De Alina Dan,

CE A DETERMINAT DECIZIA RADICALĂ

Tot prin comunicat din partea postului ProTV sunt expuse şi motivele acestei decizii, care, spun oficialii, ţin exclusiv de distribuţie.
Astfel, compania se află „într-un proces de modificare a strategiei de distribuţie în vederea trecerii la transmisia digital terestră şi implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel naţional după un concept care ne va ajuta să minimalizăm impactul digitalizării asupra business-ului. Schimbările strategiei de distribuţie nu vor afecta în niciun fel conţinutul„, se arăta în document.
Şi nici pe cetăţenii de rând care doresc să urmărească în continuare ProTV, au susţinut reprezentanţii postului în şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului în care s-a făcut analiza cererii ProTV de a ieşi din must-carry.
„Noi avem contracte în derulare. Şi pe măsură ce aceste contracte vor expira, vom începe negocierile”, a declarat atunci Elena Petre, directorul executiv al Pro TV SA.

VREI PRO TV, PLĂTEŞTI MAI MULT

Un ultim raport al companiei CME arată că Pro TV a “renegociat cu succes prețurile pentru retransmisia posturilor cu două dintre cele mai mari companii de cablu și satelit din România” și că prețurile vor crește “în a doua jumătate a lui 2013′.
Dacă însă companiile mari nu vor fi afectate aproape deloc, ele primind chiar o reducere de 66% (astfel costul ce revine acestora pentru fiecare abonat devine modic – circa 1,5 lei), pentru firmele mici de cablu decizia este sinonimă cu falimentul.
Astfel, micii operatori de cablu, adică toţi în afara RCS&RDS, UPC, Romtelecom şi Digital Cable Systems vor trebui să achite un euro (plus TVA)/ abonat/ lună), pentru a recepţiona acest post. Este vorba de operatori care au mai puţin de 300.000 de clienţi.
CITIŢI ŞI:
PLECAREA DECENIULUI ÎN PRO TV! ADRIAN SÂRBU şi-a dat DEMISIA. VEZI DETALIILE BOMBĂ

Adrian Sârbu, MOGULUL CEL BUN, NEMULŢUMIT de VENITURILE aduse de Pro. Uite CÂŢI BANI A PIERDUT în 2012
CE se ÎNTÂMPLĂ cu PRO după PLECAREA LUI ADRIAN SÂRBU?

Ilie Dumitrescu a recunoscut aventura cu soția unui polițist: "Omul m-a sunat și mi-a spus..."
GSP.RO

Ilie Dumitrescu a recunoscut aventura cu soția unui polițist: "Omul m-a sunat și mi-a spus..."

Horoscop 15 noiembrie 2019. Vărsătorii trebuie să evite stresul prelungit și intens
HOROSCOP

Horoscop 15 noiembrie 2019. Vărsătorii trebuie să evite stresul prelungit și intens