Potrivit unui comunicat remis joi de Instituția Prefectului Buzău, în această dimineață a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Prefecturii, Consiliului Judeţean Buzău, Primăriei municipiului Buzău, Primăriei comunei Mărăcineni, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, Secţiei Drumuri Naţionale Buzău, societăţii constructoare S.C. FREYROM S.A. Bucureşti şi dirigintele de şantier, având ca obiect stabilirea principalelor repere ce trebuie realizate pentru închiderea podului metalic de la Mărăcineni.

În urma discuţiilor purtate, s-au stabilit activităţile premergătoare ce vor fi efectuate până la închiderea podului, respectiv: desfiinţarea scuarului ce separă sensurile de circulaţie din imediata vecinătate a podului, atenuarea diferenţei de nivel dintre sensuri la intrarea pe pod, realizarea lucrărilor de racordare a DJ 203 K la DN 2 E 85, montarea a 5 semafoare,  asigurarea marcajelor şi indicatoarelor de semnalizare, inclusiv a celor de restricţie de tonaj, montarea balizelor pe axul drumului.

Toate aceste lucrări premergătoare operaţiunii de închidere a podului şi începere a lucrărilor de întreţinere periodică la pod se vor face până duminică, orele 24,00 urmând ca podul de la Mărăcineni, pe sensul Râmnicu Sărat spre Capitală, să se închidă din acel moment.

”Începând cu această oră, se preconizează ca podul metalic să fie închis, iar în cursul zilei de luni, 23.04.2018, se va monta instalaţia de iluminat, pentru ca lucrările de execuţie să se defăşoare şi pe timpul nopţii”, a declarat prefectul Carmen Ichim.

Podul de la Mărăcineni va rămâne închis pentru reparații capitale timp de 130 de zile.

Miercuri, administratorul drumului, respectiv Compania Națională de Infrastructură Rutieră, decisese ca de joi să închidă podul metalic de la Mărăcineni, peste râul Buzău, pentru începerea lucrărilor de reabilitare.

Varianta amenajării unui pod de pontoane de către MAPN, așa cum au anunțat initial autoritățile, a picat în condițiile în care CNAIR trebuia să suporte costuri ridicate, potrivit unor surse de circa 5 milioane de lei.

Citește și: EXCLUSIV/Un copil de trei ani care are picioarele necrozate a fost plimbat între trei spitale și refuzat la internare

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.