Turcia încă își revine în urma tentativei de lovitură de stat care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă. Aproximativ 290 de oameni au murit, printre care și 100 de puciști, în urma violențelor din Ankara și Istanbul, potrivit unui bilanț oficial. Primele victime civile au avut funeraliile duminică, la o ceremonie de acest fel participând și președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Soldații care au susținut tentativa de lovitură de stat nu vor avea însă parte de funeralii.

Mai exact, directoratul pe probleme religioase din Turcia a anunțat că imamii nu vor conduce rugăciunile pentru ”soldații pro-puciști care au lovit în națiunea turcă”, transmite Anadolu. Mai precis, cei 75.000 de imami au primit interdicție să facă funeralii religioase pentru militarii care au susținut tentativa de lovitură de stat. Acest lucru nu s-ar aplica, însă, celor care au luat parte la puci sub constrângere.

Citește și: Wikileaks anunță „adevărul” despre Turcia. Aproape 300.000 de emailuri ale partidului AKP au fost publicate. România apare în mesaje

În total, în urma tentativei de lovitură de stat din Turcia, cel puţin 45.000 de oameni au fost reţinuţi, concediaţi sau suspendaţi din funcţie de Guvernul turc. În noaptea de vineri spre sâmbătă, o facțiune a armatei a încercat să răstoarne guvernul de la Ankara, puciul fiind însă înăbușit în mai multe ore. Oficialii turci l-au acuzat pe clericul musulman Fathullah Gulen că a pus la cale această tentativă de lovitură de stat și au cerut Statelor Unite extrădarea acestuia. Potrivit unui bilanț, în confruntările din Instabul și Ankara și-au pierdut viața 290 de oameni, iar aproape 1.500 au fost răniți.

Foto: EPA

SUMARUL EVENIMENTELOR

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.