45 de ani de la moartea lui Tudor Arghezi

Pe numele său real Ion N. Theodorescu , poetul născut la 28 mai 1880, la Bucureşti, şi-a ales psudonimul Ion Th.  Arghezi încă din adolescenţă, când a publicat poezii şi poeme în proză în ”Revista modernă” şi ”Viaţa nouă”. Mai târziu, el însuşi a explicat că pseudonimul Arghezi provine din Argesis, denumirea în limba latină a râului Argeş. Mai târziu, lângă Arghezi a adăugat prenumele de Tudor, derivat din numele său de familie, Theodorescu. Deşi debutase în lumea literară, fiind remarcat de marele poet Alexandru Macedonski, tânărul Arghezi şi-a întrerupt studiile şi s-a angajat ca laborant la fabrica de zahăr din Chitila, de lângă Bucureşti, pentru a se întreţine. Influenţat de un unchi ierarh, Arghezi a îmbrăţişat viaţa monahală, iar la 19 ani a intrat la Mânăstirea Cernica, unde a stat aproape 4 ani. După experienţa de la mânăstire, Arghezi a cunoscut-o pe o profesoară, Constanţa Zissu, care i-a dăruit un fiu, Eli Lotar, născut la Paris la începutul anului 1905, când Arghezi se afla în ţară. Acesta s-a dus la Paris să-şi vadă fiul, apoi s-a mutat în Elveţia, unde a stat până în 1909. Din anul următor, o dată cu revenirea în România, Arghezi a reintrat apăsat în viaţa literară, scriind versuri şi pamflete politice cu ajutorul cărora şi-a câştigat notorietatea. După izbucnirea Primului Război Mondial, Arghezi s-a implicat politic, criticându-i pe liberali şi pe ministrul de externe Take Ionescu, care militaseră pentru alianţa cu Antanta, în care se afla şi Rusia ţaristă. De altfel, Arghezi a plătit pentru poziţia sa, fiind acuzat pentru colaborare cu autorităţile germane de ocupaţie, fapt pentru care a făcut un an de închisoare, între 1918 şi 1919.