocea dumneaei!
Vale25 19.11.2023, 15:30
O femeie puternică...însă tot la francezi a preferat să trăiască...
Andrissima 19.11.2023, 15:39
Un articol destul de interesant. :)
Frumosul1 19.11.2023, 15:45
Dumnezeu să o ierte o eroină care a luptat împotriva comuniștilor
lipanileana 19.11.2023, 15:50
O femeie puternică și curajoasă.